Puţine clădiri izbutesc să-şi schimbe radical destinul şi să reintre în atenţia oamenilor după o pauză lungă. Conacul Gaál a reuşit însă să reînvie. Clădirea istorică a fost cândva căminul în care şi-a petrecut copilăria Miklos Barabas, una dintre figurile importante ale picturii secolului al XIX-lea. Astăzi, acelaşi imobil a ajuns să fie, pentru oamenii care îl vizitează, „o călătorie în timp, un loc liniştit, cu o atmosferă nostalgică, unde ritmul încetineşte şi stresul dispare“.
Cum ar fi ca fiecare casă ce duce în spate zeci sau sute de ani de istorie, dar care a fost uitată de vreme şi de oameni, să fie readusă la viaţă prin cel mai emblematic locuitor al său? Aşa cum Castelul Peleş se învârte în jurul familiei regale, aşa cum conacele au câte un reprezentant istoric de seamă, ar putea fiecare imobil vechi să reînvie prin memoria unei singure persoane?
Unii ar spune că nu, pentru că o clădire nu poate fi mai mult decât un spaţiu cu funcţionalităţi clare. Şi totuşi, sunt cazuri când aceeaşi clădire este în sine o operă de artă. Sau o poveste.
Şi atunci, ce rezultă dacă cele două funcţii ale aceluiaşi spaţiu - cea practică şi cea estetică - coexistă şi redau suflu acelui loc uitat de multă vreme?
Un răspuns la această întrebare îl poate oferi Conacul Gaál.
Situat pe un domeniu de 25 de hectare în comuna Dalnic din judeţul Covasna, conacul a fost construit în 1844 şi a aparţinut timp de generaţii unei familii nobiliare locale. Importanţa culturală a proprietăţii este dată şi de faptul că a fost martor la copilăria lui Miklos Barabas, una dintre figurile marcante ale picturii autohtone ale secolului al XIX-lea.
Apoi, în secolul trecut, conacul a intrat în posesia familiei Borbath, doar că în anii ’50 noii proprietari au fost deportaţi în Dobrogea. Chiar şi aşa, ca printr-o minune a vremii, imobilul a evitat naţionalizarea. Mai mult, la şase ani de la deportare, familia a revenit.
Totuşi, clădirea a avut nevoie de timp pentru a redeveni un cămin, purtând pecetea istoriei şi a vremurilor.
Ulterior, familia care deţinea conacul a decis să vândă proprietatea, iar în urmă cu 20 de ani ea a intrat în portofoliul Fundaţiei pentru Comunitate din Cluj-Napoca. Fundaţia deşfăşoară activităţi de sprijin pentru tineri talentaţi, dar se ocupă şi cu reabilitarea copiilor bolnavi, având totodată şi iniţiative culturale şi comunitare.
„Fundaţia căuta un imobil de patrimoniu care să aibă nu doar valoare arhitecturală, ci şi relevanţă culturală şi istorică. Personalitatea lui Barabás a fost decisivă în alegerea noastră. (...) Clădirea a fost achiziţionată acum aproape două decenii, iar lucrările de restaurare au început în primii ani după preluare. La acel moment, imobilul se afla într-o stare foarte degradată, fiind folosit în ultimii ani chiar ca depozit de cartofi. A fost trist de văzut, dar în acelaşi timp evident că o clădire cu un asemenea trecut merită mai mult“, spune Molnár-Bánffy Kata, curatoare a Fundaţiei pentru Comunitate şi proprietara ansamblului Conacul Gaál.
Încă de la început, scopul a fost ca acest loc să nu fie doar un imobil restaurat, ci un spaţiu viu, cu funcţii culturale şi comunitare. Iar la scurt timp după finalizare, a apărut şi nevoia unor spaţii de cazare, „deoarece zona este mai retrasă, iar vizitatorii petrec aici mai multe zile.“
Totuşi, printre primele demersuri făcute de noii proprietari s-au numărat ridicarea unei pietre comemorative în grădină, în memoria lui Miklós Barabás, şi amenajarea unei camere memoriale în interiorul conacului, ca dovadă că artistul nu a fost uitat, chiar dacă vremurile s-au dovedit schimbătoare. La a reconstrui viaţa pictorului la Gaál au contribuit şi descendenţii acestuia, care s-au întâlnit cu reprezentanţii fundaţiei.
„Unul dintre ei, «Dezső bácsi», care a locuit aici şi este înmormântat într-un colţ al proprietăţii, ne-a împărtăşit numeroase amintiri. O parte a vechiului cimitir de familie a fost ulterior retrocedată familiei. La deschidere, am primit şi un dar special: o scrisoare originală a lui Miklós Barabás, în care povesteşte despre timpul petrecut la Dálnok. Aceasta este expusă şi astăzi în camera memorială“, explică proprietara.
Nu doar amintirea pictorului a fost păstrată, ci şi elemente ale clădirii originale. Tot ce s-a putut păstra, a rămas, spune Molnár-Bánffy Kata, subliniind însă că acest lucru s-a întâmplat „nu doar din obligaţie, ci şi din convingere.“
Au fost restaurate elemente originale, au fost refăcute detalii pornind de la fragmente existente şi a fost acordată o atenţie deosebită autenticităţii, de altfel un element care dă valoare unui imobil, fie el vechi sau nou.
Chiar şi elementele care nu au putut fi păstrate au fost, pe cât s-a putut, reconstruite astfel încât să amintească de cele originale şi de momentul construcţiei imobilului.
„Sobele de teracotă au fost realizate după modele din colecţia muzeului din Cernat, iar materialele utilizate sunt, în mare parte, locale - de exemplu, plăcile de piatră provin din zona Magyarszovát“, explică Molnár-Bánffy Kat.
Totuşi, ea recunoaşte că cele mai mari provocări în procesul de recondiţionare a conacului au venit din armonizarea cerinţelor de protecţie a patrimoniului cu standardele moderne de siguranţă. Ori tocmai asta putea pune în pericol autenticitatea clădirii.
La această autenticitate au contribui însă şi localnicii, pe de-o parte prin poveştile lor, care au scos la iveală trecutul conacului, iar pe de alta prin munca depusă, mâna de lucru fiind locală.
„În procesul de restaurare am lucrat în mare parte cu meşteşugari locali. Sobele, corpurile de iluminat din fier forjat şi scaunele din piele au fost realizate în zonă. O parte din mobilier a fost produs de ateliere din apropiere, iar alte piese au fost achiziţionate din târguri de antichităţi, precum Târgul de la Negreni (judeţul Cluj), cunoscut pentru obiectele sale tradiţionale.“
Astăzi, Conacul Gaál este, de fapt, format din trei clădiri, anume Conacul, Hambarul şi Casa Gaál, având un total de 13 camere destinate oaspeţilor.
Şura a fost gândită încă de la început ca un loc de cazare, pentru că spaţiile din conac nu erau suficiente, dar astăzi a ajuns să aibă şi o zonă mică de wellness, cu saună şi ciubăr.
Casa Gaál, aflată pe o parcelă vecină, a aparţinut iniţial aceluiaşi domeniu, fiind construită pentru două fiice ale familiei. Ulterior, a fost înstrăinată, iar când a fost repusă la vânzare a fost cumpărată de fundaţie pentru a o include în actualul ansamblu.
„Pentru mulţi, Conacul Gaál este o călătorie în timp: un loc liniştit, cu o atmosferă nostalgică, unde ritmul încetineşte şi stresul dispare“, adaugă Molnár-Bánffy Kat.
De altfel, locul este şi vizitat mai mult de familii şi grupuri mici de turişti, aflându-se într-o zonă bogată din punct de vedere natural şi cultural.
„Organizăm excursii în Ţinutul Trei Scaune, la Braşov, lacul Sfânta Ana sau Târgu Secuiesc. Satul Dálnok are şi o biserică medievală deosebită, despre care se spune că este singura unde există o inscripţie murală realizată în scriere secuiască veche. Folclorul local şi tradiţiile meşteşugăreşti completează experienţa.“
Pe mai departe, proprietarii conacului îşi doresc să dezvolte programe culturale şi să crească vizibilitatea locului, dar vor şi să facă o mică fermă.
„În plan avem şi o mică fermă demonstrativă, cu grădină şi animale, ale cărei produse să fie integrate în experienţa culinară. Pentru copii, interacţiunea cu animalele - capre sau iepuri - poate deveni o experienţă memorabilă.“
