Topul credibilităţii miniştrilor: Valeriu Tabără (Agricultură), cel mai credibil ministru din Guvernul Boc. Ialomiţianu (Finanţe) şi Ariton (Economie), la coada clasamentului

Înapoi la articol
Elena Udrea - 7,75. 38 de ani. Ministrul Dezvoltării. Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti. Competenţa profesională: 8. Coerenţa şi credibilitatea mesajului: 6. Atragerea fondurilor europene: 7. Transparenţa: 10 (1.670 ştiri). A reuşit să câştige credibilitate după ce a pornit cu un handicap mandatul din cauza disputelor legate de imaginea publică, însă faptul că în gestiunea ei se află Programul Operaţional Regional, responsabil de blocarea celor 800 de milioane de euro de către Comisia Europeană pentru proiectele europene, i-au scăzut din credibilitate. Fostă şefă de cabinet a preşedintelui Traian Băsescu, ea este soţia controversatului om de afaceri Dorin Cocoş. Este unul dintre cei mai înstăriţi miniştri ai cabinetului Boc, având o avere estimată la peste 2 milioane de euro, potrivit calculelor ZF. Împreună cu familia, Udrea deţine mai multe societăţi comerciale în domeniul serviciilor şi în turism.