Eveniment

Şova vrea să construiască autostrada Câmpia Turzii - Târgu-Mureş cu fonduri UE

21 nov 2013 2074 afişări de Mediafax
Din aceeaşi categorie

Ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Şova, a declarat ieri la Cluj că este pregătit studiul de fezabilitate actualizat şi că va demara licitaţia şi construcţia pe cei 53 de kilometri de autostradă de la Câmpia Turzii la Ogra (Târgu-Mureş).

Dan Şova a spus că fondurile pentru construcţia tronsonului Câmpia Turzii - Ogra (Târgu-Mureş) provin din fondurile europene de coeziune.

„La Autostrada Transilvania se lucrează deja la licitaţie, deci Sebeş-Turda nu face parte din traseul iniţial al Autostrăzii Transilvania. Pe Suplacu de Barcău - Borş sunt alocări bugetare pentru anii 2014-2016 pentru a se termina cei 64 de kilometri, şi pot să vă spun în premieră, am luat decizia, avem studiul de fezabilitate actualizat, începem licitaţia şi construcţia pe cei 53 de kilometri de la Câmpia Turzii la Ogra, Târgu-Mureş, din fonduri europene, din fonduri de coeziune“, a spus Şova.

Ministrul transporturilor, Ramona Mănescu, preciza în 21 octombrie, ca răspuns la o interpelare a deputatului de Suceava Ovidiu Iane privind autostrada Iaşi - Târgu-Mureş, că tronsonul Câmpia Turzii - Târgu-Mureş a fost cuprins ca secţiune în cadrul Autostrăzii Transilvania, având o lungime de 55,2 kilometri, cu un cost mediu de realizare de 10 milioane de euro pe kilometru.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.11.2013

Citeşte şi: