Încă de la intrarea pe piaţa din România, în urmă cu 4 ani, OPPO a ridicat ştacheta în industria smartphone-urilor lansând pe piaţa locală dispozitive revoluţionare, care au schimbat modul consumatorului de a privi interacţiunea cu telefonul. Cel mai recent model, Find X8 Pro, este dovada că tehnologia poate combina performanţa de vârf cu eleganţa şi funcţionalitatea.
Un studio foto la îndemână
Unul dintre punctele forte ale OPPO Find X8 Pro este sistemul său avansat de camere, dezvoltat în parteneriat cu emblematicul Hasselblad. Acesta include o cameră principală de 50 MP, complementată de un sistem dual periscop, care oferă zoom optic şi digital fără pierderi semnificative de calitate. Funcţia AI Telescope Zoom impresionează prin capacitatea de a surprinde detalii incredibile chiar şi la distanţe extreme.
Un alt aspect remarcabil este modul portret Hasselblad. Cu algoritmi avansaţi de segmentare, camera poate izola subiectul principal şi reda un efect bokeh natural, care transformă orice fotografie într-un cadru artistic. Pentru utilizatorii care pun preţ pe detalii, acest mod oferă o experienţă fotografică comparabilă cu cea a echipamentelor profesionale.
Inteligenţa artificială îmbunătăţeşte fiecare cadru
Funcţiile bazate pe AI oferite de Find X8 Pro sunt concepute pentru a elimina limitele fotografiei mobile. Unblur repară automat imaginile neclare, fiind ideală pentru momentele dinamice, în timp ce Clarity Enhancer analizează fiecare pixel pentru a reda detalii mai bogate şi o claritate excepţională. În plus, funcţia Reflection Remover elimină reflexiile nedorite, făcând ca fotografiile realizate prin geamuri sau în medii lucioase să arate impecabil.
Performanţă, dincolo de orice
În spatele acestor funcţii sofisticate stă procesorul MediaTek Dimensity 9400, o tehnologie de ultimă generaţie care asigură o experienţă fluidă şi rapidă, indiferent de aplicaţie. Fie că este vorba despre multitasking, jocuri sau editare foto, Find X8 Pro performează impecabil.
Bateria de 5910 mAh este construită pentru a face faţă unei zile întregi de utilizare intensă.
În plus, tehnologiile de încărcare rapidă 80W SUPERVOOC şi 50W AIRVOOC asigură un timp minim petrecut lângă priză.
Design pentru viitor
Find X8 Pro este mai mult decât un smartphone performant – este şi un accesoriu, având o grosime de doar 8,24 mm şi un ecran curbat de 6,78 inci. Luminozitatea impresionantă şi tehnologia de protecţie oculară asigură confortul utilizării pe termen lung.
Prin Find X8 Pro, OPPO nu doar că aduce un produs performant, ci setează un standard nou pentru industria smartphone-urilor. Este un dispozitiv creat pentru cei care îşi doresc mai mult decât un telefon – o experienţă care combină puterea tehnologică cu un design rafinat, adaptat cerinţelor contemporane.