Arts & Design

New (S) in the city

24 mai 2023 150 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

Vin, cafea, ciocolată şi artă. Cam aşa arată „meniul“ evenimentelor din luna mai, cea care dă (sau cel puţin aşa ar trebui să fie) tonul ieşirilor de vară. Nu lipsesc nici deschiderile recente din lumea modei, dar mai multe ponturi despre locurile noi în care puteţi ajunge în perioada următoare descoperiţi în selecţia făcută de După Afaceri Premium.

 

Din dragoste pentru arta contemporană

Amatorii de artă care aveau nevoie de un suflu nou se pot bucura în perioada 4-7 mai 2023 de RAD Art Fair, singurul eveniment de profil care oferă un spaţiu comun pentru înţelegerea diversităţii şi a amplorii scenei de artă contemporană din România. Târgul va avea loc la hotelul Caro din Bucureşti şi va reuni sub aceeaşi umbrelă 20 de galerii de artă contemporană din Capitală, dar şi din Cluj-Napoca, Timişoara şi Chişinău. În total, lucrările a peste 200 de artişti vor fi expuse ochilor mai mult sau mai puţin avizaţi, dar cu siguranţă pasionaţi de frumos.

Prezentări individuale sau de grup, instalaţii colaborative şi un parc de sculpturi se vor întinde într-un spaţiu expoziţional de 5.000 de metri pătraţi, iar în cele patru zile dedicate evenimentului participanţii vor aduce în faţa publicului larg o selecţie unică de lucrări şi medii artistice, de la cei mai relevanţi artişti contemporani până la cei mai iubiţi artişti istorici din România.

Iniţiativa este menită să consolideze nucleul scenei artistice din România, oferind vizibilitate artiştilor, galeriilor şi producătorilor săi culturali şi construind o bază pentru creşterea unei pieţe de profil sănătoase la nivel naţional. Atelier 35, Gaep şi Galeria Posibilă din Bucureşti, Biju, Matca şi Sabot din Cluj-Napoca, Lutniţa din Chişinău sunt numai câţiva dintre participanţii anunţaţi.

RAD Art Fair este creat la iniţiativa directoarelor artistice Catinca Tăbăcaru şi Daniela Palimariu.

 

Design italienesc cu origini moldoveneşti în inima Bucureştiului

Primăvara a adus la Bucureşti noul showroom al brandului Florentino Delure, originar din Republica Moldova. Acesta este amplasat chiar în inima oraşului, pe strada Cpt. Av. Gheorghe Demetriade, într-o vilă inclusă pe lista monumentelor istorice.

Businessul a fost construit pe stilul italienesc de creaţie a hainelor şi are în centru piese iconice precum costumele elegante pentru doamne şi pentru domni sau creaţiile de tip loungewear din caşmir şi mătase. Showroomul are şi o zonă made-to-measure, care poate fi accesată cu programare în prealabil şi care vine la pachet cu sfaturile personalizate din partea consultanţilor.

Povestea Florentino Delure îşi are originile în 1960, când bunicul fondatorului de peste Prut, meşteşugar iscusit în arta lemnului, era pasionat şi de crearea propriilor costume, la care lucra cu ajutorul unui croitor din România.

Serghei Grigor, cel care deţine astăzi casa de modă, îşi petrecea astfel mare parte din timp, în copilărie, admirând costumele bunicului. Iar în 2013, el a ales să transforme plăcerea pentru costumele made-to-measure într-o afacere.

Trei ani mai târziu, antreprenorul deschidea primul showroom în Republica Moldova, pentru ca acum să înceapă să croiască o poveste şi în România.

Brandul Florentino Delure a fost inspirat din numele unuia dintre personajele romanului „Dragoste în vremea holerei“, scris de Gabriel Garcia Marquez, al cărui nume era Florentino. Delure este numele unui compozitor spaniol a cărui muzică l-a fascinat pe Serghei Grigor. Iar prin unirea celor două cuvinte, a luat naştere brandul.

 

Revino la Revino!

Este deja al şaselea an în care Revino Bucharest Wine Show îi aşteaptă cu braţele deschise pe pasionaţii de vin de calitate, într-un eveniment întins pe durata a trei zile. Între 6 şi 8 mai 2023, la hotelul Novotel de pe Calea Victoriei din Bucureşti, salonul de vinuri şi turism viticol aduce în acelaşi loc 38 de expozanţi care vor prezenta vinuri premium pentru publicul larg şi pentru cel specializat. Produsele gourmet, brânzeturile, specialităţile din carne şi panificaţie vor completa experienţa gustativă.

„Sâmbătă şi duminică, pe 6 şi 7 mai, iubitorii de vinuri şi profesioniştii vor avea posibilitatea să deguste vinuri de la crame locale şi nu numai, să descopere zonele viticole ale ţării noastre, dar şi să-şi plănuiască vizite la crame. Ziua de luni 8 mai este dedicată în exclusivitate segmentului HoReCa, cu acces pe bază de invitaţie şi înregistrare pe site“, spune Alina Iancu, fondatoarea şi organizatoarea Revino Bucharest Wine Show.

La salonul din acest an vor participa crame consacrate, care lansează vinuri şi branduri noi, dar şi unele nume care participă pentru prima dată la un eveniment de profil în Bucureşti. Pentru cei care vor să aprofundeze lumea lui Bachus, vor fi organizate trei masterclassuri educative, pe diferite teme, prezentate de specialiştii în domeniu.

 

La paradisul cafegiilor

Între 12 şi 14 mai 2023, la Nord Events Center by Globalworth, în nordul Capitalei, are loc Bucharest Coffee Festival, eveniment care promite să reunească sute de specialişti în cafea, atât din România, cât şi de peste hotare, la unison cu pasionaţii aromelor din ceaşcă.

Cafenele, prăjitorii artizanale, coffee shopuri to go, toate îşi vor da întâlnire vreme de trei zile pentru a vorbi şi a prezenta cele mai inedite gusturi şi noutăţi din lumea cafelei de specialitate.

Participanţii vor putea degusta şi cumpăra produse pe bază de cafea care presupun modalităţi diferite de preparare – de la espresso la cafea la filtru, V60 sau cafea la ibric proaspăt prăjită. În cele trei zile ale festivalului vor avea loc demonstraţii de preparare, de mixologie (combinaţii de cafea cu băuturi alcoolice, în cocktailuri) şi de latte art. Noutatea ediţiei DIN 2023 este zona de street-food, unde se vor găsi pe alese fructe de mare, burgeri de vită angus, porc gătit lent şi alte sortimente de carne, delicii tradiţionale turceşti, libaneze, siriene, bere artizanală şi prosecco.

Consumatorii de produse bio vor găsi la Bucharest Coffee Festival diverse sortimente din acest tip de cafea, boabe, măcinată sau capsule.

Evenimentul este organizat de Barista Expert şi SCA – România Chapter (Specialty Coffee Association).

 

Start pentru summer body

Pentru cei care ţin la prezentare, luna mai vine şi cu două noi opţiuni sportive. Reţeaua Body Tailors Pilates din Bucureşti deschide în curând două studiouri noi în zona Floreasca, după ce a mai inaugurat două centre în ultima perioadă - pe strada Turda şi pe bulevardul Decebal.

„Toate studiourile noastre Body Tailors Pilates oferă o experienţă unică şi personalizată de antrenament pe aparate reformer, însă, prin lansarea noilor spaţii, oferim şi mai mult confort şi funcţionalitate. Am adus aparate reformer cu un design avangardist, specific brandului nostru, menite a-i ajuta pe clienţi să obţină rezultatele dorite”, spune Iulia Simionescu, cea care a pus bazele Body Tailors Pilates alături de Andrei Ispas.

Absolvent de Educaţie Fizică şi Sport, cu doctorat în domeniu, Andrei a pus bazele businessului împreună cu Iulia Simionescu la sfârşitul anului 2020, când au început să deschidă treptat studiouri de pilates pe aparate în Bucureşti.

Clasele se adresează atât femeilor, cât şi bărbaţilor, indiferent de vârstă sau de calităţile motrice pe care le au.

Fiecare persoană lucrează individual pe un aparat, distanţa între reformere este de minimum doi metri, iar un instructor este aproape de clienţi şi verifică fiecare exerciţiu. Metoda dezvoltată de Andrei Ispas este o combinaţie între pilates şi alte exerciţii.

 

Medalii pentru distilatele româneşti

Ieşim din graniţele Capitalei pentru a aduce vestea că Palincăria Transilvania, un brand de distilate născut şi dezvoltat în Râşnov, judeţul Braşov, a câştigat două medalii – una de argint şi una de bronz – la London Spirits Competition din 2023, cea mai importantă competiţie de băuturi spirtoase din lume.

Brandul local a obţinut un punctaj ridicat la cele trei aspecte de evaluare – calitate, valoare şi ambalaj –, câştigătoare fiind palinca de gutui (care şi-a adjudecat argintul) şi palinca de vişine (distinsă cu bronz). Palincăria Transilvania este singura distilerie din România care a primit medalii la competiţia de anul acesta.

London Spirits Competition este printre cele mai cunoscute competiţii de băuturi spirtoase şi atrage producători renumiţi din întreaga lume, din ţări precum Anglia, Irlanda, Australia, Japonia, Italia, Statele Unite ale Americii, Mexic, Argentina şi, evident, România. Concursul de băuturi spirtoase de la Londra urmăreşte să recunoască, să recompenseze şi să ajute la promovarea brandurilor de băuturi spirtoase de calitate.

„Şansa de a concura cu mii de băuturi spirtoase excelente din întreaga lume şi criteriile stricte de jurizare – calitate, valoare şi ambalare – fac ca un premiu obţinut la London Spirits Competition să fie unul cu adevărat valoros“, spun cei doi fondatori ai afacerii, Virgil Asan-Mic şi Grigoraş Guiman.

Nu este pentru prima dată când Palincăria Transilvania este premiată în competiţii internaţionale. „Piesele de rezistenţă” din portofoliu au primit şi în trecut câteva premii în Ungaria, la concursul Quintessence, unde au cucerit titlul de Champions în 2019 pentru distilatul din vin şi acelaşi titlu în 2020 pentru palinca de caise. Cele două licori au fost astfel alese din sute de distilate ca fiind cele mai bune pe categoria lor.

În prezent, în portofoliul Palincăriei Transilvania se regăsesc sortimente produse din 15 tipuri de fructe, printre care prune, vişine, scoruşe negre, căpşune, caise, cireşe negre şi piersici, alături de vinars.

 

Ciocolată la discreţie

Puţini sunt cei care pot rezista în faţa tentaţiei unei ciocolate şi tocmai de aceea, în weekendul 26-28 mai 2023, în Bucureşti, la Casa Ghica din centrul vechi, are loc prima ediţie a celui mai mare festival al ciocolatei din România, Chocolate Saga.

Evenimentul este organizat de Eventorama şi va aduce într-un singur loc nume sonore din lumea desertului care a îngenuncheat gusturi şi diete, producători în stil artizanal, alături de pasionaţi fără scăpare.

Chocolate Saga promite să reunească peste 50 de expozanţi din domeniul ciocolateriei şi al dulciurilor, acompaniaţi de alte răsfăţuri precum cosmeticele şi băuturile care au în reţetă acelaşi ingredient magic: ciocolata. Vor veni la Bucureşti artizani atât din România, cât şi din Republica Moldova şi Bulgaria.

Participanţii se vor bucura de acces gratuit la spectacole de creaţie din ciocolată şi la tot soiul de demonstraţii delicioase.

 

Cafea mai mult ca perfectă la noul Perfect Simplu

Fanii cafelei şi ai cafenelelor Perfect Simplu, un business din lumea aromelor de specialitate care s-a ancorat până acum cu două spaţii – în zonele Cişmigiu şi Timpuri Noi din Bucureşti –, se vor bucura din mai de o a treia opţiune. Noua cafenea se va deschide în apropierea Parcului Izvor, mai exact pe Splaiul Unirii la nr. 17.

„Şi de data aceasta, la fel ca în alegerea primelor două locaţii, am ţinut să avem în apropiere un parc. O cafea bună şi o plimbare în parc ne încarcă întotdeauna cu energie bună“, spune Andrei Clenciu, fondatorul Perfect Simplu.

Noua cafenea, unde antreprenorul vrea să pornească espressorul la început de mai, motiv de sărbătorire a doi ani de existenţă a brandului, are o suprafaţă de 80 de metri pătraţi şi va aduce, alături de vibe-ul bun, şi primul brew bar din Bucureşti, cu posibilitatea de a putea lua acolo micul dejun sau brunch-ul. „Pentru zona de brew ne propunem să aducem şi să prăjim, inhouse, microloturi de cafea cu punctaj SCA 90Ă, iar pentru brunch sperăm să putem fi cât mai sustenabili, să includem cât mai multe produse locale în meniu. Ocazional, ne dorim să organizăm evenimente de seară, cu muzică live, vin şi prosecco, mai ales că spaţiul generos ne va permite.“

Născut în judeţul lui Brâncuşi, Andrei Clenciu este pasionat de oameni şi de o experienţă completă a cafelei. A început să studieze şi să aprofundeze domeniul cafelei de specialitate în urmă cu opt ani, iar pasiunea i-a adus titlul de Campion Comandante Cup în 2018, locul 3 în 2019 şi calificarea în semifinale la Austrian Aeropress în acelaşi an. În drumul lui de antreprenor, mai întâi a fost cafeneaua din zona Cişmigiului din Bucureşti, de pe strada Sfântul Constantin numărul 9, deschisă în mai 2021, pentru ca în aprilie 2022 să-şi deschidă uşile al doilea spaţiu, în zona Timpuri Noi, pe Splaiul Unirii la numărul 160. Acum porţile se pregătesc să se deschidă pentru al treilea loc de întâlnire pentru pasionaţii de cafea bună.