Să alergi şapte maratoane şi şapte ultramaratoane pe şapte continente pare un scenariu potrivit pentru un film din seria „Misiune Imposibilă“. Pentru românul Andrei Roşu a fost un experiment cu care şi-a testat limitele. Încă o dată. Acum a ridicat ştacheta şi se pregăteşte pentru două noi curse „nebune, nebune, nebune“, create pentru oameni care vor să arate că imposibilul este doar un cuvânt, din ce în ce mai mic, din ce în ce mai slab.
Cei mai mulţi nici nu ştiu ce este un ultra-triatlon cunoscut şi ca Iron Man, iar dintre cei care ştiu, puţini sunt aceia care nu consideră o misiune imposibilă să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 de kilometri şi să alergi un maraton (42,195 kilometri). După cum îi spune şi numele, trebuie să ai o rezistenţă de fier. Pentru Andrei Roşu o astfel de cursă a fost doar începutul.
Apoi, el a alergat un triplu şi un cvintuplu ultratriatlon şi se pregăteşte anul acesta pentru un deca ultra-triatlon, respectiv echivalentul a zece Iron Man-uri. „O să fac asta în toamnă, însă ţelul este setat din 2013.“
Până în toamnă însă, fostul corporatist devenit coach şi speaker motivaţional are de terminat însă o altă cursă, Ultra 6633, considerată cea mai dificilă din lume, după cum spune chiar el. Numele îi vine de la coordonatele Cercului Polar, unde se va şi desfăşura.
„În luna martie voi participa la cursa 6633 Ultra. Voi merge astfel în nordul Canadei şi va trebui să alerg 560 de kilometri într-o zonă unde temperatura coboară de regulă la -50 de grade Celsius, iar vântul suflă cu până la 100 de kilometri pe oră. Se aleargă pe gheaţă. Doar 19 oameni au reuşit să termine cursa din 2007, de la lansare, până astăzi“, spune el. Diferenţa în cazul acestei curse o face faptul că trebuie să cari toate proviziile după tine, şi mâncarea, şi cortul, tot. Ai un cărucior cu roţi pe care îl cari după tine în cursă, explică Andrei Roşu. Cine este însă Andrei Roşu, omul care testează limitele posibilului?
Are 40 de ani. De la 16 până la 24 de ani a cântat într-o formaţie, Gaz pe foc, dar şi-a continuat şi studiile, absolvind Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale la ASE. Când a avut de ales între domeniul financiar şi cariera în muzică a optat pentru primul. Din 2000 până în 2015 a lucrat pentru grupul UniCredit (iniţial pentru Demir Bank şi apoi pentru UniCredit Ţiriac), iar în ultimii cinci ani s-a reprofilat şi s-a mutat în divizia de leasing a grupului.
„Iniţial am făcut vânzări corporate, însă în 2008 când mi s-a născut primul copil am simţit nevoia să mă reorientez şi am trecut la HR, iar apoi la training.“ În paralel, în ultimii doi ani a lansat şi un program de coaching, care se numeşte Coaching în alergare. Se apucase de alergat în 2009. Totul a început de la faptul că primea multe întrebări de la alergători începători, de la ce şireturi să îşi cumpere, la ce să facă în caz de accidentări. Programul de coaching presupunea formarea unor grupe de zece persoane într-o lună. Scopul era să îi motiveze să alerge toată viaţă, „astfel că am încercat să am o abordare holistică a alergatului, de la trezit de dimineaţă la alimentaţie şi apoi la alergare. Nu cred în modelul în care tragi tare 2-3 ani pentru ca apoi să te accidentezi şi să fii nevoit să te laşi.“ În paralel a fost invitat de diverse companii şi corporaţii şi să ţină speechuri de leadership, de motivaţie şi de ieşire din zona de confort, astfel că la finalul anului trecut a decis să se dedice celor două proiecte şi să renunţe la corporaţie.
„Am decis să îmi iau 2-3 ani sabatici şi să mă dedic acestor activităţi, iar dacă nu va merge, mă voi întoarce în mediul corporate. Am rămas însă cu un gust plăcut după 15 ani de corporaţie pentru că în perioada asta am beneficiat de resursele necesare pentru dezvoltare. Mai mult, munca în corporaţie mi-a dat o structură atunci când vine vorba de făcut lucruri.“ Un exemplu este chiar sportul.
A început să alerge în 2009 după ce cu un an înainte a devenit părinte. A văzut că în orice mişcare băiatul lui îi copia pe el şi pe soţia sa, astfel că a realizat că fiul lor va deveni ce vede la ei. „Iar noi eram sedentari. Atunci am decis să facem o schimbare.“
De la terminarea facultăţii până în acel punct se îngrăşase cu 14 kilograme. În 2009 a început să alerge, iar în 2010 a alergat primul maraton, la Polul Nord.
„Primul maraton l-am alergat în 2010 şi pentru că am vrut să fie o provocare am ales un maraton la Polul Nord. A implicat însă şi multă muncă logistică, respectiv găsit sponsori, pregătit călătoria. Acestea s-au adăugat schimbării de program, respectiv trezit la 5.00 de dimineaţa şi antrenat până la 7.00.“
De atunci a alergat şapte maratoane şi şapte ultramaratoane pe şapte continente şi a intrat astfel în Cartea Recordurilor. A alergat în Sahara, în Antarctica, pe Everest. Maratonul de pe Everest este cel mai „înalt din lume“, porneşte de la 5.500 de metri.
În 2011 a venit cel de-al doilea copil şi a simţit nevoia unei noi schimbări. „Am decis că trebuie să învăţ să înot. Doi ani mai târziu am participat la primul dublu ultratriatlon, care este un multiplu de Iron Man unde trebuie să înoţi 3,8 kilometri, să pedalezi 180 de kilometri şi să alergi un maraton (42,195 kilometri).“ A urmat un triplu ultratriatlon şi cvintuplu ( de cinci ori Iron Man) în octombrie 2014. Această cursă din urmă a presupus 900 de kilometri de pedalat, 19 de înot şi 211 de alergat. „Aveam limită să o termin în cinci zile şi jumătate şi am terminat-o în puţin peste cinci zile.“ Urmează cursa din toamnă, un deca ultra-triatlon pentru ca se antrenează de mai mulţi ani.
„Când am terminat cvintuplu ultratriatlon mi-am dat seama că trebuie să îmi analizez bine forţele şi am realizat că înotul este punctul meu slab. Atunci am decis că trebuie să fac ceva în acest sens şi am ales să particip la cursa Arch to Arc, care pornea de la Marble Arch din Londra şi ajungea la Arc de Triomphe în Paris.“ Cursa începe cu 140 de kilometri de alergare de la Londra la Rover, trebuie să traversezi înot Canalul Mânecii şi apoi să pedalezi 300 de kilometri până la Paris. Din 2001 până în 2015 doar 19 oameni reuşiseră să termine cursa, spune Andrei Roşu.
„Din 1875, când s-a deschis, până în 2015, mai puţin de 1.300 de oameni au reuşit să traverseze înot Canalul Mânecii. Este considerat Everestul înotătorilor. Pe Everest însă au urcat 6.000 de oameni şi câteva sute au fost în spaţiu, asta ca să dau o unitate de măsură.“
Andrei Roşu şi-a dat seama că şi pentru el miza era tot Canalul Mânecii, aşa că şi-a luat un an şi jumătate pentru antrenamente. În final însă, a reuşit. Când vorbeşte despre cel mai dificil moment de până acum nu-l aminteşte pe acesta deşi i s-a făcut rău de câteva zeci de ori şi a avut şi câteva întâlniri cu meduze. „Cel mai dificil moment de până acum a fost acela când a trebuit să mă ridic de pe canapea. Circa 33 de ani stătusem acolo.“
Deşi a depăşit mai multe limite decât cei mai mulţi oameni îşi permit să viseze, Andrei Roşu spune că încă mai are unde să crească şi mai are şi alte sporturi de care urmează să se apuce. „Nu am un sport preferat, însă ştii cum se spune, prima dragoste, în cazul meu alergarea, nu se uită niciodată.“
Recunoaşte că nu mai are nimic de dovedit, dar spune că atunci când primeşte scrisori după curse îl inspiră şi îl motivează. „Îmi place să îmi explorez limitele, însă de fiecare dată colaborez cu mine. Sportul te ajută în viaţă pe toate planurile.“
Ziua lui se împarte în trei părţi distincte şi total separate una de cealaltă. De la 5.00 la 7.00 de dimineaţă este „timpul meu cu mine, timpul în care mă antrenez şi mă pregătesc“. Urmează apoi până la ora 17.00 timpul pe care şi-l dedică profesional, pentru ca apoi să se dedice complet familiei. „Weekendul îl petrec cu familia, dar atunci mă trezesc mai devreme, pe la 3.00-4.00 să am timp să mă antrenez mai mult, chiar şase-opt ore pe zi.“
Ce mănâncă însă un om care îşi lucrează atât de intens corpul? Acum dieta lui este una vegană, iar acum patru ani a renunţat complet la carne. „De mâncat mănânc ce îmi spune corpul. Dacă mănânci chiftele şi apoi vrei să alergi un maraton nu o să poţi. Dacă îi dai mandarine o să le primească.“ Hrana a devenit o resursă, nu o mai vede ca pe o plăcere. Nu mai mănâncă pe fond emoţional. „Obiectivul meu final este să alerg toată viaţa“, conchide el.
