La începutul acestui an, artistul britanic Sam Smith a lansat videoclipul piesei „Lose You“, în deschiderea căruia apare informaţia conform căreia ilustraţia şi animaţia sunt realizate de Loreta Isac. Născută la Chişinău, cu studii absolvite în Iaşi şi cu o carieră conturată la Bucureşti, Loreta este un animator şi ilustrator în al cărui portofoliu îşi găsesc loc şi alte branduri mari, locale şi internaţionale, în frunte cu Apple, The New York Times, The Washington Post, Regina Maria şi Storia. Ce urmează?
„Clienţii mei sunt foarte diferiţi, de la cei din ţară la cei din afară, de la galerii de artă la agenţii de publicitate, case de producţie, edituri şi branduri care îşi doresc o viziune şi o execuţie 100% ale artistului“, spune Loreta.
Se descrie ca un artist independent şi afirmă că lucrează ca animator şi ilustrator pentru proiectele personale, colaborative, dar şi pentru diverşi clienţi care îi scriu prin intermediul social media.
Una dintre cele mai recente şi mai vizibile colaborări a fost cea cu Sam Smith, artist al cărui videoclip a fost vizualizat pe YouTube de aproape 500.000 de oameni din toată lumea.
„A fost o confirmare că efortul meu nu a fost în zadar şi reprezintă validarea mea în acest context. Apple împreună cu Sam Smith a fost o colaborare foarte neaşteptată, dar de care m-am bucurat din plin.“
Ilustraţia şi animaţia videoclipului piesei „Lose You“ sunt realizate exclusiv pe iPad, această iniţiativă făcând parte din campania gigantului Apple „Made on iPad“.
„Viaţa mea profesională este una în continuă dezvoltare. Este un proiect pe viaţă“, spune Loreta.
Astăzi, ea împarte un studio şi un spaţiu de lucru cu partenerul său Constantin Cojocaru, 3D generalist. Împreună, ei au fondat şi deţin studioul CO+LOR, amplasat în cadrul atelierelor Malmaison, un spaţiu comun ce găzduieşte în sectorul şase din Capitală artişti/e, ateliere, spaţii de proiecte şi galerii.
„Studioul este un spaţiu în care expunem lucrările noastre, fie ele lucrări digitale, animaţii, sculpturi sau creaţii comisionate de clienţi ori picturi. Lucrăm atât separat, cât şi împreună, ne ajută mult să testăm, să încercăm şi să învăţăm tot ce ne dorim.“
Afirmă că îi e greu să îşi dea seama care este prima ei amintire legată de artă. De fapt, nu îşi dă seama când a început să dea o definiţie artei.
„Dar, copilăria mea, până să încep şcoala, a fost petrecută alături de părinţi.“ Mama sa încă era atunci studentă la vioară în Chişinău şi activa ca dirijor în cadrul teatrului Ion Creangă, în timp ce tatăl ei era student la pictură în Tallinn (Estonia). „Se contura în faţa ochilor mei o lume activă din punct de vedere artistic, dar şi o lume dificilă date fiind vremurile. Mi se pare că, faţă de prezent, era o lume cu mai puţine soluţii.“
Mai departe, deşi s-a născut la Chişinău, Loreta a făcut liceul la Iaşi, oraş unde a şi absolvit Universitatea de Arte.
„Ulterior, perspectiva mea s-a schimbat şi curiozitatea vizavi de lumea artei s-a dus în direcţia mediilor digitale şi în direcţia animaţiei, având oportunitatea de a avea o bursă Erasmus în Hasselt, Belgia.“ Acolo a avut un curs hibrid de animaţie, curs care a determinat-o să investească timp şi să studieze atât animaţia, cât şi ilustraţia, iar asta simultan.
„M-am întors apoi în ţară şi am lucrat o vreme la MTV. Ulterior, m-am angajat în diverse firme de publicitate ca art director. Mai târziu, am decis că îmi doresc să ajung să lucrez pe proiecte internaţionale şi implicit să învăţ mai multe lucruri.“
A fost ceva ce i s-a părut greu de atins la început, dar având colegii potriviţi şi luând legătura cu comunitatea de ilustratori şi animatori, oameni care locuiesc peste tot în lume, a făcut primii paşi.
„Schimbul de experienţe, care vine la pachet cu o groază de poveşti pozitive, dar şi cu unele mai puţin bune, m-a ajutat mult în a planta aşteptări realiste.“
Afirmă că până să înţeleagă cum e lumea din jur şi ce înseamnă să se responsabilizeze, să trăiască independent, a fost un lung proces de învăţare.
„Am ajuns aici urmărind curiozităţi şi urmărind cum se aplică ele, încercând să fiu sustenabilă în acelaşi timp.“ A fost un proces continuu de învăţare. De fapt, este în continuare.
Arta în sine şi tot ce se întâmplă în lumea artei sunt lucruri care au impact în toate mediile, consideră ea. Şi o spune cu experienţa cuiva care a testat mai multe forme de artă.
„În copilărie am lucrat în teatru împreună cu mama. Aveau nevoie de copii în anumite spectacole. Apoi, până în clasa a opta, am făcut balet, iar dintr-a noua am dat la arte plastice în Iaşi.“ Dar pe tot parcursul acesta, Loreta a desenat constant, dintr-o joacă pe care nu o definea încă, după cum povesteşte chiar ea.
„Mediul artistic este unul plăcut şi interactiv. Datorită lui am învăţat multe lucruri şi datorită lui am început să vorbesc despre şi să urmăresc lucrurile care mă ţin curioasă.“
Ea crede în curiozitatea pe care ţi-o dă exerciţiul muncii mai mult decât în talent.
„În călătoria mea am văzut oameni extrem de talentaţi. Conştientizând că ai un talent înnăscut, dar fără să activezi magia talentului prin muncă, e prea puţin.“ E nevoie ca talentul să se rafineze şi să se şlefuiască în timp.
Despre lucrările care îi poartă semnătura, artista spune că acestea se remarcă prin faptul că „găzduiesc“ o serie de personaje în diverse contexte. Iar personajele sunt simbolul unei stări, al unei forme sau al unui gând şi se compun bine cu sunetul. Iar într-un final, au un ritm.
„Lucrările mele sunt poezii vizuale care trăiesc în loop. Sunt în căutare de tranziţii care să surprindă, dar care sunt spuse cu blândeţe. Sunt dăţi în care mă fascinează tehnica şi mă gândesc cum aş putea să povestesc lucrurile altfel, cum aş putea să fac tranziţia dintre două culori diferite sau două forme diferite simultan. E despre tensiune şi contrast.“
Recunoaşte că e greu să explice exact conceptul din spatele muncii sale. Se lasă inspirată de lucrurile pe care le trăieşte şi de tot ce o înconjoară, de la poezie la natură şi de la singurătate la poveşti nespuse.
„Programul de muncă a fost mereu diferit în ultimii ani, mai ales odată cu pandemia. Acum, apreciez enorm de mult soarele pe timp de zi pentru că ştiu că o să stau ore în şir să lucrez, fără să îmi dau seama de cum trece timpul.“
O zi normală de muncă începe ieşind la soare afară, pentru ca apoi restul timpului să se simtă motivată să termine tot ce şi-a propus. Dar ce şi-a propus?
„Îmi doresc multe şi cam tot ce mi-am propus e şi «work in progress». Spre exemplu, îmi doresc, dar şi lucrez la asta, să realizez un film de scurt metraj animat.“
Recunoaşte că parcursul ei nu a fost unul liniar şi nici nu au fost doar momente uşoare.
„Fără validare, nu ştii dacă eşti în direcţia bună şi astfel efortul întreprins ţi se poate părea inutil.“
Consideră că e important să lucrezi constant, să întreprinzi eforturi aproape zilnic în a desena şi a studia. Au existat şi momente în care s-a gândit să renunţe, dar spune că sunt parte din proces. Iar procesul de formare este unul dificil.
„Schimbarea domeniului de activitate e o practică absolut normală dacă nu simţi că eşti acolo unde trebuie“, conchide Loreta Isac. Acum, ea şi-a găsit locul.
