Codul muncii pe 2011 şi controalele pentru depistarea muncii la negru au adus în două zile 42.000 de noi contracte de muncă, susţine premierul Emil Boc, citat de Mediafax. Codul muncii prevede sancţiuni mai dure pentru munca la negru, mergând până la pedeapsa cu închisoarea.
Codul muncii actualizat pe 2011 a intrat în vigoare luni, 2 mai, la o lună după publicarea în Monitorul Oficial.
"Dacă, în general, într-o zi se înregistrau 10-12 contracte, astăzi, în doar două zile s-au înregistrat 42.000 de contracte de muncă, fapt ce subliniază eficienţa Codului Muncii şi a faptului că aceste controale pe care le-am dispus într-o manieră centralizată, cu participarea Poliţiei, Jandarmeriei, Gărzii Financiare şi a Inspecţiei Muncii îşi arată roadele", a precizat Emil Boc, la ieşirea din sediul Ministerului Muncii.
Odată cu intrarea în vigoare a codului muncii actualizat 2011, autorităţile au demarat mai multe controale pentru depistarea muncii la negru. Emil Boc a menţionat că aceste controale vor continua şi că le-a transmis tuturor inspectorilor de muncă din ţară că obiectivul principal este să fie încheiate cât mai multe contacte de muncă şi, în subsidiar, aplicarea sancţiunilor contravenţionale sau, dacă este cazul, penale.
În primele două zile după intrarea în vigoare a Codului MUncii 2011 au fost aplicate amenzi de circa 820.000 de lei (200.000 de euro), a declarat pentru Mediafax Emil Boc, care ocupă temporar şi funcţia de ministru al Muncii, după demisia lui Ioan Botiş.
Click aici pentru mai mult informaţii despre Codul Muncii pe 2011, modificările aduse Codului Muncii şisancţiunile din Codul Muncii actualizat pe 2011.
Noile prevederi ale Codului Muncii, care majorează perioada de preaviz, introduc agentul de muncă temporară şi înăspresc sancţiunile pentru munca la negru, angajatorii riscând să ajungă la închisoare dacă folosesc mai mult de cinci persoane fără forme legale, au intrat în vigoare în 1 mai.