Mereu în mişcare, prinşi între întâlniri şi decizii strategice, oamenii de afaceri au nevoie de gadget-uri care să ţină pasul cu ritmul vieţii lor. Liviu Popescu, coproprietar al reţelei de cluburi şi resto-baruri reunite sub brandul Fratelli şi cofondator al Festivalului de vin RO-Wine, a găsit un astfel de aliat în HUAWEI WATCH Ultimate 2, despre care spune că „se adaptează perfect” stilului său de viaţă activ. Noul smartwatch este disponibil acum în HUAWEI Store.
„WATCH Ultimate 2 e partenerul meu ideal de antrenament, iar în business mă ajută să fiu mereu conectat”
„HUAWEI WATCH Ultimate 2 a intrat rapid în rutina mea zilnică. În business mă ajută să fiu mereu conectat – văd instant notificările importante, apelurile şi întâlnirile, fără să mai stau constant cu telefonul în mână. Iar pe partea de mişcare, este partenerul meu ideal de antrenament: îmi monitorizează precis efortul, somnul şi nivelul de stres, ajutându-mă să menţin echilibrul între muncă şi stilul de viaţă activ. Îmi place că HUAWEI WATCH Ultimate 2 reuşeşte să combine perfect eleganţa şi rafinamentul unui ceas premium cu funcţiile smart de care chiar am nevoie zi de zi”, a declarat Liviu Popescu.
Una dintre aceste funcţii este eSIM, care permite efectuarea de apeluri chiar şi în absenţa telefonului.
„Am testat apelurile direct de pe HUAWEI Ultimate 2 prin eSIM şi le folosesc frecvent. Funcţia este foarte utilă, mai ales în zilele încărcate, când nu am mereu telefonul la îndemână. Ca om de afaceri, nu îmi permit să fiu complet deconectat, dar cu ajutorul HUAWEI Ultimate 2 pot lăsa telefonul deoparte pentru câteva ore fără griji. Rămân conectat, pot răspunde la apeluri şi mesaje direct de pe ceas, ceea ce îmi oferă flexibilitate şi eficienţă”, precizează Liviu Popescu.
Totodată, ceasul are o capacitate dublă de suprimare a sunetelor de fundal din timpul apelurilor faţă de prima generaţie Ultimate, datorită funcţiei de anulare a zgomotului cu ajutorul inteligenţei artificiale.
HUAWEI WATCH Ultimate 2, „un echilibru reuşit între tehnologie avansată şi rafinament”

Alături de eleganţa unui accesoriu premium, designul noului HUAWEI WATCH Ultimate 2 mizează şi pe durabilitatea oferită de materialele de înaltă calitate din care este fabricat. Cu o ramă din ceramică nanocristalină, o carcasă din metal lichid pe bază de zirconiu, acoperită cu o peliculă ultra-dură, pentru mai multă rezistenţa la uzură şi coroziune, şi un ecran din sticlă safir, cu o luminozitate maximă de până la 3.500 niţi, ceasul se integrează atât în contexte urbane de zi cu zi, dar poate face faţă şi unor condiţii extreme din mediul natural.
Pentru Liviu Popescu, HUAWEI WATCH Ultimate 2 reuneşte exact valorile pe care el le caută la un astfel de accesoriu: eleganţă în design, durabilitate în utilizarea zilnică şi performanţă în cele mai solicitante condiţii.
„Fie că sunt la birou, într-o întâlnire importantă, sau pe munte, în drumeţii sau sporturi mai intense, ceasul se adaptează perfect stilului meu de viaţă activ, dar şi atent la detalii. Este un echilibru reuşit între tehnologie avansată şi rafinament”, consideră omul de afaceri.
Disponibil în două versiuni de culoare, Blue şi Black, smartwatch-ul este, în egală măsură, un accesoriu potrivit pentru o ţinută business sau pentru echipamentului unui explorator pregătit să plece în călătorie.
„Este un model foarte versatil, cu un aspect elegant şi sportiv în acelaşi timp. Îmi place faptul că are mai multe opţiuni de curele, ceea ce îl face uşor de adaptat la diferite ţinute şi ocazii.
Practic, pot purta ceasul în orice context, de la întâlniri de afaceri până la antrenamente sau activităţi în aer liber”, adaugă Liviu Popescu.
Funcţii inteligente dedicate activităţilor în aer liber
Cu WATCH Ultimate 2, experienţele outdoor, fie că este vorba despre drumeţii montane, golf sau alergare, vor deveni pentru orice utilizator mai mult decât simple pretexte pentru a face mişcare sau a descoperi zone îndepărtate. Asta pentru că ceasul integrează un set de funcţii smart dedicate acestui tip de activităţi. În Expedition mode, utilizatorii au acces la hărţi offline, cu afişarea unor puncte de referinţă, astfel încât planificarea traseelor este mai precisă şi poate fi personalizată. În plus, sistemul avansat HUAWEI Sunflower înregistrează coordonatele GPS cu mare acurateţe, arătând apoi poziţia exactă de pe traseu.
Pentru pasionaţii de golf, HUAWEI WATCH Ultimate 2 vine cu peste 1.000 de hărţi noi din 19 ţări sau regiuni, care arată clar toate elementele importante de pe teren şi pot fi mărite sau micşorate fără a pierde vreun amănunt. Ceasul include şi o tablă de scor digitală care afişează detalii complete ale jocului, pentru ca utilizatorii să îşi poată analiza parcursul şi rezultatele.
Liviu Popescu a testat funcţiile smartwatch-ului atât în timpul sesiunilor de golf, cât şi în drumeţii.
„La golf, apreciez funcţiile dedicate, precum monitorizarea distanţei şi a loviturilor, care îmi oferă informaţii utile despre jocul meu. În drumeţii, GPS-ul precis, barometrul şi monitorizarea pulsului sunt extrem de utile, mai ales în traseele lungi sau în zone montane. În plus, autonomia extinsă a bateriei îmi oferă siguranţa că pot conta pe ceas chiar şi în activităţi de durată”, spune antreprenorul.
Bateria noului WATCH Ultimate 2 suportă două moduri de funcţionare – standard şi de economisire a energiei. Astfel, aceasta are o autonomie de până la 11 zile în condiţii de utilizare redusă, şi între 3,5 şi 4,5 zile în caz de folosire tipică, în funcţie de sistemul de operare al smartphone-ului asociat.
Primul ceas cu sistem de comunicare subacvatică
O inovaţie majoră prin care se remarcă smartwatch-ul este legată de performanţele sale subacvatice. HUAWEI WATCH Ultimate 2 este primul ceas din industrie care suportă scufundări de până la 150 de metri, având, în acelaşi timp, funcţii audio. De asemenea, Ultimate 2 este primul astfel de dispozitiv care include un sistem de comunicare subacvatică bazat pe sonar. Ceasul permite transmiterea de mesaje către alte până la 50 de persoane care poartă smartwatch-uri şi se află la o distanţă maximă de 30 m, sub apă.
Iar pentru a face faţă mediului subacvatic, HUAWEI WATCH Ultimate 2 are în structura sa 13 straturi şi 46 de trasee de rezistenţă la apă. Microfonul smartwatch-ului are la bază tot un design stratificat, care îl protejează de apă, dar permite totodată trecerea sunetului. Întreaga structură de rezistenţă detectează presiunea şi împiedică pătrunderea apei.
Liviu Popescu: Funcţiile de monitorizare a sănătăţii „mă ajută să îmi menţin un stil de viaţă echilibrat”
În materie de monitorizare a sănătăţii, noul HUAWEI WATCH Ultimate 2 se bazează pe senzorul X-TAP care înregistrează în timp real date despre un întreg set de parametri, printr-o simplă apăsare de trei secunde cu vârful unui deget. Împreună cu modulul de super-senzor de pe spatele ceasului, X-TAP formează un nou sistem TruSense, cu capacităţi îmbunătăţite de urmărire stării fizice şi emoţionale a utilizatorului. Iar funcţia Health Glance oferă un raport detaliat despre 11 indicatori precum ritmul cardiac, oxigenul din sânge, temperatura corpului sau nivelul de stres.
Liviu Popescu afirmă că, datorită acestor funcţii, WATCH Ultimate 2 l-a făcut mai atent la starea lui generală de sănătate.
„Aceste informaţii mă ajută să îmi menţin un stil de viaţă echilibrat şi să fac ajustări acolo unde este nevoie”, spune omul de afaceri, adăugând că, într-o zi fără smartwatch, cel mai mult i-ar lipsi funcţiile de monitorizare a sănătăţii şi cele legate de organizare.
Intră pe HUAWEI Store şi descoperă noul WATCH Ultimate 2

În magazinul online HUAWEI Store, sunt disponibile acum ambele modele ale WATCH Ultimate 2: varianta cu carcasă Amorphous zirconium şi curea neagră din fluoroelastomer – la preţul de 3999 lei şi cea cu carcasă Amorphous zirconium şi curea dual-color din fluoroelastomer – la preţul de 4999 lei. Indiferent de model, ceasul vine însoţit de HUAWEI Freebuds Pro 4 cadou şi aduce fiecărui utilizator 10 x HUAWEI Points, care pot fi folosite pentru cumpărături ulterioare pe HUAWEI Store cu plata online (100 Huawei Points = 1 leu).







