Style

Visăm deja la un weekend perfect, aşa că l-am provocat pe Horea Popescu, managing partener CMS România, să ne povestească despre cum îşi petrece finalul de săptămână: După 15 mai, am încercat să ieşim cât mai mult. Cred că de atunci nu am stat mai mult de 2-3 weekenduri pline în Bucureşti

12 nov 2020 254 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Este de profesie avocat, domeniu în care activează de circa două decenii. Este managing partener al casei de avocatură CMS România şi coordonator al practicii Corporate M&A în Europa Centrală şi de Est. De altfel, de mai bine de 15 ani se ocupă de consultanţă juridică în tranzacţii, consiliind şi asistând fonduri de investiţii gigant, antreprenori locali sau companii de peste hotare în unele dintre cele mai mari deal-uri de pe plan local. În timpul liber însă este un călător neobosit şi un alpinist neînfricat, luându-se la întrecere cu înălţimile şi „cucerind“ destinaţii îndepărtate, dar nu numai. De altfel, weekendurile rar îl prind în oraş.           

Ziua de lucru a unui avocat de M&A poate să fie foarte imprevizibilă: aş putea să spun că ştiu întotdeauna când încep, dar nu ştiu niciodată când termin. Sunt zile când pot să plec între şase şi şapte seara de la birou, dar sunt şi cazuri când ajung acasă a doua zi dimineaţa, doar pentru a mă întoarce la birou peste câteva ore.

În acest context, sfârşitul săptămânii reprezintă timpul cel mai preţios pe care îl am şi pe care îl dăruiesc familiei şi prietenilor. Prin urmare, în weekend, îmi place să fac o delimitare între viaţa personală şi cea profesională şi să pun cât de multă distanţă pot între mine şi muncă. Atât distanţă fizică, cât şi psihică.

Fiecare weekend e diferit, dar, în general, el începe vineri seara când mă urc în maşină şi plec din Bucureşti. De multe ori mi se pare că un final de săptămână petrecut în Bucureşti e unul irosit, prin urmare, evadez, de cele mai multe ori la munte şi la maximum 3 ore de condus (la ora potrivită).

Înainte de martie, ne plăcea să evadăm din ţară în weekenduri, doar în cuplu sau împreună cu prietenii. Am vizitat majoritatea capitalelor din Europa, şi deşi sunt oraşe care îmi plac foarte mult, cum ar fi  Parisul, Roma şi Barcelona, locuind în Bucureşti, pentru mine evadare înseamnă a merge într-un loc mai aproape de natură. Combinaţia ideală ar fi undeva unde să fie şi munte şi mare, un aeroport prin apropiere şi mâncare bună!

De aceea, după ce trece perioada asta ciudată, aş recomanda, de exemplu, un weekend prelungit la Nisa şi prin împrejurimi. Merită luat avionul joi seara şi întors duminică. Odată ajuns la Nisa, opţiunile sunt infinite, şi e unul dintre locurile acelea unde munţii se varsă efectiv în mare.

Alte weekenduri prelungite extraordinare pot fi în Cinque Terre şi Portofino, cu zbor la Milano (chit că e un pic mai mult de mers cu maşina) sau pe Coasta Amalfitană cu zbor la Napoli.

În toate aceste locuri te poţi plimba pe malul mării, fie pe coaste sălbatice, fie pe promenade amenajate. În plus, dacă ajungi la Nisa, poţi să dai o fugă până după Ventimiglia în Italia, unde italienii au dezafectat o cale ferată pe malul mării şi au transformat-o într-o pistă de biciclete şi de plimbare lată cât o şosea. La anul va ajunge la peste 30 de kilometri şi în curând la vreo 50 de kilometri. E absolut fantastic să pedalezi pe malul mării, iar priveliştile sunt deosebite!

Pentru noi, ca şi pentru toată lumea, bănuiesc, anul acesta a fost segmentat în perioade distincte. Declararea stării de urgenţă ne-a prins la schi în Poiana Braşov, unde cred că am închis instalaţiile pe anul acesta:). După aceea au urmat două luni în care nu am părăsit Bucureştiul aproape deloc.

A fost o perioadă în care am petrecut mult timp în familie, în care, din multe puncte de vedere, weekendul nu se mai putea distinge foarte clar de restul săptămânii „les matins se suivent et se ressemblent“, vorba cântecului.

După 15 mai, în schimb, am încercat să ieşim cât mai mult. Cred că de atunci nu am stat mai mult de 2-3 weekenduri pline în Bucureşti. Ritualurile de weekend au inclus mult timp petrecut la volan. Cred că am condus anul acesta mai mult decât oricând în ultimii 10-15 ani. Şi am descoperit sau redescoperit foarte multe locuri frumoase în ţară, cu nişte privelişti de poveste. Ca să enumăr câteva, Cazanele Dunării şi Golful Dubova, văzute de pe Ciucarul Mare, Cascadele Bigăr şi Beuşniţei, Lacul Ochiul Beiului sau Cheile Nerei în Banatul Montan, Rimetea şi Piatra Secuiului în Munţii Trascăului, Oltul văzut de pe Vârful Cozia, Tinovul Mohoş şi Lacul Sfânta Ana, Cheile Vârghişului cu nenumăratele sale podeţe săpate în stâncă, Salina Turda şi Cheile Turzii şi multe, multe alte locuri frumoase!

Astfel, în ultimul timp, weekendurile le-am petrecut mai mult la munte. Aici îmi place să fac trasee, mai lungi sau mai scurte, în funcţie de companie. Mă bucur de fiecare dată când sunt în aer liber şi, mai ales în perioada actuală, a fi o zi întreagă în natură şi a respira aer curat e mult mai important decât a termina traseul x sau y.

Sunt iubitor de munte şi schi, cu apetit crescut pentru călătorii şi aventură. Am urcat mult pe munte în tinereţe, apoi am avut o pauză de aproape 10 ani - până pe la 30-31 de ani. Ulterior am reînceput călătoriile pe munte alături de bunul meu prieten Dan Barbu şi împreună ne-am încurajat şi ne-am forţat să mergem cât mai sus, cât mai departe.

Aşa am ajuns pe Kilimanjaro şi Mont Blanc în 2007, Aconcagua în 2008/2009, Rwenzori în 2012 şi Elbrus în 2014. Apoi, împreună cu prietenul meu Ciprian Lolu, salvamontist din Zărneşti, am ajuns în 2015 pe Muztagh Ata, la 7.546 de metri, fiind primii români care am ajuns pe vârf şi primii care au urcat un vârf atât de înalt pe schiuri. Aceea a fost printre ultimele expediţii. Ulterior am mai fost şi pe alte vârfuri, dar mai puţin solicitante, cum sunt Vf. Toubkal în Atlas în 2018, Vf. Mytikas din Olimp în Grecia sau Musala în Bulgaria în 2019.

În prezent mă concentrez mai mult pe timpul petrecut în familie şi pe activitatea profesională, aşa că pentru viitor îmi voi stabili ţinte mai cuminţi.

Dacă ar fi să menţionez cea mai periculoasă experienţă pe care am trăit-o, aceasta nu a fost, culmea, legată de munte. S-a petrecut în Groenlanda, când, după ce am vizitat un gheţar de pe o insulă învecinată, eram într-o barcă destul de mică, condusă de un inuit care nu vorbea decât daneza. La întoarcerea spre ţărm am fost prinşi de o furtună care ridica nişte valuri extrem de mari şi îngheţate. Nu m-am mai simţit niciodată atât de aproape de moarte şi cred până în ziua de azi că a fost un miracol că am ajuns întregi la ţărm.

E greu de spus care au fost cele mai frumoase locuri pe care le-am descoperit pentru că sunt atâtea pe lumea asta. Probabil printre cele mai impresionante mi s-au părut aisbergurile apropiindu-se de mal în Groenlanda, un apus de soare fantastic de pe marginea craterului vulcanic Ngorongoro în Tanzania, Everestul văzut la răsărit de soare dinspre mănăstirea Rongbuk din Tibet şi Golful Rio de Janeiro din elicopter.

Când rămân în Bucureşti, încerc să fiu activ, sâmbăta merg dimineaţa la sală, iar duminica alerg 10-15 kilometri în He­răstrău. Dimineaţa, Herăstrăul e absolut fantastic în orice anotimp din an, dar mai ales în lunile acestea de toamnă, când natura îşi schimbă culoarea. Şi în plus, când ai un început activ, ai o cu totul altă energie pentru restul zilei.

Tot în Bucureşti dacă rămân caut orice loc cu mâncare italiană sau orientală bună sau cu o carne de vită făcută cum trebuie! Dacă ar fi să enumăr câteva restaurante unde merg mai des, acestea ar fi Il Locale şi The Grill, pentru mâncare, dar şi pentru atmosfera plăcută în zona Herăstrău, Osho, pentru carnea de vită şi Divan pentru mâncarea orientală.