Heineken® lansează în România platforma globală Fanii au mai mulţi prieteni, ce reuneşte parteneriatele brandului din fotbal, Formula 1® şi festivalurile de muzică
Într-un context în care tot mai mulţi oameni resimt lipsa conexiunilor în viaţa reală, 75% dintre fani spun că pasiunea lor pentru sport sau muzică i-a ajutat să cunoască oameni noi, potrivit unui studiu internaţional realizat de Focal Data în ianuarie 2026, la cererea Heineken®.
Pornind de la aceste date, Heineken® lansează în România platforma globală Fanii au mai mulţi prieteni, ce reuneşte pentru prima dată sub acelaşi concept parteneriatele brandului din fotbal, Formula 1® şi festivaluri de muzică. Platforma este inspirată din cartea „Fanii au mai mulţi prieteni”, semnată de David Sikorjak şi Ben Valenta, şi are la bază ideea că pasiunile comune reprezintă una dintre cele mai rapide căi de a-ţi face prieteni noi.
Conform studiului la care au participat 10.000 de respondenţi din 10 ţări, 59% dintre fani spun că unele dintre cele mai apropiate relaţii de prietenie s-au născut dintr-o pasiune comună, iar 65% au declarat că au legat prietenii chiar cu persoane din alte ţări sau culturi datorită pasiunii lor comune. 74% consideră că a împărţi o bere cu sau fără alcool este un bun „icebreaker” între fani.
În plus, 82% dintre respondenţi spun că momentele pozitive (echipa/jucătorul preferat câştigă un meci/o cursă) sunt mai intense atunci când sunt trăite alături de alţi fani. Fotbalul conduce în clasamentul celor mai puternici factori de conectare socială: 72% dintre fanii fotbalului spun că limba nu reprezintă o barieră în a-şi face prieteni noi într-un bar, atât timp cât pe ecrane rulează un meci.
Campania Fanii au mai mulţi prieteni debutează cu un nou spot TV global în care apar ambasadorii Heineken®: Max Verstappen, Virgil van Dijk şi Martin Garrix, şi un întreg ecosistem de campanie. Spotul TV surprinde momente în care pasiunea comună pentru sport sau muzică transformă interacţiuni spontane în conexiuni reale. Pe parcursul anului 2026, platforma va fi activată în jurul celor mai importante momente din calendarul sportiv şi muzical, inclusiv meciurile UEFA Champions League şi marile weekenduri de Grand Prix, dar şi în cadrul festivalului Electric Castle.
Cristina Radu, Marketing Director Heineken® România, subliniază relevanţa locală a campaniei: „Prin platforma Fanii au mai mulţi prieteni aducem sub aceeaşi umbrelă parteneriatele emblematice ale Heineken® din fotbal, Formula 1® şi muzică – trei teritorii care captează atenţia şi aduc împreună comunităţi mari de fani în România. Ştim că în jurul unei pasiuni comune oamenii se conectează mai uşor, iar prin Heineken® ne dorim să transformăm aceste interese împărtăşite în ocazii autentice de socializare pe tot parcursul anului pentru consumatorii români.”
David Sikorjak, co-autor al cărţii Fanii au mai mulţi prieteni spune: „După ani în care am studiat fenomenul fandom-ului, am înţeles cât de importantă este interacţiunea socială pentru oameni! Totul ţine de comunitate: nu doar ceea ce iubeşti e important, ci şi oamenii alături de care împărtăşeşti această pasiune. Suntem, prin natura noastră, fiinţe sociale, iar conexiunile dintre noi sunt esenţiale pentru o viaţă fericită şi împlinită. Mă bucur să văd că Heineken îmbrăţişează această realitate nu doar prin sponsorizarea unor evenimente, ci prin valorificarea puterii lor de a construi comunităţi – demonstrând cum pasiunea comună creează interacţiuni locale la scară globală şi cum un moment împărtăşit poate transforma străinii în prieteni.”
Pentru mai multe detalii şi materiale video ale campaniei Heineken® Fanii au mai mulţi prieteni, accesaţi: https://youtu.be/Do8BzdRqUw8
Cercetare
Heineken® a derulat un studiu la care au participat 10.000 de fani ai fotbalului, Formula 1® şi ai festivalurilor de muzică, cu vârsta legală de consum în ţara lor, în Regatul Unit, SUA, Brazilia, Mexic, Italia, Spania, Vietnam, China, Nigeria şi Africa de Sud. Studiul a fost efectuat de Focal Data, în ianuarie 2026.
Despre HEINEKEN România
În România, HEINEKEN este prezentă din 2003. Oferim un portofoliu divers de mărci locale şi internaţionale de bere şi cidru, majoritatea produse în cele trei fabrici locale, din Craiova, Ungheni (jud. Mureş) şi Miercurea Ciuc. Angajamentul nostru faţă de piaţa locală se reflectă nu doar prin diversitatea de branduri, ci şi prin acţiunile noastre: avem aproximativ 1.000 de angajaţi în România, ne aprovizionăm de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente şi suntem dedicaţi agendei noastre de sustenabilitate, ’Brew a Better World - Raise The Bar 2030’.
Despre HEINEKEN
HEINEKEN este The World’s Pioneering Beer Company™. Este lider mondial în dezvoltarea şi promovarea brandurilor de bere şi cidru premium şi fără alcool. Având ca vârf de lance brandul Heineken®, grupul deţine un portofoliu de peste 340 de branduri internaţionale, regionale, locale şi specialităţi. Cu peste 85.000 de angajaţi, HEINEKEN creează bucuria de a fi împreună pentru a inspira o lume mai bună. Viziunea companiei este de a modela viitorul berii şi dincolo de ea, câştigând inimile consumatorilor. HEINEKEN este o companie dedicată inovaţiei, investiţiilor pe termen lung în branduri, disciplinei şi managementului eficient al costurilor. Prin programul „Brew a Better World”, sustenabilitatea este integrată în întreaga activitate a companiei. HEINEKEN are o prezenţă geografică echilibrată, ocupând poziţii de lider atât în pieţele dezvoltate, cât şi în cele emergente, operând fabrici de bere, malţării, unităţi de producţie a cidrului şi alte facilităţi în peste 70 de ţări. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul oficial al companiei şi pe conturile de LinkedIn şi Instagram.







