Opinii

7 lucruri pe care trebuie să le ceri când îţi negociezi un nou loc de muncă

13 aug 2012 11070 afişări de Octavian Pantis
Din aceeaşi categorie
7 lucruri pe care trebuie să le ceri când îţi negociezi un nou loc de muncă

Dacă tot îţi schimbi locul de muncă, prinde bine să te asiguri că ieşi în câştig.


1. Cere bani

Cea mai bună oportunitate de a obţine o creştere a veniturilor o ai când îţi negociezi salariul pentru noul loc de muncă. Vei mai avea discuţii şi pe parcurs, dar un context mai favorabil decât acela pe care-l ai la început e puţin probabil să mai găseşti. De aceea, lasă deoparte timiditatea şi, fără să fii totuşi tupeist, propune sume şi insistă asupra lor. Dacă i-ai făcut pe oameni să-şi dorească foarte mult să te aibă în barca lor, acum e momentul să culegi roadele acestor eforturi.


2. Cere mai multe zile de concediu plătit

Potrivit legii, ai dreptul la un număr minim de 20 de zile de concediu plătit pe an. Dar acel număr nu trebuie privit ca un plafon, ci ca o bază de plecare. Zilele libere te ajută să păstrezi un echilibru între viaţa profesională şi cea personală, îţi dau ocazia să te mai relaxezi, să călătoreşti, să petreci timp cu cei dragi sau pur şi simplu să te mai extragi din stresul şi aglomeraţia muncii cotidiene.


3. Cere concediu fără plată

Dacă eşti dintre cei care nu se pot desprinde de muncă, de e-mailuri, de proiecte, de activităţile de la serviciu, dacă eşti dintre cei care-i terorizează pe alţii cu şedinte la ora 18, atunci poate ţi se pare ciudat să negociezi timp liber. Nu-i nimic, lasă-i pe ceilalţi să ceară timp liber, pe cei care ştiu să-l aprecieze.

Munca e ca un gaz care ocupă tot spaţiul disponibil. Mai devreme sau mai târziu simţim fiecare nevoia să punem nişte stăvilare, iar a cere un concediu fără plată în fiecare an îţi va oferi posibilitatea să te deconectezi, dacă vei vrea. Îţi asiguri o opţiune de care s-ar putea să ai nevoie.


4. Cere buget pentru dezvoltarea ta profesională

Câştigul tău este dat de importanţa muncii care ţi se poate da în grijă. Dacă nu eşti preocupat să devii tot timpul mai bun, mai devreme sau mai târziu câştigul tău va fi afectat. Mai mult decat atât, satisfacţia ta profesională şi stima de sine în ansamblu s-ar putea sa aibă de suferit. Asigură-ţi deci un buget pe care să-l foloseşti în scopul dezvoltării tale. De acest buget va beneficia din plin şi angajatorul tău, pentru că vei fructifica la locul de muncă productivitatea sporită; şi poti să le spui asta în discuţii.


5. Nu te entuziasma de rezonanţa titlurilor sau de mărimea biroului


"Vei face parte dintr-o echipă de profesionişti. Suntem numărul 1, îţi oferim provocări deosebite. Foarte puţini dintre cei din generaţia ta au ajuns deja pe o astfel de poziţie. Vei avea propriul tău birou, inclusiv o masă separată pentru discuţii, cu scaune de piele". Foarte bine. Poţi plăti ratele cu titlul de pe cartea de vizită? Nu. Cere bani. Biroul individual te ajută cu ceva în direcţia dezvoltării profesionale sau a asigurării unui echilibru între serviciu şi viaţa personală? Puţin probabil. Cere concediu sau un program flexibil.

Sunt bune titlurile, dar ele nu schimbă realitatea: vei munci mult. Vor vrea mulţi tot felul de treburi de la tine. Te vor stresa şi te vor provoca până peste poate. Asigură-te, deci, că lucrurile pe care le obţii în schimb au o valoare adevarată pentru tine.


6. Cere lucruri care pot fi măsurate

"Mi-aş dori libertate in luarea deciziilor, posibilităţi de creştere profesională, un şef care să fie deschis la ideile propuse de mine". Desigur, cu plăcere.

"În fiecare an: 15 zile de concediu plătit, în plus faţă de cel care mi se cuvine legal, până la 15 zile libere neplătite şi un buget de 1500 de euro pentru diferite cursuri agreate împreună, în completarea salariului în valoare de x" sună mult mai bine, după părerea mea.


7. Mici sfaturi

Dacă începi prin a cere un concediu plătit mai lung, s-ar putea să ţi se spună sec că nu se poate. De aceea, începe cu banii. Când discuţia despre bani ajunge la momentul la care tu ceri în continuare, dar angajatorul nu-ţi mai poate oferi niciun ban în plus, atunci e momentul să spui că eşti gata să accepţi un concediu plătit mai lung în locul sumei de bani pe care ei nu o pot acoperi.

Dacă pachetul include o maşină, evită să ceri o maşină tot mai mare. Maşina e tentantă, mai ales pentru bărbaţi. Te uiţi la marcă, la model, la motorizare şi zâmbeşti mulţumit. Dar te obişnuiesti cu ea. Dacă o maşină pe o treaptă mai jos îţi oferă ce-ai nevoie, insistă pe o cantitate suplimentară din punctele 1- 4.

Daca vei avea de călătorit mult până la birou şi înapoi în fiecare zi, nu pentru că stai tu departe ci pentru că firma s-a mutat departe, e un pretext bun să mai ceri ceva. De exemplu, o săptămână de concediu pe an.

Analizează dacă vei putea folosi ceea ce îţi oferă angajatorul Ð abonament la sală, servicii medicale etc. Dacă respectivul serviciu ţi se pare valoros, acceptă-l. Dacă e doar "nice to have", schimbă-l acum cu ceva mai important pentru tine.


Insistă. Nu te grăbi. Fii politicos, dar ferm. Subliniază tot timpul ce le oferi. Iar după ce bateţi palma, asigură-te că aduci mult mai mult decât ai promis.



Octavian Pantiş este trainer şi managing director în cadrul firmei de training TMI România din anul 1999.