Evenimente

Trenta Pizza îşi anunţă rebranding-ul printr-o promoţie care premiază râsul

13 iun 2024 179 afişări de Publicitate
Din aceeaşi categorie

Cu o tradiţie pe piaţa locală de pizza delivery de aproape 20 de ani, Trenta Pizza tocmai trece printr-un proces complet de rebranding, de la slogan la design-ul locaţiilor şi al cutiilor de pizza. “Cea mai mare pizzerie mică” devine  „Trenta – Pizza che ride”.

Noua poziţionare se aliniază perfect cu simbolul care a reprezentat Trenta Pizza încă de la înfiinţare: felia de pizza care râde din logo. Rebranding-ul în Trenta. Pizza che ride vie să sublinieze faptul că, din prima zi, Trenta Pizza a fost acolo alături de oameni în momentele lor de bună dispoziţie, de la aniversările la birou la serile cu prietenii. Şi continuă să fie sponsorul momentelor cu râs şi zâmbete.

 

Lansarea rebranding-ului este marcată printr-o promoţie în social media, cu mecanică simplă: „Râzi şi îţi dăm o pizza”. Pentru a participa în promoţie, oamenii trebuie să posteze online, cu hashtag-ul #pizzacheride, un video cu ei râzând. Fiecare video valid cu oameni râzând este premiat garantat cu un cod care aduce o pizza mare Trenta. Promoţia este valabilă până pe 30 iunie, şi este comunicată printr-o serie de spoturi online şi prin execuţii OOH cu acelaşi mesaj direct: “Râzi şi îţi dăm o pizza”.

 

“Trenta Pizza trece printr-un rebranding pentru a reflecta mai bine spiritul vesel şi autentic al brandului nostru. De la noul slogan 'Trenta – Pizza che ride' la design-ul locaţiilor şi ambalajelor, fiecare aspect al rebranding-ului este menit să aducă bucurie şi autenticitate clienţilor noştri.

Am ales să ne reinventăm pentru a rămâne relevanţi în viaţa de zi cu zi a oamenilor. Astăzi, interacţiunea cu brandurile trebuie să fie sinceră şi umană, iar noi dorim să fim parte din momentele de fericire ale clienţilor noştri.

Promoţia 'Râzi şi îţi dăm o pizza' este un mod simplu prin care să sărbătorim alături de comunitatea noastră. Clienţii noştri se pot bucura de o pizza mare doar postând un video cu ei râzând, folosind hashtag-ul #pizzacheride. Îndemnul nostru este simplu: <<Pentru o viaţă mai bună, râzi mai mult>>.

Rebranding-ul vine cu o identitate vizuală nouă şi cu o promisiune: să oferim nu doar pizza delicioasă, ci şi momente de bucurie. Ne concentrăm pe optimizarea proceselor de producţie şi livrare, pentru a asigura că fiecare comandă ajunge rapid şi caldă, sporind astfel bucuria fiecărei mese.

Ne bucurăm de acest nou capitol şi suntem nerăbdători să aducem mai multe zâmbete şi fericire în vieţile celor care aleg Trenta Pizza.” Andrei Bartesch, Marketing Director Trenta – Pizza che ride

“E minunat cand un client iti da brieful “vrem sa ne rebranduim si sa nu ne mai simtim ca la un job, vrem sa ne distram mai mult”. Normal ca am acceptat aceasta provocare pentru ca si noi voiam sa ne distram mai mult decat sa muncim. Asa ca ne-am suflecat manecile, ne-am apucat de distractie si uite asa a iesit “pizza che ride”. Si de atunci nu mai facem meeting-uri, ne intalnim sa randem la o pizza.” Dobrin Daniel, agenţia de creaţie Supersomething.

Rebranding-ul va fi însoţit şi de o identitate vizuală nouă prezentă în locaţii şi pe cutiile de pizza.

Trenta Pizza este o afacere cu acţionariat 100% românesc ce s-a născut în urmă cu 19 ani, fiind printre primii jucători de pizza delivery din Bucureşti.

În fiecare an Trenta Pizza a crescut, iar acum deţine 12 puncte de producţie şi vânzare şi un hub central unde se produce aluatul proaspăt pentru blat. Zilnic livrăm peste 3.000 de pizza către clienţii din Bucureşti şi împrejurimi. 

În 2023 s-au produs şi livrat către clienţi puţin peste 1 milion de pizza şi o cifră de afaceri anuală de peste 43 milioane de lei.

În 2024 Trenta Pizza îşi propune să depăşească o cifră de afaceri de 50 milioane de lei, concentrându-se pe rebranduirea locaţiilor şi optimizarea activităţilor de producţie şi livrare. Continuam investiţiile în digitalizarea şi automatizarea proceselor precum şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor. Ne îndreptăm atenţia şi către vânzarea directă din locaţie de tip take away dar ne menţinem focusul pe activitatea de livrare.

Anul acesta am deschis o noua locaţie pe b-dul Ion Mihalache şi am relocat locaţia din B-dul Uverturii într-un spaţiu mai generos.