Ceasuri & Bijuterii

Care este ceasul omului de afaceri din România: "Am un singur ceas pe care mi l-am făcut cadou înainte de criză, un moft de 10.000 de euro. După criză nu l-am putut purta în faţa angajaţilor"

13 aug 2015 22760 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Un set de cinci întrebări a fost trimis la aproape 178 de executivi şi antreprenori cu un singur obiectiv, acela de a afla care este ceasul mediului de business din România. Pe lângă această informaţie, am cules date despre media de preţ, criteriile după care se alege un ceas, dar şi care sunt modelele la care visează cei care „rotesc“ mecanismul economiei locale. 55 de manageri şi-au făcut timp să răspundă la chestionar. Acestea sunt concluziile.

Circa 30% din managerii care au primit chestio­narul trimis de Ziarul Financiar au răspuns la setul de întrebări. Ce ceas purtaţi cel mai des, care a fost cea mai mare investiţie, câte ceasuri aveţi, dacă aţi putea avea orice model de ceas, care ar fi acesta şi care sunt criteriile în alegerea unui ceas au fost cele mai importante întrebări adresate.

Procentul de răspuns, deşi nu este neglijabil, indică o reticenţă a oamenilor de afaceri de a vorbi, chiar şi sub protecţia anonimatului, despre plăcerile personale. Contextul actual constrânge şi mai mult la discreţie.

„Am un singur ceas, un Hublot Big Bang pe care mi l-am făcut cadou, puţin înainte de criză, un moft. A costat 10.000 de euro, ca atare după criză nu l-am putut purta în faţa angajaţilor din motive lesne de înţeles. Nu îmi doresc un al doilea ceas. Este suficient cel pe care îl am, este o investiţie proastă în condiţiile în care mulţi oameni o duc greu“, a răspuns un manager la chestionarul primit.

Răspunsurile au venit de la manageri activi în domeniul energetic, farma, retail, construcţii, avocatură, bănci, industria alimentară.

30% nu poartă ceas

Majoritatea covârşitoare a răspunsurilor primite a venit din partea bărbaţilor (96%), publicul feminin fiind în continuare o nişă sau oricum mult mai discret în ceea ce priveşte împărtăşirea acestor informaţii, chiar şi sub protecţia anonimatului.

Un lucru surprinzător relevat de acest studiu este că aproape 30% dintre managerii care au decis să răspundă spun că nu poartă ceasuri sau că au renunţat la acest „instrument“ în favoarea telefonului sau a altor dispozitive de măsurat timpul.

„Cu mine nu aţi nimerit deloc. Am câteva ceasuri primite cadou, dar nu le port niciodată. Mi se pare total inutil acest accesoriu când avem ceas peste tot: pe mobil, bordul maşinii, laptop, tabletă“, spune un manager din sectorul materialelor de construcţie.

„Eu nu mai port ceas din 1999 - cam de când «port» telefon mobil. Tot pe atunci timpul şi-a pierdut răbdarea cu mine şi a început să se măsoare în proiecte. Am trei ceasuri, toate primite cadou de la prieteni şi familie. Nu am cumpărat niciodată un ceas pentru mine“, a spus o avocată.

Unul dintre motivele pentru care un manager a spus că nu poartă ceasuri este chiar sur­prin­zător.

„Nu port ceas, am o alergie la metale când ating pielea“, a spus executivul care lucrează în industria vinurilor.

Preţul mediu

Dintre cei care poartă ceasuri se remarcă diferenţe considerabile în ceea ce priveşte preţul. Dacă se exclud nivelul maxim şi cel minim de preţ, rezultă că în medie oamenii de afaceri din România au investit circa 4.600 de euro pe un ceas.

Cele mai scumpe ceasuri purtate de respondenţi sunt un Rolex Daytona şi un Panerai Submersible, fiecare în valoare de 20.000 de euro. Posesorul Rolexului, activ în domeniul financiar, spune că are şase ceasuri, este pasionat de marcă în primul rând şi de design, iar ultima achiziţie a fost tot un Rolex.

Managerul care deţine modelul Panerai spune că are patru ceasuri şi că achiziţiile şi le face în funcţie de design, performanţe tehnice, prestigiu şi preţ.

„Dacă aş putea avea orice model de ceas, acesta ar fi Parmigiani Fleurier Kalpa Tourbillon“, a spus managerul care a investit 20.000 de euro în modelul Panerai. 

Un alt ceas exclusivist este purtat de un manager din industria farma care a investit 15.000 de euro într-un Girard-Perregaux, ediţie limitată.

Un avocat pasionat de ceasuri spune că la nivel aspiraţional şi-ar dori un Patek Phillipe, dar cea mai costisitoare investiţie a fost de 8.000 de euro, modelul de ceas pe care-l poartă cel mai des fiind un Ulysse Nardin Marine Chronometer.

La polul opus se află însă manageri extrem de cunoscuţi care aleg să investească doar câteva sute de euro într-un ceas. Un astfel de exemplu este un bancher care poartă un Swatch, criteriul principal în alegerea unui ceas fiind funcţionalitatea şi apoi designul.

Ceasul preferat

Cel mai des menţionată marcă de ceasuri de managerii care au răspuns la chestionar este Longines, circa 13% dintre respondenţi indicând brandul elveţian ca fiind ceasul pe care îl poartă cel mai des. Circa 9% dintre cei chestionaţi au răspuns că marca preferată este Tissot. Un procent similar au indicat Omega.

Circa 5% dintre respondenţi au spus că au la încheietură un IWC Schaffhausen, în timp ce 3,6% dintre managerii care au trimis răspunsuri poartă un Breitling, Maurice Lacroix, Rolex, Swatch. Doar un manager dintre cei care au răspuns poartă un Hublot, iar unu are un Ulysse Nardin.

De ce cumpără managerii ceasuri?

Motivele pentru care managerii aleg să investească în ceasuri sunt foarte diferite, complicaţiile, designul, manu­factura elveţiană, preţul fiind doar câteva dintre acestea.

„În primul rând ceasul trebuie să fie elveţian. Preţul trebuie să fie un indicator al calităţii în toate cazurile. Nu urmez neapărat trendurile momen­tului. Ceasul trebuie să aibă o poveste de care să mă simt atras. Nu-mi plac ceasurile de aur. Oţelul e mult mai aproape de un bărbat puternic, pe când aurul efeminizează. Nu cumpăr niciodată ceasuri scoase pe piaţă de mărcile de fashion gen Armani, Boss, Massimo Dutti etc. Dacă asociez cumpărarea unui ceas cu o investiţie, merg sigur spre serii limitate şi care pentru mine au un „wow“ ce mă va ajuta să-l vând în caz de nevoie“, mărturiseşte un manager.

Alţi manageri spun clar că sunt fascinaţi de complicaţiile orologere, acestea fiind cele mai importante în procesul de achiziţie a unui ceas.

„Complicaţiile, aspectul şi durata de funcţionare sunt  sfânta treime“ după care se ghidează în achiziţia unui ceas un alt manager.

Ţara de origine a ceasului contează la rândul ei şi aici, fără nicio surpriză de altfel, Elveţia este în pole-position.

„Manufactura elveţiană, lucrat integrat in-house“, enumeră un avocat criteriile după care îşi ghidează achiziţiile.

Ceasul în funcţie de ocazie

Alţi manageri au spus că-şi ghidează achiziţiile în funcţie de agenda personală aşa că ajung să aibă „unu sport, unu casual, unu clasic pentru costum şi unu premium pentru ocazii speciale“, spune un manager care apoi subliniază că ceea ce contează sunt „designul, brandul şi mai ales emoţiile pe care le declanşează.“ Acest manager a investit 8.000 de euro într-un ceas, preferat fiind un Panerai Luminor Power Reserve de 40 de milimetri.

Ceasul lui Audrey Hepburn

La fel, colecţionarea de ceasuri se face pornind de cele mai multe ori de la experienţe personale.

„Am şapte ceasuri, dintre care două foarte vechi“, mărturiseşte un manager. „Unul are o poveste aparte, aceea că a stat 15 ani în închisorile comuniste. Ceasul este marca ONSA, elveţian, şi a fost al unchiului meu care m-a şi botezat şi care a fost deţinut politic. Mi l-a dăruit în clasa a X-a de liceu. Cel de-al doilea a fost al tatălui meu. Tot o marcă elveţiană care se numeşte GOLDA“, spune un manager.

La nivel aspiraţional, lucrurile se complică.

Patek Phillipe, una dintre cele mai exclusiviste manufacturi, este cel mai adesea amintit brand trecut pe lista de dorinţe a managerilor locali. A. Lange & Söhne, Rolex, Glashütte, Audemars Piguet, Breitling, Panerai îşi găsesc şi ele locul pe lista de dorinţe.

„Dacă aş putea avea orice model de ceas acesta ar trebui să fie vintage, care să fi aparţinut înainte lui Hemingway sau Audrey Hepburn“, a spus un manager din sectorul energetic, acesta fiind unul dintre cele mai uimitoare răspunsuri primite în realizarea acestui sondaj.

Citiţi mai multe analize, dar şi interviuri în exclusivitate cu cei mai importanţi executivi din industria orologeriei de lux în prima ediţie a catalogului de ceasuri şi bijuterii premium, Timpul Luxului. Catalogul poate fi comandat aici