Style

Irina Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri români, şi-a închis acum câţiva ani atelierul şi s-a reprofilat. Acum ea dezvoltă Babaluna, un butic virtual care vinde piese vintage. „Vintage este viitorul, iar eu mi-am făcut o menire din asta“

13 mai 2022 272 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Irina Marinescu, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri români, şi-a închis acum câţiva ani atelierul şi a renunţat la brandul care-i purta numele pentru a-şi concentra atenţia pe Babaluna, un butic virtual care vinde piese vintage selecţionate atent. Hainele alese pe sprânceană chiar de Irina ajung apoi la persoane care îi împărtăşesc filosofia legată de acest fenomen, dar şi la oameni care cumpără vintage din raţiuni de sustenabilitate sau din dorinţa de unicitate.

Într-o lume în care se poartă orice şi în care se consumă oricât când vine vorba de modă, într-o perioadă în care există o inundaţie de branduri care apar mai ceva ca ciupercile după ploaie, Irina Marinescu vorbeşte despre cum a reuşit să se regăsească într-o lume nouă şi totuşi veche.

„Era anul 2006 când am ajuns prima dată la New York, unde fenomenul vintage exista deja.“

De fapt, nu era un fenomen, ci ceva firesc. În New York, şi atunci, ca şi acum, oricâţi bani ar fi avut, oamenii aveau ideea asta de unicitate.

„În timpul acestei călătorii m-am îndrăgostit efectiv de o serie de magazine vintage fabuloase.“

Nu îi plac însă toate magazinele vintage. Unele au specific şi ea nu asta caută. Pe Irina au atras-o încă de la început acele spaţii care dădeau impresia de butic.

„Şi apoi, când am deschis eu Babaluna, asta mi-am dorit.“

Începând cu acel an 2006, designerul a căutat tot ce în­seamnă vintage, a învăţat despre fe­nomen. La momentul acela ea avea încă atelierul şi de două ori pe an mergea la târguri internaţionale. „Când ajungeam la New York, de fiecare dată ajungeam automat şi în ma­gazi­nele vintage.“

Făcând o introspecţie, crede însă că atracţia ei faţă de acest fenomen îşi are originile chiar mai de mult de atât. Mereu a fost genul care a cotrobăit, care a căutat.

„Plus că, pentru mine, ideea de vechi e echivalentă cu ideea de tradiţie, de familie. O asociez cu ideea de cucoană, termen care e, în universul meu, sinonim cu cel de femeie educată, citită.“ O femeie trebuie să bifeze o serie lungă de criterii ca să fie încadrată în categoria cucoană.

Îşi aminteşte că în 2006, când la New York a descoperit universul vintage, în România exista doar termenul de second-hand.

„Nu ştiu sigur, dar cred că am fost atunci primul magazin vintage din Bucureşti sau chiar România.“

În perioada aceea, a vorbit cu un prieten căruia i-a împărtăşit ideea ei de a-şi deschide un magazin vintage. El avea o casă pe Cristian Tell (strada General Cristian Tell din zona Piaţa Romană-Amzei), nelocuită, şi i-a propus să îi dea o cameră. La parter erau în total trei încăperi.

„Am văzut casa şi mi-am dat seama că e de nelocuit, că are nevoie clară de renovare.“ A renovat tot spaţiul şi a făcut un concept store combo, cu două camere dedicate universului vintage şi cu o a treia pentru designeri.

„Nu eram pe o stradă tranzitată, aşa că eram un spaţiu-destinaţie.“

Magazinul a fost deschis între 2008 şi 2010. Chiar şi după ce l-a închis însă nu s-a putut despărţi de Babaluna.

„Aveam o mică selecţie pe care o purtam după mine, chiar şi la showroom. Vintage-ul a devenit o filosofie personală. Eu am în bună parte piese vintage, care sunt de fapt obiecte de colecţie.“

Deşi a scris o pagină importantă în cartea designului românesc de modă, Irina Marinescu crede că moda este astăzi într-un punct în care industria e suprasaturată. Există un supraconsum. Chiar şi din punct de vedere stilistic există un exces. Nu mai există trenduri, se poartă tot, se face binging ca la televizor.

„Când vine vorba de asta, mă întorc la vorbele lui Yves Saint Laurent «Fashion fades, style is eternal» (Moda trece, dar stilul e pentru totdeauna – trad.). Stilul e ceva personal şi ţine de educaţie. Moda nu e pentru toată lumea.“

Recunoaşte că îi e dor de actul creativ în sine, dar nu de tot ce presupune producţia. Totuşi, ce se întâmplă în prezent în domeniu e că astăzi eşti, mâine nu mai eşti. Peste noapte apar branduri noi. Moda este, nu degeaba, a doua cea mai poluantă industrie din lume.

„Dacă am opri acum producţia, am putea să îmbrăcăm probabil toată planeta timp de 1.000 de ani.“

Ce ar face ea azi dacă ar face iar creaţie ar fi artizanat, dar astfel de produse au costuri pe măsură.

„Când vine vorba de modă, acum suntem într-un cerc vicios.“

Aşa că în prezent Babaluna este jobul său zilnic. E vorba despre un magazin de piese vintage pe Instagram.

„Văd anumite piese vintage şi îmi dau seama că acum ele nu se mai fac la fel, cu aceeaşi atenţie la detalii.“ Spre exemplu, are un blazer vintage pe care îl purta într-o zi şi, căutând ceva într-un buzunar interior, a avut impresia că e rupt. De fapt, buzunarul era separat în două, avea un perete interior.

„Acesta e genul de detalii despre care vorbesc. Când produci mult şi repede, nu poţi face ceva atemporal.“ Dar, pe de altă parte, dacă nu lansezi mereu ceva nou, te uită lumea.

Contul de Instagram al Babaluna – actuala platformă de vânzare a brandului – l-a creat cândva în 2015-2016, ca o joacă. În 2017 a închis brandul Irina Marinescu, iar doi ani mai târziu a făcut switch-ul total.

„Între 2017 şi 2019 am făcut şi costume de film, de publicitate, am făcut o linie artizanală - Cap Aurora.“

În 2019 a realizat că face prea multe lucruri şi trebuie să îşi canalizeze energia. I-a spus lui Andrei Runcanu, partenerul său în businessul Babaluna şi în viaţă, în ianuarie 2020, după vacanţa de sărbători, că o să îşi canalizeze toată energia într-un loc şi o să crească începând din acel punct.

„El m-a întrebat atunci dacă e vorba de Cap Aurora. L-am surprins spunându-i că e vorba de Babaluna, care mă bucură şi mă defineşte.“

Aşa că asta a făcut. A făcut din Babaluna din nou un business.

„Nu am vrut să creştem artificial, ci mai degrabă susţinut. Avem o bază de clienţi fideli, iar asta e mai valoros. Sunt oameni care ştiu ce consumă şi care au încredere în noi.“

Irina spune că La Babaluna e mult mai orientată spre business şi mult mai organizată. La Irina Marinescu, brandul care-i purta numele, nu era aşa.

„Plus că eram responsabilă pentru mai mulţi oameni, iar la un moment dat ajunsesem să mă simt strânsă de gât. Munceam să plătesc salarii şi să trăiesc. Să renunţ a fost o luptă cu propria-mi vanitate.“

I-a fost greu să se rupă de creaţie, dar după o vreme a început să deseneze din nou, să facă lucruri pentru sine. Distanţa a fost scurtă, dar călătoria a fost lungă.

„A fost o luptă interioară această decizie, dar ştiu că designul românesc e o nişă şi nu e uşor să îţi găseşti loc, e o piaţă aglomerată, unde ai nevoie de o infuzie generoasă de capital şi de o echipă mare.“

Plus că ea crede cu tărie că un business, un brand trebuie să aibă coloană vertebrală. Babaluna e un nume pe care nu l-a dat ea businessului actual, dar e de părere că i se potriveşte. E, de fapt, numele unui album.

„Pentru mine, Babaluna e o entitate distinctă, are un spirit al său. E ca un copil al meu, care a crescut singur, fără ca eu să plusez foarte mult.“

I-ar plăcea foarte tare să deschidă şi un magazin fizic, dar ştie totodată că ar fi o responsabilitate uriaşă. Ar trebui să fie non-stop acolo.

„Cu vârsta, am devenit mai tipicară, mai pretenţioasă. Dacă aş avea un magazin fizic, aş dormi acolo. Ar trebui să găsesc oamenii perfecţi pentru el, spaţiul perfect. Acum suntem doar noi doi (ea şi Andrei – n. red.) şi deja avem nevoie de cineva.“

Doar că e greu să găsească. Se defineşte ca o persoană multifuncţională şi afirmă că nu are răbdare cu cineva lent.

„Singurul în care aş avea încrede ar fi Luca (fiul ei – n. red.), doar că nu e cazul momentan (e prea tânăr – n. red.).“

Şi dacă vor lua pe cineva în echipă, tot ea va face în continuare pickingul (alegerea pieselor).

„Luca şi Andrei înţeleg foarte bine Babaluna, dar până la capăt nu înţelege nimeni ca mine. Pickingul îl fac eu, manual.“

Pentru haine, are trei surse. Sunt atât de multe condiţii pentru ca o piesă să treacă testul, că doar dacă eşti în capul ei poţi să faci selecţia. Nu merge nici cu brief, a încercat. Din 20 de piese selectate pe baza briefului, ea alege doar patru.

„Am filtru de culoare, textură. Mă întorc de 4-5 ori într-un loc când fac selecţia.“

La Babaluna are mereu produse în stoc, plus câteva sute la vânzare. Businessul a crescut, aşa că o dată pe lună merge să aleagă produse noi. Publică 20 de piese odată, deci sunt 40 de articole noi în fiecare săptămână.

„Avem şi site pentru Babaluna, doar că trecerea către această platformă e dificilă. Există cliente care îmi sunt foarte dragi, aparte, care vor contactul uman (conversaţiile personale prin mesaje pe Instagram – n. red.).“

La site, asta nu mai există. Se gândesc chiar să lanseze o aplicaţie Babaluna. Andrei, care e actor şi fotograf, e multifuncţional. Ştie şi programare, site-ul fiind făcut de el integral.

„Mie mi-e greu să construiesc ceva şi apoi să las, aşa că tranziţia Instagram-site pentru mine nu e uşoară. Nu vreau să îndepărtez oameni care chiar ne înţeleg povestea.“ Totuşi, realizează că e un pas firesc, aşa că trebuie să găsească varianta potrivită de tranziţie. Cre­de că sunt undeva la 50 de oameni care chiar înţeleg conceptul, care îi împărtăşesc filosofia şi viziunea vizavi de vintage. Restul sunt consumatori din varii motive, fie de unicitate, fie de sustenabilitate. Pe Instagram, contul Babaluna are circa 4.000 de followeri.

„Mai degrabă decât mulţi şi perisabili, avem mai puţini, dar valoroşi.“

Pentru Irina, vintage-ul nu e doar un business. E o filosofie.

„Mereu mă analizez şi mă gândesc câte piese noi am pe mine.“

În ceea ce priveşte blazerele, are unul singur nou, făcut cadou de o prietenă dragă, în rest toate sunt vintage.

„Vintage este viitorul, iar eu mi-am făcut o menire din asta“, conchide ea.