Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Asociaţia Municipiilor din România (AMR), Philip Morris România, HORA – Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România – şi Mega Image au lansat campania ZERO COMPROMISURI, o iniţiativă de educare şi conştientizare care îşi propune să prevină accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină şi să promoveze responsabilitatea comună în protejarea acestora, în acord cu obiectivele de protejare a minorilor şi cu procesul de revizuire a cadrului legislativ al UE privind produsele din tutun şi nicotină.
Campania porneşte de la o realitate îngrijorătoare: 64,6% dintre români cred că legislaţia care interzice accesul minorilor la aceste produse este aplicată în mică măsură sau deloc, arată un sondaj INSCOP Research realizat în aprilie 2026. În acelaşi timp, cadrul legal nu este întotdeauna suficient de bine cunoscut, verificarea vârstei nu este încă percepută ca o practică obişnuită, iar responsabilitatea de a limita accesul minorilor revine tuturor actorilor implicaţi.
Mesajul campaniei este unul ferm: protejarea minorilor nu este negociabilă, iar verificarea actului de identitate trebuie să fie asumată ca un act de normalitate. „Protejarea minorilor trebuie să rămână o prioritate clară şi constantă. Respectarea legii privind interzicerea vânzării produselor din tutun şi nicotină către minori nu este opţională.”, a declarat Csaba Lajos Bekesi, preşedinte ANPC.
Odată cu lansarea campaniei, partenerii au prezentat şi platforma ZeroCompromisuri.ro, care reuneşte informaţii despre cadrul legal, responsabilităţile comercianţilor, măsurile de prevenire şi rolul pe care îl poate avea fiecare în protejarea minorilor. Comunităţile locale au, la rândul lor, un rol important în consolidarea unor norme sociale care să descurajeze accesul minorilor la astfel de produse, a subliniat Ionuţ Pucheanu, prim-vicepreşedinte al AMR şi primar al municipiului Galaţi, care a vorbit despre nevoia de informare, responsabilitate şi colaborare între autorităţi, mediul privat şi societate. „Comunităţile locale au un rol important în consolidarea unor norme sociale care protejează minorii. Prin informare, responsabilitate şi colaborare între autorităţi, mediul privat şi societate, putem contribui la un comportament firesc şi consecvent de respectare a legii.”
Legislaţia din România interzice vânzarea produselor din tutun şi nicotină către persoanele sub 18 ani, precum şi livrarea acestora prin sisteme automatizate de tip locker sau easybox. Nerespectarea obligaţiilor privind verificarea vârstei, atât în magazinele fizice, cât şi în mediul online şi la livrare, atrage sancţiuni severe atât pentru comercianţi, cât şi pentru vânzători, persoane fizice.
ZERO COMPROMISURI pune accent nu doar pe aplicarea legii, ci şi pe prevenire: reguli clare pentru partenerii comerciali, training pentru personalul de vânzări, verificarea vârstei în online, măsuri suplimentare la livrare, monitorizare constantă şi audituri periodice, măsuri concrete implementate de Philip Morris România deja. „Produsele din tutun şi nicotină sunt destinate exclusiv adulţilor, iar protejarea minorilor reprezintă o responsabilitate colectivă, a industriei, a comercianţilor, a autorităţilor şi a societăţii. La Philip Morris România, susţinem fără echivoc politica de toleranţă zero faţă de accesul minorilor la produse din tutun şi nicotină.”, a declarat Carmina Fusté, director general, Philip Morris România.
La rândul său, Ion Biriş, vicepreşedinte HORA, a adăugat: „Comercianţii şi operatorii din industria ospitalităţii au responsabilitatea de a aplica legea consecvent şi fără excepţii. Verificarea vârstei trebuie să fie o practică normală, nu o situaţie excepţională, iar această campanie ajută la consolidarea unui standard clar de responsabilitate.”
Bogdan Biţă, Legal Director Mega Image, a vorbit despre rolul retailului: „Noi, la Mega Image, privim dincolo de sfera retailului şi ne propunem ca, alături de partenerii, de furnizorii şi de clienţii noştri să construim veritabile comunităţi. În această viziune privind misiunea noastră, protejarea minorilor nu este doar o obligaţie legală, ci o datorie morală pe care ne-o asumăm zi de zi. Susţinem cu fermitate orice iniţiativă de interzicere a vânzării şi consumului de tutun de către minori şi în mod concret investim constant în instruirea echipelor noastre pentru efectuarea de controale riguroase dar şi în tehnologie care să prevină erorile umane.”
Mai multe informaţii despre campanie şi măsurile de limitare a accesului minorilor la produsele din tutun şi nicotină sunt disponibile pe platforma ZeroCompromisuri.ro.







