Departe de oraşele aglomerate, ascunse bine în natură, stau conace cu istorie, ce păstrează cu sfinţenie vechi obiceiuri boiereşti. Aici ritmul vieţii e altul, lent şi îndestulat, ca pe vremuri...
Iaşiul, mai precis satul Maxut, adăposteşte un astfel de conac, cu o istorie tare zbuciumată, dar care acum s-a liniştit pentru a-şi primi îngăduitor oaspeţii.
"Conacul Polizu este o fostă reşedinţă boie rească, construită de ultimul domn al Moldovei, Constantin Ghica-Deleni, între anii 1870-1878. Clădirea a funcţionat ca reşedinţă de vară pentru întâlnirile şi vacanţele petrecute de familie în Moldova. În 1946 însă, cu instalarea regimului comunist, clădirea a fost confiscată şi transformată de noua conducere în cazarmă rusească iniţial şi apoi a servit drept suport pentru diversele organizări administrative de la acea vreme: CAP, fermă pomicolă, IAS", explică Silvia Ştefănucă, project manager al Conacului Polizu.
Supus unui astfel de tratament, conacul a suferit daune majore în contextul în care clădirea a fost folosită ca spaţiu de depozitare de legume şi fructe, depozitare de animale, iar unele camere şi anexe au devenit depozit furajer.
"În anul 2005, după ani întregi de procese şi lupte, moştenitoarea de drept a conacului, Irina Ioana Rişcuţia a intrat în posesia sa. În urma asocierii cu omul de afaceri Constantin Ştefănucă, conacul a intrat într-un lung proces de renovare şi recon diţionare, proces care s-a finalizat în anul 2010", povesteşte Silvia Ştefănucă.
Acum conacul are amenajate 7 camere duble, urmând ca la începutul anului viitor să mai fie date în folosinţă alte 5 (în anexa conacului, care în momentul de faţă se află într-un proces de recondiţionare).
"Numele camerelor este inspirat de esenţele lemnoase pe care le avem cu precădere în parcul dendrologic, iar mobilierul este realizat în mare parte din lemn de cireş şi este produs în atelierele noastre", a mai precizat project managerul Conacului Polizu. Sunt multe obiecte vechi în conac, majoritatea din perioada secolelor XVIII-XIX, însă niciunul dintre acestea nu face parte din fostele bunuri ale familiei.
"În momentul preluării conacului nu a mai fost găsit niciun obiect de mobilier, mare parte fiind furate sau folosite drept lemn pentru foc. Obiectele vechi pe care le avem au fost luate din târguri şi anticariate din Sibiu şi din restul ţării sau aduse din afară, din Italia, Franţa, Malaiezia."
Ideea investitorilor a fost aceea de a reda atmosfera vremurilor apuse, când boierimea se implica intens în muncile câmpului, în ale livezii, dar nu uita nici de soiree-urile cu mese îmbel şugate şi voie bună. Şi mâncarea de aici are toate şansele să fie gustoasă şi aromată ca pe vremuri.
"Pe lângă livezile de cireş, vişin şi măr, viţă-de-vie pentru struguri de masă, pe domeniul conacului avem şi câteva sere în care plantăm fructe şi legume pe care le folosim în gătirea preparatelor servite oaspeţilor. Spre deliciul lor avem şi produse tradiţionale precum sirop din muguri de brad, sirop de soc, sirop de cătină, dulceaţă de nuci, miere din flori de vişin şi păpădie, zacuscă şi suc de roşii."
Dar acestea sunt doar nişte mici gustări pentru că la conac se poate comanda prepeliţă cu spanac tras în unt şi morcovi sote, supă cremă de broccoli cu brânză de capră şi nuci caramelizate, supă cremă de hribi, pui pe pat de sare cu mâncărică de ghebe dar şi celebrele poale-n brâu moldoveneşti. Iar desfrâul culinar este stropit mai mereu cu sortimente de vin din cramele Cotnari şi Gramma Wines, cel mai popular fiind vinul alb şi uşurel.
Pentru cei care doresc să fure secretele bucătăriei moldoveneşti, Conacul Polizu organi zează cursuri de gătit asezonate cu degustări de vinuri.
În plus, pentru ca experienţa să fie completă "la începutul anului viitor va fi dat în folosinţă şi centrul SPA (saună, jacuzzi, piscină) şi vor fi lansate ateliere de tâmplărie", încheie Silvia Ştefănucă.
În inima ţării, la Covasna în Transilvania, se odihneşte un alt conac, un domeniu mai bine zis, Zăbala. Toată proprietatea este cuibărită la poalele Carpaţilor, chiar lângă mii de hectare de sălbăticie nealterată de mâna omului. La fel ca şi Conacul Polizu, şi acest domeniu are o istorie zbuciumată.
"După 45 de ani de comunism, perioadă în care famila a fost alungată, iar proprietatea a fost con fiscată, o nouă generaţie s-a întors în Transilvania. Katalin Roy Chowdhury de Ulpur, născută contesă Mikes, a reuşit să-şi recupereze proprietatea de la statul român, iar soţul ei, Shuvendu Basu Roy Chowdhury de Ulpur, un aristrocrat bengalez, a sprijinit-o tot timpul în lupta aceasta de recuperare a celei mai vechi reşedinţe a familiei Mikes", scrie chiar pe site-ul de prezentare al domeniului Zăbala.
Pe domeniu se află un castel construit în secolul al XVI-lea şi un parc de 34 de hectare, realizat în forma sa finală de artistul francez Achille Duchene, unul dintre cei mai renumiţi designeri de grădini de la începutul secolului XX.
"Sub comunism castelul şi domeniul au servit ca şcoli sau sanatorii. Cu precădere, în ultimii 30 de ani clădirile şi parcul au fost neglijate. Ca un prim pas pentru readucerea domeniului la viaţă au fost demarate lucrări de cercetare arheologică şi au început căutările prin arhive", explică Laszlo Kerestely, assistant manager în administrarea domeniilor Roy Chowdhury - Mikes.
Tot aici se mai află Castelul Nou, care va fi deschis în toamna anului viitor, cu 12 încăperi adiţionale, spa-uri, camere de desen, dar şi casa de oaspeţi Machine House, un restaurant cu un meniu delicios, vechile grajduri, care vor fi deschise tot în 2013, şi coliba de vânătoare. Acum, pe domeniu sunt disponibile doar şase camere de oaspeţi, pentru care e necesară o rezervare din timp.
Şi la Zăbala mesele boiereşti constituie una din atracţiile locului.
"Din meniu nu lipsesc bucate preparate după reţete secrete care aparţin unor vechi case nobile din Transilvania. Grădina bucătăriei produce cea mai mare parte a legumelor, fructelor şi ierburilor organice care sunt folosite pentru aceste feluri de mâncare. Iar lactatele şi carnea sunt şi ele cum părate de la fermieri de încredere din Zăbala care la rândul lor îşi hrănesc animalele cu mâncare naturală", explică reprezentanţii domeniului.
Iar după ospăţ, cine se mai poate închide la cingătoare e invitat la o plimbare în jurul lacului vulcanic Sfânta Ana pentru observarea urşilor şi a altor animale aciuate prin zonă.
Oltenia are la rândul său comori bine ascunse, una dintre ele fiind Conacul lui Maldăr, o veche culă oltenească, integral restaurantă. Culele erau locuinţele boierilor, construite în aşa fel încât să fie suficient de puternice pentru a ocroti avutul şi familia acestora împotriva invaziilor cetelor de jefuitori otomani.
"Clădirea conacului păstrează intacte toate detaliile de arhitectură ale culelor: zidurile groase, exteriorul văruit în alb maiestuos, turnul înalt şi scările interioare, ieşirile "de taină" şi mai ales cerdacul cu arcade, aflat pe toată faţada catului superior", arată site-ul de prezentare al locului.
Conacul se află în Vâlcea, lângă Horezu, acolo unde cei mai buni meşteri fac ceramică trainică, la poalele Măgurei Slătioara din Măldăreşti.
Daniel Vasilescu, unul dintre cei doi antre prenori care au avut grijă să-i redea acestui loc frumuseţea de altădată, spune că acest conac este monument istoric, iar informaţiile publicate în presă arată că "moşia" este datată undeva la începutul secolului al XX-lea. Cert este că monumentul a fost la un moment dat confiscat de comunişti şi că a funcţionat şi ca sanatoriu. Azi, proprietarii încearcă să creeze o altfel de istorie în jurul conacului.
"Fiecare culă are legenda sa", spune Vasilescu. Cea de la Măldăreşti este cam aşa. Tudor Maldăr era unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazu, iar legenda spune că, fiind prins de tătari, a cucerit inima frumoasei fiice a hanului tătar şi astfel şi-a recăpătat libertatea. Cei doi îndrăgostiţi s-au refugiat apoi într-o culă din Măldăreşti "cunoscută astăzi drept Cula Greceanu. Chiar dacă nu este locul original în care s-au petrecut aceste întâm plări, conacul Maldăr a luat numele căpitanului" pentru a onora povestea viteazului şi a nemu ritoarei sale iubiri.
În total, conacul are 15 camere, 13 duble şi două single, iar fiecare cameră poartă numele unor personaje de legendă: Domniţa Ruxandra, Domni şorul Radu sau Fata de la Cozia.
"În conac am cultivat cu precădere stilul brâncovenesc, dar există şi camere decorate cu mobilier Biedermayer, Alt Deutsh sau chiar în eclecticul stil Empire. Majoritatea elementelor de decor au fost adunate de-a lungul mai multor ani din magazine şi ateliere de antichităţi din toată ţara", explică Vasilescu.
Iar pentru că dragostea trece prin stomac, conacul propune şi o experienţă culinară pe mă sură, printre variantele propuse de Maldăr fiind vânatul cu mirodenii, raţa cu dulceaţă de ceapă, stafide şi ardei copt sau curcan cu sos de trufe (că tot e sezonul lor), stropite din belşug cu vinuri din podgorii olteneşti cum ar fi Sâmbureşti, Corcova, Crama Oprişor sau Vânju Mare. Pentru cei care vor să înveţe la rândul lor cum se fac toate aceste bucate, Conacul lui Maldăr organizează şi ateliere de gastronomie. Aici poţi face şi o plimbare lungă prin pădurea "ruginită" de toamnă sau îţi poţi petrece după-amiezile leneşe la o ceaşcă de ceai în foişorul din lemn sculptat, din curtea conacului.
Revenind în Transilvania, la vreo 25 de kilometri de Sibiu stă o altă mândreţe de conac, Apafi, din satul Mălâncrav. Şi istoria lui este pierdută cumva în negura timpului, dar se poate spune cu un oarecare grad de certitudine că datează de prin secolul al XV-lea. Arheologii au arătat că au fost mai multe etape în construcţia acestui loc. La fel ca "semenii" său, traiul conacului Apafi nu a fost deloc uşor, abia în 2007 fiind deschis din nou pentru oaspeţi.
La origini conacul a aparţinut familiei ungare Apafi, iar acum este dat în grija unei familii din zonă. Domeniul propriu-zis este deţinut de Funda ţia Mihai Eminescu Trust (MET), o orga nizaţie non-profit, care activează din 1998 pentru conservarea peisajului cultural din satele săseşti cu biserici fortificate din Transilvania.
"Conacul are 11 camere din care 5 dormitoare (4 duble şi 1 single). Mobilierul folosit aici este o combinaţie armonioasă de piese tradiţional săseşti pictate, mobilier simplu ţărănesc produs de tâmplarii noştri şi câteva antichităţi deosebite", explică Andrea Rost, coordonator în cadrul fundaţiei MET.
Odată ajunşi aici, deconectarea de nebunia urbană e garantată pentru că la conac nu este semnal la mobil. Minutele consumate vorbind la telefon sunt însă generos folosite în drumeţii ghidate sau răsfoitul cărţilor bune din bibliotecă. Mâncarea vine şi aici din sat şi este "sănătoasă" şi "curată", după cum spune chiar Andrea Rost.
Aşa că şi în ziua de azi boierii contemporani au destule locuri în care pot experimenta bucuriile în care se lăfăiau bogaţii de altădată. Iar pentru o călătorie în timp nu e nevoie decât de o rezervare făcută în prealabil.
