Palatul Primăverii, fost reşedinţă a familiei Ceauşescu, proprietate deschisă recent publicului, a fost evaluată de specialiştii Regatta, una dintre cele mai mari agenţii imobiliare locale, la circa 18-22 de milioane de euro. Dacă cineva ar dori să închirieze această proprietate, ar trebuie să plătească lunar între 40.000 şi 50.000 de euro pe lună, mai spun specialiştii Regatta.
“Am făcut aceste estimări mergând în vizită la Palatul Primăverii, împreună cu colegii de la departamentele evaluări, rezidenţial şi investiţii, pentru a stabili o valoare cât mai apropiată de realitate şi în plus am încercat să facem o comparaţie cu proprietăţile existente pe piaţă din acest moment. Cartierul Primăverii este cea mai căutată zonă din Bucureşti pe segmentul rezidenţial premium şi de lux. Din experienţa noastră, proprietăţile care au conotaţii istorice sunt extrem de apreciate de către cumpărători”, spune Eduard Uzunov, preşedintele Regatta Real Estate.
Palatul din Bulevardul Primăverii, 50 a fost construit în anii 1964-1965 pe un teren iniţial de 14.830 mp după un proiect al arhitectului Aron Grimberg-Solari.
Reşedinţa are o suprafaţă construită de 3.000 mp şi dispune în prezent de un teren de 4.800 mp, dar şi de piscină, solar şi saună, cinema, seră cu plante exotice, grădina cu păuni. La acestea se adaugă 80 de camere decorate cu tapet de mătase, lambriuri de lemn, tablouri semnate de pictori români celebri, şeminee, parchet de lemn masiv, robineţi auriţi, mozaicuri, marmură, candelabre şi oglinzi din sticlă de Murano. Timp de 25 ani, palatul a servit drept reşedinţa familiei Nicolae şi Elena Ceauşescu şi copiilor acestora, Zoe, Valentin şi Nicu.
“Valoarea clădirii este estimateă la circa 6-8 milioane de euro, iar cea a terenului la 12-14 milioane de euro, valorile ţinând cont de preţurile imobilelor şi terenurilor în Cartierul Primaverii, care a fost dintotdeauna cea mai căutată zonă din Bucureşti pe segmentul rezidenţial premium şi de lux.”, mai spuns reprezentanţii Regatta.