Business Insider a compilat o colecţie de 12 CV-uri (Currículum vítae) care ies în evidenţă prin designul creativ, având o rată de succes de 100% la angajare, demonstrând cât de important este "ambalajul" în care te "vinzi" companiilor.
Experţii din sectorul de recrutare ne dau diverse sfaturi în privinţa a ceea ce ar trebui să conţină un CV şi care sunt greşelile cele mai frecvente pe care trebuie să le evităm atunci când ne pregătim un CV. Însă nimeni nu s-a gândit că uneori, designul poate juca un rol crucial în creşterea şanselor pentru cei care "vânează" un loc de muncă bun, ajutându-i să iasă în evidenţă într-un mod creativ şi specific.
Autorii CV-urilor prezentate în continuare au reuşit să obţină multe oferte bune, în contextul unei economii competitive. Unuia dintre aceştia, Omondi Abudho, i-a venit inspiraţia într-o dimineaţă, când cumpăra un pachet de cafea. El şi-a folosit abilităţile tehnice de designer şi a proiectat CV-ul său în forma unui ambalaj atractiv, căruia nu i-au putut rezista nicio companie de top din Kenya, care i-au făcut imediat oferte măgulitoare.