După Afaceri

O călătorie în jurul lumii Happy Tour. Cum arată noile birouri din Bucharest Business Garden

01 nov 2023 183 afişări de Publicitate
Din aceeaşi categorie

Există un moment când fiecare dintre noi simţim nevoia unei schimbări: un nou look, un alt job, o casă ori poate chiar un oraş nou. E un firesc al vieţii, ce reflectă modul în care personalitatea noastră evoluează permanent. La fel se întâmplă şi cu un business, mai ales dacă a ajuns la vârsta deplină a maturităţii - se schimbă, se adaptează şi se reinventează permanent. Adesea, aceste businessuri, la fel ca şi oamenii, au nevoie de case noi, care să fie în ton cu punctul în care se află în viaţă. Happy Tour, unul dintre cei mai importanţi touroperatori pe business travel din România, a făcut acest pas la începutul anului şi a ales Bucharest Business Garden drept noua sa reşedinţă.

 

Schimbare de acţionar, schimbare de casă

O schimbare nu vine niciodată singură, iar ultimii doi ani au fost plini de astfel de evenimente pentru agenţia Happy Tour. În vara anului 2021, Javier Garcia del Valle a preluat, prin intermediul Dokia Invest AG, al cărei acţionar unic este, operaţiunile Happy Tour de la fondul de investiţii GED. În 2022, echipa Happy Tour s-a reîntregit, după ce pandemia de COVID-19 a forţat compania să-şi reducă rândurile. Totodată, anul trecut a adus şi o capitalizare de aproximativ 8 milioane de lei pentru agenţie. Iar 2023 a venit cu o schimbare, la un alt nivel, dar nu mai puţin semnificativă – după mai bine de şapte ani agenţia Happy Tour s-a mutat din sediul de pe strada Polonă în Bucharest Business Garden, o clădire nouă de birouri, clasa A, aflată pe Calea Plevnei. Cei peste 1.100 de de metri pătraţi ai noului sediu au fost gândiţi ca o călătorie virtuală în lumea Happy Tour şi, mai ales, ca un spaţiu de lucru care pune în centru starea de bine a echipei şi care se adaptează noilor condiţii de lucru hibrid.

 

De la Bucureşti la Tokyo via Malaga

Pandemia de COVID-19 a marcat puternic şi, cel mai probabil, pentru o lungă perioadă, modul în care ne raportăm la calătorii, de business sau pleasure, dar şi sistemele de lucru din cadrul companiilor. Iar toate aceste schimbări se reflectă acum şi în modul de organizare al spaţiului de lucru, iar noul sediu Happy Tour s-a aliniat noilor trenduri. Echipa, care s-a reîntregit nu de multă vreme şi se va extinde cu cel puţin 10% până la finalul anului 2023, lucrează acum într-un open space, mult mai potrivit consolidării echipei şi cooperării între diferite departamente. Şi pentru că angajaţii au nevoie, totuşi, de un mic spaţiu privat, există numeroase lockere, astfel încât fiecare dintre ei să îşi poată pune lucrurile personale. Doar designul sălilor de conferinţă a rămas pe tiparul clasic, de demarcare a spaţiului prin uşi şi pereţi.

„Noul sediu reflectă evoluţia noastră, ca business, şi se potriveşte mult mai bine cu momentul la care am ajuns în dezvoltarea Happy Tour. Bucharest Business Garden a fost alegerea perfectă pentru a aduce o notă fresh, mult mai friendly şi mai aerisită vieţii la birou. Lucrăm în sistem hibrid şi încă ne mai lovim de efectele post-pandemie, iar modul în care am gândit acest spaţiu de lucru pune mult mai mult accent pe starea de bine a echipei şi întărirea colaborării dintre departamentele Happy Tour, şi cea cu partenerii externi deopotrivă“, spune Javier Garcia del Valle.

O scurtă incursiune în sediul Happy Tour îţi spune povestea lor de business travel, într-un mod foarte imaginativ, cu ajutorul numelui de pe uşa fiecărei săli de conferinţă. Bucharest, Sofia, Istanbul, Paris, Tokyo, Boston, Malaga, Nairobi şi Sidney sunt ţările şi oraşele unde Happy Tour sau partenerul lor FCM desfăşoară operaţiuni. Şi, bineînţeles, sala Malaga este favorita CEO-ului Happy Tour, fiind sala lui personală de şedinţe. Iar asta nu e tot. Incursiunea în lumea turismului continuă şi cu decorul interior, mai mulţi artişti locali fiind invitaţi să picteze diferite compoziţii murale cu tematică de travel în diferite zone ale spaţiului de birouri.

 

Fussball, green style şi Happy Friday

O vizită în noua casă Happy Tour nu poate fi completă fără un tur al zonei de relaxare, mai ales dacă e vineri şi e Happy Friday. În fiecare zi de vineri, echipa Happy Tour are parte de un prânz oferit de companie, în fiecare săptămână fiind o tematică diferită.  

„KFC Day, vinerea suedeză cu celebrele chifteluţe şi hotdog după care mergem adesea la Ikea, Greek Friday (dacă insulele greceşti tot au fost cel mai vândut pachet în vara aceasta) sau vinerea cu arome franţuzeşti. Sunt cele mai recente Happy Fridays, dar asta nu înseamnă că celelalte nu au fost la fel de distractive şi savuroase. Suntem ca o familie, iar momentele de relaxare în jurul unor delicii culinare sunt cele care ne ajută, la final de săptămână, să găsim energia pentru a o lua de la capăt lunea următoare. Sau poate chiar a doua zi, ştim cu toţii că în turism nu prea există program fix“, spune Javier Garcia del Valle.

Lângă sala de mese şi bucătăria open space se află şi o masă de fussball, strategic aşezată în caz că ai nevoie să ajuţi un pic digestia, dar te aşteaptă şi taskuri urgente la birou. Iar pentru cei care vor să adauge un pic de efort fizic, la parterul clădirii există terenuri de basket, fotbal, volei, ping-pong şi un joc de şah exterior.

Şi pentru că tot vorbim despre natură şi exterior, spaţiul Happy Tour e o oază de verdeaţă creată special de către designerii care au gândit noul sediu. O mulţime de ghivece cu plante verzi, multe dintre ele atârnătoare, decorează întregul sediu al agenţiei şi îţi amintesc de motto-ul scris pe peretele uneia din sălile de conferinţe: „Iarba este mai verde pe partea aceasta“.

 

O călătorie în cifrele Happy Tour 

În anumite zone ale ţării, se spune că atunci când îţi schimbi locul, îţi schimbi şi norocul. Cu siguranţă noua casă va aduce businessului Happy Tour boost-ul de energie de care avea nevoie, mai ales după perioada 2020-2021. De altfel, industria a dat un semnal pozitiv încă de la începutul anului şi, cel mai probabil, trendul va continua.

„Anul 2023 a debutat într-un trend ascendent şi sperăm, dacă nu se mai întâmplă niciun eveniment care să bulverseze industria, să avem o creştere de două cifre până la finalul anului. În câteva cuvinte, primele opt luni au adus o extindere a portofoliului de business travel, preluarea conturilor regionale ale marilor companii cu activitate şi în România. Iar parteneriatul cu FCM, cea mai mare companie de travel management din lume, e un element-cheie. Până la final de an, vom continua să ne extindem portofoliul de clienţi locali şi să investim permanent în tehnologii. Nu în ultimul rând, vrem să fim, cât de curând, o companie paperless, o companie sustenabilă. Primul pas a fost făcut cu mutarea în noul sediu“, mai spune Javier Garcia del Valle. 

Happy Tour este şi turoperator oficial al Disneyland Paris în România, destinaţie care a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor leisure.

 

Javier Garcia del Valle: „Noul sediu reflectă evoluţia noastră, ca business, şi se potriveşte mult mai bine cu momentul la care am ajuns în dezvoltarea Happy Tour. Bucharest Business Garden a fost alegerea perfectă pentru a aduce o notă fresh, mult mai friendly şi mai aerisită vieţii la birou. Lucrăm în sistem hibrid şi încă ne mai lovim de efectele post-pandemie, iar modul în care am gândit acest spaţiu de lucru pune mult mai mult accent pe starea de bine a echipei şi întărirea colaborării dintre departamentele Happy Tour, şi cea cu partenerii externi deopotrivă“.