Travel

Pentru cei mai mulţi, Sighişoara este o destinaţie de vacanţă. Pentru Sorina şi Cristi Moldovan, Sighişoara este locul unde s-au decis să se întoarcă după studii să-şi îndeplinească cel mai mare vis. Aşa a apărut Casa Savri

09 mar 2020 1237 afişări de Mădălina Panaete
Din aceeaşi categorie

Transilvania este acel loc din România care nu se opreşte din a cuceri inimile călătorilor de pretutindeni. Satele pline de istorie, peisajele de poveste şi amabilitatea oamenilor sunt cele care atrag anual mii de turişti de pe meleaguri locale sau străine, vizitatori dornici să descopere ceva nou, dar autentic în acelaşi timp. Iar Sighişoara, cea mai veche cetate medievală locuită din Europa, este unul dintre simbolurile acestei regiuni, un loc unde poţi vedea cu ochiul liber fragmente de istorie.

Pentru cei mai mulţi, Sighişoara este o destinaţie de vacanţă, un obiectiv turistic ce nu trebuie ratat în România, un oraş unde găseşti toate culorile curcubeului şi chiar câteva în plus, un loc de care e imposibil să nu te îndrăgosteşti. Pentru Sorina şi Cristi Moldovan, Sighişoara nu spune aceeaşi poveste ca pentru majoritatea oamenilor. Pentru ei, este oraşul lor natal şi locul unde s-au decis să se întoarcă după studii să-şi îndeplinească cel mai mare vis: deschiderea propriei pensiuni. Aşa a apărut Casa Savri, o pensiune unde fiecare dintre cele şapte camere are o poveste proprie de spus vizitatorilor care-i trec pragul. 

„Sighişoara este oraşul nostru natal şi oraşul nostru de suflet. Am fost plecaţi pentru studii, dar ne-am hotărât să ne întoarcem şi să facem ca dorinţa noastră de a deschide o pensiune pe stil tradiţional să devină realitate“, povesteşte Sorina Moldovan. Clădirea a fost restaurată de doi prieteni a căror pasiune pentru istorie este nemărginită, astfel că au încercat să valorifice tehnici şi stiluri de construcţie medievale. Pensiunea Casa Savri, care a primit primii turişti în luna iulie 2016, se află amplasată în una dintre cele mai vechi case din oraş, datând din anul 1568.

Numele pensiunii vine de la o familie care a locuit aici de-a lungul timpului, în jurul anilor 1970, după cum spunea antreprenoarea. Casa Savri se află pe Uliţa Morii (Muhlgasse) care a fost pentru o vreme cea mai îngustă porţiune de drum european, denumirea străzii făcând referire la moara amenajată pe braţul râului Târnava Mare din capătul străzii. 

Pensiunea se află în inima oraşului, la doar câteva minute de mers pe jos de Turnul cu Ceas, înalt de 64 de metri, sau de Piaţa Cetăţii, unde pe vremuri se făcea comerţ sau se organizau procese. Ambele sunt obiective ce nu trebuie ratate în Sighişoara, un oraş pe care cel mai bine îl descoperi la pas, în timp ce te laşi pierdut pe străduţe pentru ca apoi să urci în cetate şi chiar mai sus. La fiecare colţ de stradă mai descoperi o comoară arhitecturală sau doar un ansamblu colorat de case tradiţionale perfecte pentru a fi trase-n poză.

Centrul istoric al oraşului a fost inclus pe bun motiv pe lista patrimoniului mondial UNESCO în 1999, eveniment ce i-a făcut pe localnici mult mai atenţi la ce se întâmplă în urbea natală. Iar pe străini şi pe românii vizitatori i-a determinat să îşi dorească să meargă pe străduţele pe care a copilărit chiar Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş. 

„Sighişoara stă mărturie pentru cultura saşilor din Transilvania, o cultură care se apropie de 850 de ani şi care va continua să existe doar prin intermediul monumentelor urbane şi al construcţiilor cu importanţă arhitecturală istorică“, potrivit site-ului oficial al patrimoniului mondial UNESCO.

Pornind de la aceste premise, cei care au restaurat Casa Savri şi-au dorit să păstreze autenticitatea locului. 

„Casa Savri se află pe strada Morii, în una dintre cele mai vechi clădiri ale oraşului de jos. Este un imobil monument istoric, parte integrantă din zona protejată cu valoare mondială. Procesul de restaurare al pensiunii ne aminteşte de (cel al realizării unui - n. red.) muzeu, iar astăzi oaspeţii noştri pot admira aici obiecte adunate în decursul anilor, precum şi o colecţie impresionantă de unelte ale meşteşugarilor din diferite perioade de timp“, povestesc antreprenorii. 

Dincolo de obiectele adunate în timp de proprietari, Casa Savri se deosebeşte de alte pensiuni din zonă şi prin designul camerelor care sunt decorate diferit, astfel încât interiorul să se potrivească cu povestea pe care fiecare o are de spus vizitatorilor.

„Numele camerelor sunt luate din CF-ul clădirii, ceea ce înseamnă că fac referire la persoane care au locuit aici de-a lungul timpului. Fiecare încăpere este diferită şi totodată unică atât în ceea ce priveşte mobilierul, cât şi toate elementele de decor.“ Tot mobilierul este din lemn masiv recondiţionat şi este luat din case vechi din apropierea Sighişoarei, mai spune Sorina Moldovan. De exemplu, mobilierul din Camera Rozalia a fost un dar de nuntă, primit chiar la nunta Rozaliei, şi datează din anul 1934. Un alt element deosebit din această încăpere este un cufăr cu zestre care a fost făurit cândva pe la 1853.

„Noi le-am păstrat (aceste piese - n. red.) şi recondiţionat astfel că în momentul de faţă se află în această cameră.“ Tot de 85 de ani, din 1934, datează şi mobilierul din odăile Sofia şi Hilda. 

Tocmai datorită acestor elemente de tradiţie şi istorie, dar şi datorită atenţiei la detalii, astăzi pensiunea atrage în principal turişti străini. De altfel, numeroşi vizitatori de pe meleaguri îndepărtate sunt fermecaţi de fotografiile cu cetatea medievală, dar şi satele săseşti din apropiere şi îşi doresc să ia la pas fiecare străduţă şi să cunoască istoria locului. 

„Turiştii străini ne spun că aleg să vină în Transilvania pentru frumuseţea şi vârsta satelor din zonă, pentru peisajele pitoreşti, pentru amabilitatea oamenilor, dar şi pentru mâncărurile alese“, povesteşte Sorina. Şi, dacă tot vorbim despre mâncare, Sorina şi Cristi pregătesc pentru turişti micul dejun doar cu preparate locale, iar vizitorii sunt încântaţi să descopere gusturi noi. 

„La cerere, organizăm şi cina unde de obicei pregătim preparate tradiţionale româneşti chiar şi în aer liber. De cele mai multe ori am făcut în curtea interioară a pensiunii un ceaun din diferite cărnuri. Turiştii au fost încântaţi să descopere această reţetă, să stea lângă foc şi să deguste tradiţionala noastră ţuică.“ 

La Casa Savri au fost organizate şi seri unde cina a fost alcătuită din feluri de mâncare tradiţională, uşor reinterpretate. 

„De obicei mâncarea este preparată de o doamnă mai în vârstă după reţetele ei transilvănene, iar când dorim să reinterpretăm puţin tradiţionalul, o fac eu împreună cu un chef bucătar de la care învăţ momentan“, a mai spus Sorina. Şi, în spiritul oraşului în care au crescut şi care s-a ridicat din propria-i cenuşă după un incendiu în 1676, cei doi antreprenori nu vor să se oprească aici, ci vor să-şi extindă businessul. „Am venit în domeniul ospitalităţii din alte sectoare, cum ar fi psihologie şi vânzări, şi credem că pe lângă pasiunea pentru oraşul nostru, şi domeniile din care venim ne-au ajutat să creştem şi să dezvoltam frumos acest proiect şi bineîn­ţeles ne gândim ca pe viitor să ne extindem.“ 

Detaliile privind aceste proiecte rămân secrete momentan, pentru că în final, e păcat să dezvălui surprizele prea devreme.