PROFIL PREMIUM
„M-am născut şi am crescut în Bucureşti. Am locuit aici până la 19 ani.“ Aşa îşi începe executivul povestea. A absolvit liceul de informatică, devenit între timp Colegiul Naţional Tudor Vianu, iar apoi a studiat un an la ASE. În 1997, s-a transferat în SUA. „Totuşi, eu încă mă simt româncă, aici m-am format.“
A plecat în Statele Unite când România încă făcea tranziţia către economia capitalistă. „Încă învăţam ce înseamnă businessul în România. Dar eu eram interesată de asta. Voiam să studiez business.“ Astfel, a aplicat la facultăţi din SUA, cu ajutorul Fundaţiei Fulbright, pentru a urma această cale.
„La ASE, studiam Marketing la Facultatea de Comerţ. Când am ajuns în SUA, am făcut tranziţia către Contabilitate şi Administrarea Afacerilor. Am învăţat multă matematică în România şi am vrut să aplic asta pentru a rezolva problemele din viaţa de zi cu zi.“
Uitându-se în urmă, afirmă că viaţa nu e niciodată cum o planifici. A fost o conjunctură favorabilă cea care i-a permis să ajungă la Boston. În momentul în care a plecat, avea resurse financiare suficiente pentru doar un an.
„Erau economiile de o viaţă ale părinţilor mei. Odată ajunsă în SUA, am descoperit cum să mă susţin.“ După un an, a primit o bursă integrală. A fost primul student străin care a primit o astfel de bursă la facultatea ei, pentru că bursele la facultăţile de stat sunt în general acordate din fonduri federale.
„Am terminat facultatea prima. A fost cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă perioadă. Energia pozitivă era la cote maxime, iar asta mi-a permis să depăşesc toate provocările. Aşa începe povestea carierei mele.“
Nu s-a gândit iniţial dacă pleacă pentru totdeauna sau nu. Spune că viaţa s-a întâmplat. După nouă luni în SUA, l-a cunoscut pe soţul ei. Astfel, a început viaţa lor împreună.
„În anii ’90, nu erau mulţi români de la care să învăţăm cum merg lucrurile în SUA. Era o luptă să supravieţuim. Nu ne-am făcut planuri pe 5-10 ani. Am mers pas cu pas.“
Totuşi, au avut cu ei o comunitate importantă pentru sufletele lor. Romanian Student Association, asociaţia facultăţilor din Boston, spre exemplu, a fost o sursă de sprijin în comunitate.
„Astăzi, 27 de ani mai târziu faţă de momentul emigrării mele, locuiesc în Statele Unite ale Americii, alături de soţul meu. El a plecat din România în acelaşi an cu mine.“ S-au găsit de Paşte, la biserica românească din Boston, la câteva luni după ce au ajuns în SUA fiecare dintre ei. „Suntem împreună de atunci, ba chiar astăzi suntem părinţii a doi adolescenţi, cărora le dedicăm majoritatea timpului personal.“
Au petrecut nouă ani pe Coasta de Est, unde Cristina Biţă a şi studiat, dar a şi lucrat. Pentru că a terminat prima facultatea, a fost angajată de Siemens. În acelaşi timp, a fost admisă la master la mai multe şcoli extraordinare, la UCLA, la MIT şi la Boston College („aici mi-am făcut masterul“).
„În cariera mea de 25 de ani au existat trei momente-cheie.“ Primul a fost acela când a fost acceptată la studii în SUA. „Am avut şansa să mă îndrept înspre business într-o perioadă în care mulţi români alegeau să studieze ştiinţe sau inginerie. România a fost mereu puternică în aceste domenii.“
Un al doilea moment a fost în 2005. A fost anul deciziilor multiple şi majore.
„Am fost acceptată la MIT pentru MBA, iar ăsta era un vis de-al meu, dat fiind că soţul era student la doctorat acolo. Totuşi, am rămas însărcinată şi am născut un băieţel. Aşa că am amânat MBA-ul.“
La şase săptămâni după ce a născut, a avut interviu la Google şi a fost acceptată. „A fost un tumult de întâmplări.“ Putea rămâne la Boston, unde avea o plasă de siguranţă - avea prieteni, comunitate, job. Totuşi, a decis - împreună cu soţul său - să se mute pe Coasta de Vest. Au luat-o de la zero, cu joburi noi şi cu un nou-născut. Acum, privind retrospectiv, pare alegerea potrivită.
„La momentul acela, a fost un pariu. Google era o companie tânără, avea doar şapte ani. M-am alăturat lor la doar un an după IPO. A fost o decizie curajoasă, care s-a dovedit inspirată. Aşadar, 2005 a fost un an crucial pentru mine.“
Între timp, şi-a construit o carieră de 19 ani în cadrul Google, având şansa să se dezvolte ca executiv în finanţe. „Am avut oportunitatea extraordinară să ajut la lansarea şi scalarea a numeroase produse şi servicii – de la Google Search la Maps sau Chrome, de la platforme ca Android la consumer hardware şi servicii ca Google Photos – dintre care multe au ajuns la miliarde de oameni.“ Când a venit în companie, Google avea venituri de 6 mld. dolari. Până în 2024, a crescut la 350 mld. dolari.
Iar cel de-al treilea moment-cheie datează din 2018, când a acceptat primul rol non-executiv – a intrat în Consiliul de Administraţie al Prologis, cea mai mare companie de industrial real estate din lume.
Această experienţă i-a oferit şansa să descopere o altă industrie, o altă echipă de management, un alt tip de guvernanţă. „Şi astfel am putut să apreciez noţiunea de Consiliu de Administraţie (Board of Directors), pentru că m-am aflat de partea cealaltă a mesei faţă de Google. Aşadar, mi-a fost de ajutor şi în carieră.“
Consideră că tot efortul depus de-a lungul acestor ani a adus-o unde e astăzi. A fost un mix de tenacitate şi oportunităţi.
„Acum, din România poţi face orice. Tinerele generaţii au acces la informaţie, la oportunităţi. În anii ’90, noi aveam dial-up modem cu sunetele sale specifice, ascuţite.“ Ca să poată aplica pentru a studia în SUA, a trebuit să descopere din cărţi cum se face asta. „Era o ecuaţie total diferită. În prezent, există o democratizare de oportunităţi incredibilă.“
Crescând în România, a plecat de aici cu o moştenire culturală. Parte din această moştenire a fost şi faptul că era important ce cred alţii despre ea. Când a ajuns în SUA, a realizat că nu există această presiune. Acolo te lupţi doar tu cu tine. „Iar asta e o superputere. Îţi oferă o energie aparte, îţi dă şansa să îţi depăşeşti aşteptările.“
Motivaţia ei atunci când a plecat din ţară a fost aceea de a-şi ajuta familia. Crede că nu există o motivaţie mai puternică decât dragostea. „Sunt copil singur la părinţi, iar în cultura românească, familia e un element central. Or, dacă reuşeşti să combini asta cu lipsa de presiune din SUA, combinaţia e foarte potentă.“
Acum, locuieşte în California, alături de soţul ei – sunt căsătoriţi de 25 de ani – şi de cei doi copii. Bunicii români au fost o prezenţă constantă în casa lor.
„Copiii noştri vorbesc româna şi adoră mâncarea românească. Al treilea cuvânt pe care băiatul nostru l-a rostit, după mama şi tata, a fost mămăligă.“
În România vine o dată sau de două ori pe an, în vizite scurte, de 3-5 zile. „Mi-am pierdut tatăl acum 15 ani şi aici mă simt aproape de el.“ Vine în România pentru oamenii dragi şi pentru locurile dragi din copilărie. „Ca adult, nu sunt conectată la viaţa de zi cu zi din ţară. Dar sunt extrem de optimistă prin ceea ce văd.“ Recent, a fost la birourile Google din România şi a descoperit un mediu dinamic şi pozitiv. „Posibilităţile sunt nelimitate.“
Români de top sunt şi în SUA. Băiatul său e acum la facultate, iar la majoritatea universităţilor de top există profesori români. Eforturile generaţiilor de atunci sunt fructificate. „E evident progresul atât al celor rămaşi în ţară, cât şi al celor care au plecat.“
Unul dintre cei care au plecat e şi ea. Iar astăzi, e Business Finance Officer şi VP la Google, coordonând partea de finanţe pentru două arii de business majore - aria platforms şi devices (ce cuprinde ecosistemul Android, Chrome, Pixel, Fitbit, Google Photos etc.) şi zona funcţională, care cuprinde marketing, comunicare şi public affairs pentru întreg grupul Google. Prima e o arie verticală, pe când a doua e una orizontală, fiind vorba de funcţiuni pentru întreg grupul.
„Printre responsabilităţile mele se numără realizarea strategiei de finanţe pentru produse, inginerie, lanţ de aprovizionare, vânzări şi marketing. Google are un model de business aparte, cu un portofoliu foarte divers, de la advertising la platforme şi produse pentru consumatorii finali.“
Astfel, Cristina Biţă coordonează o echipă de câteva sute de oameni, o echipă globală, cu peste 15 birouri în toată lumea, din Asia în Europa şi, mai departe, în America. „Călătoresc foarte mult cu jobul. E foarte important să înţeleg contextul de business din fiecare regiune în parte. Tocmai de aceea, încerc să stau câte o săptămână la fiecare birou, să fac o analiză la 360 de grade.“ Vrea să înţeleagă şi contextul intern, şi pe cel extern, aşa că petrece cât de mult timp poate cu echipele locale.
Prima sa poziţie la Google a fost aceea de senior financial analyst. Era individual contributor (pe zona de strategic partnership finance). „Eram în organizaţia care se ocupa de strategic dealmaking (încheierea de acorduri strategice – trad.). Am crescut pas cu pas. De la individual contributor, am ajuns să pun umărul la scalarea companiei.“
Când s-a angajat, Google era la început. Ce a convins-o să se alăture?
„Soţul meu a fost student la MIT. Acolo a absolvit şi facultatea (undergrad – trad.), şi doctoratul. În primii nouă ani de SUA, împreună, am crescut în comunitatea şcolilor din Boston.“ În cercul lor erau câţiva studenţi de la informatică. Unii erau foştii ei colegi de la Vianu. În mediul acela se vorbea de bine despre Google, deşi era o companie la început. „Au fost unii foşti colegi care au ales să meargă la Google. Astfel, am devenit interesată să aflu mai mult. Aveam încredere în evaluarea lor.“
Astăzi, nu prea are două zile la fel. Funcţionează într-un domeniu divers şi dinamic. Jobul său e un caleidoscop de date, analize, decizii, inspiraţie şi execuţie. Totuşi, sunt câteva teme recurente. Una dintre ele o reprezintă şedinţele.
„Am o multitudine de şedinţe. Cultura companiei este una orientată către oameni, aşa că ne întâlnim pentru a discuta, pentru a rezolva probleme, pentru a aproba strategii sau investiţii.“ În plus, are multe întâlniri unu la unu cu echipa, e parte din doza de engagement săptămânal. Totodată, consumă constant informaţie externă - alocă timp şi spaţiu pentru a înţelege contextul intern şi contextul extern în care operează grupul.
„Nu în ultimul rând, în «meniul meu» există mereu ceea ce eu numesc «white space» sau «quiet time». E vorba de un spaţiu mental pe care-l aloc pentru a putea planifica pe termen lung.“ Deşi operează în prezent, ca lider trebuie să gândeşti şi pe termen mai lung, trebuie să faci planuri şi să analizezi implicaţiile.
Un alt element recurent îl reprezintă călătoriile, un ingredient important în cariera sa, atât pentru a consolida relaţiile cu echipa, cât şi pe cele cu partenerii de business.
„De 19 ani lucrez la sediul central al Google, cel din Mountain View. Mediul de lucru e hibrid, avem trei zile în care lucrăm de la birou. Eu vin însă zilnic (asta când nu călătoresc). Cred că inovaţia se produce atunci când oamenii sunt împreună.“
Deţine funcţia actuală din iunie anul trecut, raportându-i CFO-ului Alphabet. Ce a atras-o la Google e faptul că este «mission driven».
„Nu am simţit că lucrez pentru o corporaţie, am simţit că misiunea e să îmbunătăţim vieţile celor din jurul nostru, să rezolvăm problemele umanităţii.“
Apoi, a contat cultura, focusul pus pe oameni. „Google e o companie care are doze egale de EQ şi IQ. Am tot văzut asta de-a lungul anilor.“
Nu în ultimul rând, a contat şi posibilitatea de creştere personală, nu doar profesională. „Am avut parte de o abundenţă de oportunităţi.“
Se descrie ca o persoană care trăieşte în prezent. Nu consideră că este productiv să se gândească la ce ar schimba în trecutul ei dacă ar putea face asta. „Am realizat mai mult decât aş fi crezut vreodată.“ Consideră că nu e constructiv nici să te uiţi către viitor. Sunt multe elemente pe care nu le poţi controla.
„În cariera mea, mi-am concentrat atenţia nu pe obiective specifice, ci pe ceea ce pot controla. Dacă m-ai fi pus să fac orice, că e vorba de inginerie, teatru sau de altceva, m-aş fi adaptat să învăţ orice. Majoritatea dintre noi avem capacitatea să facem mai mult decât un singur job, trebuie doar să facem tot ce depinde de noi.
Totodată, experienţa a învăţat-o că există factori pe care îi poţi controla şi factori pe care nu îi poţi controla. Ce depinde de tine e nivelul de dedicare, e etica în muncă, e ce poţi face. Nu poţi prezice însă ce oportunităţi îţi vor ieşi în cale. Poţi doar să fii pregătit pentru când ele apar.
„Iar eu asta am făcut. M-au ajutat în carieră trei lucruri. Am urmărit mereu probleme complexe.“ E important să vezi ce lipseşte, ce nu se face şi ar trebui. Aşa înveţi şi creşti cel mai mult. Apoi, a abordat de fiecare dată jobul cu generozitate şi modestie. E important să nu te limitezi la ce îţi e scris în fişa postului. Trebuie să lucrezi fără ego şi fără contururi. Trebuie să optimizezi pentru echipă şi pentru business, nu doar pentru tine. Iar un al treilea aspect-cheie sunt oamenii.
„Oamenii din viaţa noastră sunt pe primul loc. Mă refer la familie, pentru că dacă nu eşti fericit acasă, nu eşti fericit nici la job. Am învăţat că e uşor să fii un lider bun când lucrurile merg bine, dar eşti cu adevărat testat în momentele de cumpănă sau criză.“
Dacă ar fi să dea un sfat tinerilor la început de carieră le-ar spune să ţină cont de faptul că sunt elemente pe care le pot controla şi elemente pe care nu le pot controla. Dar, în final, ce e important e să aibă curajul să spună da oportunităţii.
„La 27 de ani, eu am plecat cu un nou-născut şi am luat-o de la zero. E uşor să mergi pe drum sigur, dar e important să găseşti cărarea ta spre impact. E ceva personal, trebuie să vezi cum poţi face diferenţa. Cei care au depăşit contururile cu generozitate şi umilinţă sunt cei cu care oamenii vor să lucreze.“
Ce a mai învăţat ea de-a lungul anilor e că există elemente negociabile şi elemente nonnegociabile. Trebuie să decizi care sunt cele mai importante aspecte ale vieţii tale, trebuie să vezi unde poţi face compromisuri şi unde nu. „Când copiii erau mici, eu nu am vrut să călătoresc deloc. E important ca la fiecare trei ani să te întrebi asta. Răspunsul şi contextul se pot schimba.“
Nu ştie unde o va duce viitorul, dar declară că acum e foarte fericită.
„Raportul de «puteri» dintre viaţa personală şi cea profesională nu e constant. Nu am găsit mereu echilibrul, dar am învăţat mult despre ce e negociabil şi ce e non-negociabil.“ Crede mai degrabă în integrarea vieţii profesionale şi a celei personale, decât în echilibru. Există suişuri şi coborâşuri, dar e important să fie cea mai bună versiune a sa şi acasă, şi la muncă. În ordinea asta.
„Dacă sunt fericită în viaţa personală, voi fi mai productivă şi împlinită şi la muncă. Este o comuniune foarte importantă între cele două lumi.“
Dincolo de carieră şi de viaţa de familie, e pasionată de mentorship şi de călătorii. Pe de-o parte, vrea să îi ajute pe cei din jur să îşi găsească drumul. Alţii au făcut asta pentru ea şi, acum, vrea să dea mai departe. Pe de altă parte, iubeşte călătoriile. A vizitat – cu munca sau cu familia – 30 de ţări. „Ador să le planific, să mă documentez, să descopăr ce are fiecare destinaţie de oferit. Această planificare strategică e parte din ADN-ul meu, atât la job, cât şi în timpul liber.“
Dacă ar fi să aleagă o singură destinaţie de suflet, ar opta pentru Polinezia Franceză. A fost deja de trei ori. E un loc unde timpul se opreşte. Pentru o vreme, poţi trăi într-un alt ritm. „E multă pace acolo, eşti departe de tumultul vieţii de zi cu zi. E o destinaţie unde poţi descoperi un mix de culturi, dar şi oameni calzi şi o gastronomie variată.“
Despre SUA, spune că e un loc unde poţi găsi orice îţi doreşti. Sunt atât de multe posibilităţi, ai atât de multe destinaţii diferite. E important să ştii ce vrei să experimentezi. Spre exemplu, coasta de Est este despre istorie. Ai Boston, care este un exemplu foarte bun, este un oraş universitar extrem de ofertant. Pe de altă parte, pe coasta de Vest ai California, care îşi aşteaptă vizitatorii cu frumuseţi extraordinare. Poţi petrece aici trei săptămâni – fără să părăseşti statul – şi precis nu te vei plictisi.
„Ai totul!“, conchide ea.
