Din punctul de vedere al dezvoltării businessului, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România s-a consacrat printr-un ritm antreprenorial al investiţiilor, atât în regim de achiziţii, cât şi în regim de dezvoltare organică, dar şi prin susţinerea unei politici de rentabilitate şi îndatorare calibrată pe aşteptările investitorilor. Astfel, MedLife a ajuns să deţină cea mai amplă reţea de diagnostic şi tratament din România, cu 700 de locaţii proprii şi partenere la nivel naţional şi peste 6,5 milioane de pacienţi unici care au apelat la servicii de prevenţie, wellness, tratament şi spitalizare. Grupul are la ora actuală peste 12.000 de angajaţi şi colaboratori. Dar ce rol a jucat politica de achiziţii în acest model de business şi cum a fost ea pusă la punct?
Răspunsul vine de la Preşedintele şi CEO-ul MedLife, Mihai Marcu: “Noi am căutat mereu să păstrăm fondatorii. Nouă ne trebuie know-how-ul local, vrem oameni care cunosc piaţa, care ştiu ce nevoi au clujenii, timişorenii, ştiu care este modul în care un pacient se comportă şi unde se duce, ce tipuri de servicii lipsesc în oraşul respectiv”. Strategia de achiziţii a MedLife a urmărit cumpărarea unor pachete majoritare de acţiuni din entităţile vizate, iar restul să rămână la fondatori. La ora actuală, grupul a acumulat cel mai semnificativ know-how în ceea ce priveşte integrarea şi scalarea unui business antreprenorial dezvoltat de medici români, având în portofoliu cel mai mare număr de tranzacţii derulate în sectorul medical privat din România. În prezent, grupul nu este doar lider de piaţă, ci şi reuneşte probabil cea mai mare comunitate de antreprenori români din zona medicală (peste 60), care decid cum să construiască un mâine mai bun pentru sănătatea românilor alături de sistemul public.
Primul pas în afara Bucureştiului
În 2010, MedLife achiziţiona MedLife PDR Braşov, fosta Policlinică de Diagnostic Rapid (PDR) din Braşov. Grupul condus de Mihai Marcu a alocat 3,5 milioane de euro pentru a prelua 80% din acţiunile companiei braşovene fondată în 1993. La momentul tranzacţiei, PDR Braşov includea o clinică şi două laboratoare, având un business de trei milioane de euro. „Acum 10 ani am venit într-o firmă care avea o cifră de afaceri de trei milioane de euro, anul trecut am terminat cu 27 de milioane de euro, anul acesta ajungem la 30 de milioane de euro. Am crescut de 10 ori în 10 ani. Azi PDR Braşov este la nivelul MedLife din momentul achiziţiei“, spunea în 2022 George Muscoiu, manager regional MedLife PDR Braşov, care s-a altăurat echipei MedLife în 2012. În acelaşi an, MedLife PDR Braşov însemna un spital multidisciplinar, şase microclinici, două laboratoare, dar şi 15 puncte de recoltare fiind prezent în Braşov, Codlea, Făgăraş, Târgu Mureş şi Covasna. Însemna, totodată, un business de 30 de milioane de euro. La ora actuală, spitalul din Braşov al grupului face la rândul său achiziţii.
Expansiunea în zona de vest
O altă companie care face propriile achiziţii este MedLife Genesys Arad, care din 2011 face parte din grupul MedLife. În 2009, la momentul deschiderii, Genesys cuprindea 10 cabinete şi 30 de angajaţi. "Din 2010 am început să cautăm parteneri pentru a dezvolta un sistem medical mult mai performant. În 2010 am ajuns în legătură cu cei de la MedLife, iar în 2011 a avut loc achiziţia pachetului majoritar", a spus Adrian Jivan, fondator şi manager al MedLife Genesys Arad. La acel moment, compania acumulase deja investiţii de 3,6 milioane de euro, avea o cifră de afaceri de două milioane de euro şi 80 de angajaţi.
11 ani mai târziu, businesul valora peste 20 de milioane de euro. După intrarea în grup, au urmat noi cabinete, un laborator, dar şi investiţii în alte domenii. De la două unităţi iniţiale în Arad, Genesys ajunsese în 2022 la nouă unităţi cu două hyperclinici la Arad şi Oradea, clinici în Chişineu Criş, Pâncota, Petroşani, Deva, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, un centru de imagistică la Oradea şi 18 puncte de recoltare. Nu lipseşte din palmares nici Spitalul MedLife Genesys Arad. La ora actuală, Genesys beneficiază şi de o premieră naţională marca MedLife: transportul probelor cu drona. „Zilnic, primim aproximativ 600 de probe, care ajung în laboratorul nostru din punctele de recoltare ale celor patru judeţe aferente MedLife Genesys: Arad, Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi. Totodată, deservim şi laboratorul MedLife Genesys Oradea, cel de-al doilea din cadrul diviziei MedLife Genesys”, a spus dr. Mădălina Bulboacă, medic de laborator şi şeful laboratorului MedLife Genesys Arad.
Abordarea zonei stomatologiei
Înfiinţat în urmă cu 25 de ani, Dent Estet a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de aproximativ 128 de milioane de lei, iar pentru 2024 se aşteaptă la o creştere a acesteia. Dent Estet are în prezent 18 clinici în nouă oraşe şi o echipă de peste 600 de oameni, dintre care peste 180 sunt medici stomatologi.
Compania a pornit în 1999 de la un cabinet, pentru ca în 2016, la momentul preluării de către MedLife, să fie deja un business de 5,5 milioane de euro cu şapte clinici, 60 de medici şi 34 de unituri (scaune stomatologice). Oana Taban, fondatoarea şi CEO-ul Dent Estet, oferă detalii despre tranzacţie: "Ne-am dat seama că avem nevoie de un partener. MedLife a fost pentru noi o ţintă. Ne-am întâlnit la timpul potrivit. Au avut o deschidere fantastică faţă de modelul nostru." "Peste 10 milioane de euro au fost investiţiile făcute în aceşti 23 de ani de la lansare, în clinici şi achiziţii. Am avut o strategie mixtă, dezvoltări proprii şi achiziţii", a spus Cristian Taban, directorul executiv al Dent Estet.
Tranziţia la cel mai mare achizitor strategic în sectorul medical privat în mai puţin de două decenii
Acestea sunt doar câteva exemple de traiectorii de succes, la care know how-ul MedLife a contribuit substanţial şi care au determinat şi alte companii să se alăture grupului, iar consolidarea prezenţei la nivel naţional şi diversificarea gamei de servicii a acestuia au continuat în forţă. Din 2010 până în 2024, MedLife a realizat 60 de achiziţii de companii cu profil medical, devenind operatorul cu cel mai mare know how de preluare şi integrare a unor businessuri dezvoltate de medici. La ora actuală, aproximativ 90 de companii sunt integrate "sub umbrela" MedLife.
M&A cu focus pe diversificare
Consolidarea prezenţei la nivel naţional a mers mână în mână cu diversificarea serviciilor: de la clinici, spitale şi laboratoare la stomatologie, farmacii, genetică şi până la wellness. De exemplu, în 2015 grupul anunţa intrarea pe un nou segment de business, odată cu demararea procesului de achiziţionare a pachetului majoritar din banca de celule stem Stem Cells Bank (care îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti şi Timişoara), una dintre cele mai moderne şi bine echipate bănci de celule stem din sud-estul Europei. În acelaşi an, MedLife deschidea, în Capitală, la Bucuresti, prima clinică cu profil de medicină dentară a companiei – DentaLife, iar în 2016 achiziţiona Dent Estet, liderul pieţei de medicină dentară din România.
În 2021, grupul deschide o nouă linie de business şi prelua, prin firma PharmaLife Med, mai multe farmacii din Bucureşti şi Ilfov, acestea urmând după tranzacţiile CED Pharma şi Pharmachem. Următorul sector privat a fost wellness-ul. În cea de-a doua jumătate a lui 2022, MedLife a făcut un pas strategic în direcţia diversificării serviciilor prin achiziţionarea pachetului majoritar al sălilor de fitness Sweat Concept. În aceeaşi direcţie, compania a preluat şi pachetul majoritar al platformei digitale SanoPass, o aplicaţie care facilitează accesul la servicii de fitness în săli din România şi Republica Moldova, deservind la momentul achiziţiei aproximativ 50.000 de abonaţi.
În plus, MedLife a fost primul operator medical privat care a dus capitalul românesc peste graniţe. În 2019, grupul anunţa prima tranzacţie internaţională: achiziţionarea pachetului majoritar de 51% al grupului de companii Rózsakert Medical Center din Ungaria, unul din operatorii medicali din top 10 la nivel naţional ce deserveşte peste peste 40.000 de pacienţi. În decursul acestui an MedLife a făcut o nouă tranzacţie în Ungaria.
Ce a permis grupului să urmărească această politică de achiziţii în mod consecvent? “Suntem mândri de faptul că MedLife este singura companie românească de servicii medicale private care, prin resurse proprii (echipa de M&A şi investiţiile susţinute), a reuşit să devină cel mai mare achizitor strategic în sectorul medical privat, confirmând în felul acesta şi angajamentele asumate în faţa investitorilor”, a declarat Preşedintele şi CEO-ul MedLife, care a accentuat şi că performanţa echipei este cot la cot sau chiar peste cu cea a firmelor de private equity, ceea ce a reprezentat un atuu în numeroase tranzacţii.
O expansiune prudent calculată
Mihai Marcu a subliniat recent că achiziţiile MedLife vor continua, dar deciziile vor fi luate în funcţie de contextul pieţei la momentul respectiv. „Sperăm să mai să reluăm un ciclu de achiziţii, dar nu o să fie imediat, probabil că undeva anul următor prin toamnă vorbim despre un nou «asalt» de achiziţii sau de investiţii. Depinde de piaţă, pentru că în momentul de faţă piaţa este destul de saturată pe zona de achiziţii, nu mai sunt atât de multe companii care pot să intre în angrenajul nostru“, a declarat Mihai Marcu. Zonele vizate sunt Tulcea, Buzău, Baia Mare, Zalău, Alba, dar şi Iaşi, Constanţa şi Galaţi.