Pe 6 mai 2013 publicam în ZF articolul „BNR pare să îşi regândească strategia“ în care încercam să explic motivele pentru care BNR a luat piaţa prin surprindere în acel moment prin scăderea dobânzii de politică monetară şi prin anunţarea în avans a mişcărilor ulterioare tot în direcţia relaxării. La 9 luni de la acel moment vedem din nou BNR-ul luând observatorii avizaţi şi neavizaţi prin surprindere. Chiar dacă au fost observatori care s-au declarat surprinşi mai ales de magnitudinea scăderii rezervelor minime obligatorii (RMO), cred că deciziile trebuie judecate doar puse şi în contextul declaraţiilor publice ale guvernatorului care, chiar dacă nu spun tot adevărul, sugerează că am putea asista la continuarea schimbării semnificative de strategie a BNR, o strategie care pare să se rupă de tot ceea ce a practicat în ultimul deceniu şi mai bine.
Probabil cea mai spectaculoasă declaraţie a guvernatorului care nu are practic precedent în îndelungata sa carieră a fost: „Mă tem că deprecierea nu se va întâmpla“ şi ca să fie sigur că presa nu va trata expresia ca o greşeală de exprimare, a simiţi nevoia să accentueze că „nu este un cuvânt folosit aiurea“. Practic, un mesaj şoc al guvernatorului care ne informează că BNR nu numai că nu se mai teme de deprecierea leului, dar chiar şi-o doreşte. Un element în plus care să susţină această nouă poziţionare a fost şi aserţiunea că o mişcare de 1-2% este departe de a putea fi considerată o depreciere semnificativă a monedei naţionale.
Aceste afirmaţii ale guvernatorului ar putea să fie un semnal decisiv conform căruia BNR se întoarce la „normalitatea“ politicilor monetare promovate de băncile centrale ale ţărilor din regiune care au avut ca prioritate în ultima vreme stabilitatea şi ancorarea aşteptărilor legate de dobânzi şi mai puţin stabilitatea cursului. O astfel de schimbare de optică era absolut necesară pentru ca băncile comerciale locale să aibă apetitul necesar pentru continuarea scăderii dobânzilor în lei. Pentru multe dintre ele, numeroasele situaţii în care BNR a apărat cursul de schimb prin creşterea dobânzilor în lei pe piaţa interbancară, decuplându-le practic de dobânda de politică monetară, sunt încă proaspete în memorie. Acesta este unul dintre motivele pentru care băncile comerciale au întâmpinat de-a lungul timpului scăderile de dobânda de politică monetară cu o oarecare indiferenţă, ştiind că această dobândă „cheie“ va fi sacrificată la prima ameninţare de depreciere a leului.
Dar o eventuală depreciere a leului, acum acceptată de BNR, mai are o consecinţă importantă: împiedicarea pericolului scăderii excesive a inflaţiei. Chiar dacă este greu de crezut că România se poate confrunta cu pericolul deflaţiei, inflaţia în prima jumătate a anului este de aşteptat să fie în jur de 1%, iar pentru a doua jumătate a anului guvernatorul a lăsat să se înţeleagă că previziunile sunt premature. Este o inflaţie mult prea scăzută pentru un context în care băncile centrale din Europa nu îşi mai fac un titlu de mândrie din cifrele scăzute ale inflaţiei, ci îşi bat mai degrabă capul cum să repornească economiile şi canalele de creditare.
Faptul că BNR nu se va mai panica la orice puseu inflaţionist este sugerat şi de accentul pus de guvernator pe faptul că, de acum înainte, BNR se va uita mai mult la inflaţia medie, un parametru mult mai puţin volatil, şi care, atenţie, în următoarele 12 luni va fi în continuă scădere de 4% spre 2%. Deci BNR va avea toate motivele să continue relaxarea.
De altfel, dorinţa de aliniere a practicilor BNR la comportamentul altor bănci din regiune este menţionată explicit chiar de guvernator, în intervenţia sa făcând referire la nivelul RMO, un alt subiect care merită comentat. O primă întrebare legitimă este de ce a trebuit scăzute RMO la lei într-o piaţă şi aşa foarte lichidă, chiar dacă nu la fel de lichidă pentru toate băncile, deci fragmentată.
Răspunsul probabil este că injecţia de lichiditate în piaţă va creşte presiunea asupra băncilor în direcţia creditării, dar şi în direcţia finanţării deficitului bugetar la dobânzi şi mai mici.
O alta consecinta inevitabila si nu mai putin importanta va fi pastrarea dobanzilor la depozite la un nivel foarte scazut, real negativ. Este un risc asumat de guvernator care, din nou, se aliniaza explicit la „represiunea financiara“ practicata in Europa si SUA . O aliniere care in ultima instanta are un scop clar peste tot in lume, chiar daca nerostit: descurajarea economisirii si incurajarea consumului. Este un obiectiv legitim si in Romania in contextul deja mentionat, al inflatiei scazute, care are la origine prabusirea consumului (fiind mai putin meritul politicii monetare, as spune eu). Consumul romanilor este in grava suferinta din mai multe motive: stagnarea salariilor, plata cu anticipatie a creditelor luate in masa de la banci, cresterea somajului si, nu mai putin important, subtierea semnificativa a clasei de mijloc (formata din antreprenori, doctori, functionari bancari etc). BNR pare sa fi realizat, in sfarsit, ca fara a o stimulare a consumului intern, economia romaneasca nu are cum sa decoleze, iar pentru asta, economisirea trebuie partial descurajata. Fac aici abstractie de declaratiile publice contra reale guvernatorului care a preferat sa fie „corect politic“.
Care ar fi putut fi insa motivatia reala a reducerii RMO si la valuta? Mai intai trebui sa amintim care a fost motivul pentru care BNR a practicat RMO pentru valuta mult peste normele internationale. RMO au fost unul dintre principalele instrumente cu care BNR a incercat sa limiteze fluxurile abundente de capital prin care bancile mama si-au finantat bancile locale in perioada pre-criza pentru a nu pierde cota de piata in perioada de explozie a creditelor ipotecare. Odata cu terminarea acelei perioade, in noul context, mentinerea RMO mari in continuare nu se mai justifica semanand mai mult cu o „haiducie“ decat cu o masura cu logica economica. Alinierea BNR la practicile internationale presupune si eliminarea unor astfel de masuri, greu de justificat in fata partenerilor internationali.
Concluzionand: exces substantial de lichiditate in piata, ancorarea dobanzilor la niveluri joase, descurajarea economisirii in scopul stimularii consumului, devalorizarea competitiva a monedei, evitarea unei inflatii excesiv de mici. Toate acestea suna teribil de cunoscut fiind preocuparile din ultimii ani ale majoritatii bancilor centrale. Deci, prin anunturile facute, BNR nu face in ultima instanta decat sa intre cu oarecare intarziere in clubul practicienilor „ortodocsi“ intr-un context macro obiectiv, care nu ii mai da motive sa fie un actor atipic. Nu pot decat sa ii doresc sa fie consecventa si, printr-o strategie de comunicare eficienta, sa faca fata si contextului subiectiv.
In concluzie, BNR pare decisa sa profite de faptul ca Romania nu mai este oaia neagra din punctul de vedere al echilibrelor macro si sa se apropie de practicile standard ale bancilor centrale din Europa, renuntand, cu intarziere cred eu, la practicile neortodoxe cu care s-a mandrit in ultimul deceniu. Ii va lua ceva timp ca sa obisnuiasca opinia publica cu “noul normal“, dar cred ca este de dorit sa ramana consecventa pana la capat.
Radu Crăciun este economist-şef al BCR
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.01.2014
