Atunci când vorbim despre city-break-uri, primele destinaţii care ne vin în minte sunt, invariabil, Paris, Roma ori Londra. Pe listă îşi pot face loc şi capitale din Europa Centrală şi de Est sau chiar oraşe secundare din Occident. De prea puţine ori ne gândim însă la escapade în România, la city-break-uri în Cluj, Timişoara ori Craiova. Ei bine, pentru că tot se apropie sezonul vacanţelor, am decis să descoperim (împreună) cinci oraşe autohtone. Dar nu oricum, ci cu ajutorul unora dintre locuitorii lor, actori din mediul de business sau din mediul cultural care au acceptat să ne fie ghizi şi să ne poarte „la pas“ către un weekend perfect.
Cum arată un weekend perfect petrecut la Oradea şi în împrejurimi? Ne spune Alexandru Chira, director general al Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea). Aceasta este o organizaţie de management al destinaţiei, realizată în baza unui parteneriat public-privat demarat în anul 2015 între autoritatea locală din Oradea şi cei mai importanţi actori din domeniul turistic din Oradea şi din BăileFelix.
Un must see în Oradea arată cam aşa: Piaţa Unirii, Piaţa Ferdinand, Cetatea Oradea, Complexul Baroc (Palatul Episcopiei Romano-Catolice, Bazilica Romano-Catolică, Şirul Canonicilor), Strada Republicii, Strada Libertăţii şi Parcul Libertăţii, Casa Darvas-La Roche cu splendida sa grădină, NOCA, Templul Francmasoneriei, Muzeul Ţării Crişurilor, străzile Eminescu, Roman Ciorogariu, Episcop Pavel şi Iosif Vulcan.
„Sunt multe, multe de văzut în Oradea. Să nu uit de noua Piaţetă a Independenţei şi de colţul din spatele Teatrului Regina Maria cu casele Adorjan I şi II“, completează Alexandru Chira.
Îi e mai greu însă să recomande un hotel în oraş pentru că, spune el, prin prisma muncii sale, lucrează aproape şi foarte bine cu toate proprietăţile hoteliere din urbe. Totuşi, spa-urile din hotelurile DoubleTree by Hilton şi Ramada sunt speciale, cu un meniu de terapii bine gândit. „Aştept cu nerăbdare deschiderea Mercure Oradea, un proiect promiţător, cu outlet-uri interesante.“
Are şi o listă de restaurante favorite, în funcţie de mood-ul zilei - Corsarul pentru paste şi fructe de mare, Kintaro pentru o experienţă asiatică de calitate, BOB republic, Rewine sau Piaţa9 pentru brunch, Steak Hub (din incinta Ramada) pentru cele mai bune steak-uri şi RIVO pentru cea mai frumoasă privelişte de pe malul râului. Cafea de calitate găseşti la Radikal, Snooz, sau Madal, adaugă el.
Iar ca locuri de shopping, ce recomandă?
„Trebuie să recunosc că în ultimii ani am renunţat la shopping-ul fizic în mare parte.“
Admite însă că face vizite frecvente la croitorul său din zonă, despre care spune că este extrem de talentat.
„Shopping prefer să fac când sunt în afara ţării, în Berlin, Madrid, Budapesta sau în pieţele vintage din Franţa. Încerc să găsesc magazine off the beaten track, cu designeri locali. Evit marile lanţuri.“
Iar apropo de călătorii, doar ce a revenit din Cluj, despre care spune că e „un prieten mereu drag“. De fapt, aici a trăit aproape 10 ani, înainte să se mute în Oradea.
Următoarele destinaţii sunt Budapesta, Timişoara, Bucureşti, Alicante şi Alcoy.
„Sunt şi multe decizii last minute şi îmi place să descopăr oraşe noi impromptu.“
Revenind în Oradea şi în împrejurimi, afirmă că alege să evadeze din oraş oriunde poate lăsa în urmă, pentru câteva ore, tumultul urban şi pe cel al muncii sale, astfel încât să poată respira liber, în natură. „Caut locuri puţin aglomerate, pe cât posibil, şi cât mai sălbatice. Şi pot fi găsite uşor chiar şi la 30 de minute în afara Oradei.“
Uneori, optează şi pentru destinaţii cultural-artistice. Recent, a petrecut weekend-ul în Subotica (Serbia), un oraş subestimat, cu o selecţie impresionantă de clădiri Art Nouveau, după cum spune chiar el.
Totuşi, prin prisma muncii sale, pe perioada weekendului, este adesea acasă. Visit Oradea organizează peste 50 de evenimente anual, majoritatea la final de săptămână.
„Oradea Heritage, a doua entitate din subordinea Primăriei Oradea pe care o conduc, are şi ea peste 100 de proiecte culturale anuale. Adiţional, organizez vizite de studiu cu diferiţi invitaţi din România sau străinătate.“
Aşadar, poate pleca rar, dar când are câteva zile libere lasă în urmă oraşul, fie pentru munte sau natură, fie pentru alte centre urbane.
Realitatea e însă că, lucrând în numeroase proiecte care presupun organizarea de expoziţii şi evenimente publice, de cele mai multe ori nu există weekend.
„Dar atunci când mă pot bucura de el, începe vineri după ora 19.00.“
Iar sfârşitul de săptămână ideal ar cuprinde un antrenament la sală sâmbătă dimineaţă, urmat de o plimbare pe malul râului Crişul Repede şi de o nelipsită cafea în mijlocul Parcului Libertăţii. „Ar continua cu un popas la
pop-up marketul din Piaţa Unirii, unde găsesc cele mai bune legume, fructe şi preparate de la producători locali şi din Bihor.“
Ar urma un brunch la Bob Republic sau Piaţa9 sâmbăta (cea din Cetate e plină de farmec şi mai liniştită, cu o terasă minunată). Postprandial, ar fi timpul pentru o vizită la noile expoziţii de la Casa Darvas-La Roche şi NOCA (New Oradea Contemporary Art) şi spre seară ideală ar fi o escapadă la spa la Riserva Wine Spa.
„Recomand, indiferent de vreme, indiferent de luna din an, o plimbare de seară în parcul Palatului Episcopiei Romano-Catolice şi, dacă e cu noroc, prind şi un concert de orgă în bazilica palatului. Pe mine mă ajută mereu!“
Pentru o notă de autenticitate, merge uneori duminica dimineaţa la piaţa de vechituri (organizată săptămânal sâmbăta şi duminica), unde poţi găsi mici comori, asta dacă acorzi timp şi atenţie. Dar ingredientul nelipsit al zilei e prânzul în familie. Tot duminica e şi pentru micile întâlniri cu prietenii.
Un weekend perfect ar oferi timp şi pentru alte activităţi, dar nu pentru gătit.
„Oricât am încercat, a trebuit să renunţ. Nu sunt deloc talentat.“
Altfel, iese rar la film, de regulă la cele ale regizorilor români, la TIFF Oradea şi la Oradea Summer Film („recomand în fiecare august“). Se uită mult la filme online, pe platforme dedicate.
„Sunt omul disciplinei indiferent că e vorba de timp liber sau de o perioadă dedicată muncii. Ritualul zilelor de weekend e destul de similar de la o săptămână la cealaltă, chiar dacă îl petrec acasă sau călătoresc.“
De regulă, e un hibrid între o vizită la o galerie/ un muzeu/ un concert, o experienţă gastronomică de calitate şi activitate fizică.
„Caut mereu locuri noi, dar nu merg de dragul noului. Dacă am chimie cu un loc, voi reveni însă, iar el va deveni una dintre opţiunile recurente. Sunt şi fidel locurilor unde există constanţă în calitatea serviciilor şi a mâncării“, conchide Alexandru Chira.







