FMI susţine cu certitudine că România nu va mai bifa în 2011 şi al treilea an de recesiune şi spune că majorarea salariilor promisă în sectorul public poate fi realizată doar dacă scade numărul angajaţilor.
Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) analizată şi promisă de partidul de guvernământ va fi posibilă în perioada următoare doar dacă va exista "spaţiu fiscal".
"Nu văd motive pentru recesiune în acest an. Vedem posibilă o revenire a economiei. Putem vedea semne clare că economia începe să îşi revină şi că se reia creşterea", a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, care de doi ani de zile bate pasul instituţiilor de la Bucureşti încât şi-a tocit şi pantofii.
FMI şi Comisia Europeană, principalii finanţatori ai României, au prezentat ieri concluziile primei evaluări din noul acord susţinând că România mai trebuie să mai facă multe lucruri pentru a-şi îndrepta finanţele şi a avea o creştere economică sănătoasă.
Ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor de 3% din PIB (3,6 mld. euro) va fi o provocare, în condiţiile în care va trebui incluse şi pierderile companiilor de stat, potrivit lui Franks. Iar de atingerea ţintei de deficit bugetar anul viitor depinde şi reducerea contribuţiilor sociale pentru angajatori.
În trei ani de zile România a adunat aproape 20 mld. euro deficit bugetar, iar Ministerul Finanţelor se împrumută constant de pe piaţă pentru a acoperi golul dintre venituri şi cheltuieli din buget.
Acum Comisia Europeană spune că Ministerul Finanţelor trebuie să se ducă să dea testul pieţei internaţionale şi să vadă la ce dobândă se poate împrumuta.
"România este de aşteptat să se finanţeze integral de pe pieţe. Să stea în faţa judecăţii pieţei. Judecata finală o dă piaţa. Schimbarea percepţiei faţă de stat a fost «foarte favorabilă». Este un element nou foarte important în mediul actual. Politicile bune duc la randamente bune şi la reacţii bune ale pieţelor", a declarat Istvan Szekely, şeful misiunii Comisiei Europene în România.
Stabilitatea şi o politică clară în acest sens reprezintă calea cea mai bună de a îmbunătăţi condiţiile în care România se va împrumuta, şi nu e vorba doar de împrumuturi ale sectorului public, ci şi împrumuturi ale sectorului privat pentru că dacă Guvernul plăteşte mai puţin pe piaţă, aceeaşi tendinţă va fi valabilă şi pentru companii, deci guvernul poate să aibă un rol important în a ajuta sectorul privat să se împrumute la costuri mai mici, a declarat Szekely pentru ZF.
Săptămâna trecută Ministerul Finanţelor s-a împrumutat de pe piaţa internă la o dobândă în euro de 4,89% pe an, pe trei ani. Ministerul încearcă de mai bine de o lună să iasă pe piaţa externă să vândă obligaţiuni româneşti, dar până acum nu a avut succes.
Discursul lui Franks a fost acelaşi, în care cere Guvernului să continue reformele, să reducă arieratele şi să privatizeze companiile de stat care au pierderi. Dar şi cele care fac profit, cum ar fi Transelectrica sau Romgaz.
Acum Franks şi-a accentuat discursul pe companiile de stat cu pierderi, făcând front comun cu preşedintele Traian Băsescu, care sâmbătă i-a pus la zid pe baronii companiilor locale de stat. Dar aceşti manageri sunt numiţi politic de către ministere.
Franks a cerut management privat pentru companiile de stat ca o soluţie de reducere a pierderilor şi arieratelor. Compania Naţională a Huilei este cel mai mare datornic la buget de ani de zile.
Vineri Institutul de Statistică va publica rezultatele economice pe trimestrul întâi, unde se aşteaptă un plus de de 0,4 -0,6 %, ceea ce adunat cu creşterea de 0,1% din trimestrul patru, înseamnă tehnic ieşirea economiei din recesiune după mai bine de doi ani.
Franks spune că România şi-a îndeplinit condiţiile agreate pentru primul trimestru din acest an în noul acord care se întinde pe doi ani. Negociatorul FMI menţionează că sunt şanse sub 25% sau chiar sub 10% ca guvernul să apeleze la banii conveniţi în acest nou acord, de tip preventiv.
De asemenea, principalii finanţatori spun că nu au îngrijorări cu privire la capacitatea României de a restitui banii împrumutaţi în ultimii doi ani de aproape 20 mld. euro, cel mai mare împrumut din istoria României.
Franks spune că nu se pune problema ca România să-şi restructureze datoria, pentru că are o rată mică a datoriei publice în PIB.
Următoarea misiune a FMI şi a Comisiei Europene va reveni la Bucureşti în vară.
Până atunci astăzi FMI, Comisia Europeană, bancheri, analişti alături de Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor discută situaţia creşterii economice a României la seminarul "The Way Forward".
Ce a spus negociatorul FMI, Jeffrey Franks
- România riscă să fie obligată să returneze până la 1,5 mld. euro, sume deja plătite, dacă aceste proiecte cu fonduri europene nu sunt finalizate până la sfârşitul acestui an;
- Probabilitatea ca România să atragă bani de la FMI în acest an este de sub 25% sau chiar sub 10%;
Reducerea TVA, în 5-10 ani
- Ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor de 3% din PIB în sistemul ESA 95 va fi o provocare, având în vedere că va trebui incluse şi pierderile companiilor de stat; obiectivul de deficit de 4,4% din PIB stabilit pentru 2010 pare uşor de atins;
- Nu văd spaţiu suficient să existe reduceri substanţiale la taxe în 2012, când deficitul bugetar trebuie să scadă la sub 3% din PIB, pentru că acest lucru ar presupune măsuri severe pe partea de cheltuieli, care cred că nu sunt posibile;
- Reducerea TVA şi a altor taxe va fi posibilă doar pe termen lung; în următorii 5 sau 10 ani, sper ca România să aibă o mai bună colectare a taxelor şi să crească eficienţa administrării, pentru a putea avea loc de reduceri de TVA, de contribuţii sociale şi să poată să raţionalizeze şi alte taxe;
- Am agreat cu Guvernul că este nevoie să vedem mai multe date privind situaţia fiscală, care să demonstreze că este loc pentru reduceri ale contribuţiilor sociale. Cheia este să te asiguri că există suficienţi bani atât pentru 2011, cât şi pentru 2012, ca să poţi reduce contribuţiile sociale sau să iei altfel de măsuri;
- În 2012 va fi esenţială rezistenţa la presiunea politică şi la a lua măsuri înainte ca rezultatele scontate să se producă;
- Este nevoie să fie eliminate barierele structurale din calea creşterii economice, fiind nevoie de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă;
Privatizări în energie şi transporturi
- Cea mai importantă reformă structurală este cea de eliminare a apariţiei arieratelor. Deşi au fost atinse ţintele în primul trimestru, există în continuare presiuni pe cheltuieli în sectorul de sănătate;
- Cu cât va scădea mai mult numărul angajaţilor, cu atât mai mult loc va fi pentru creşteri de salarii. Este prematur să speculăm cât de mult spaţiu va fi în bugetul din 2010 pentru creşteri de salarii, dar cred că lucrurile se îndreaptă în direcţia cea bună pentru a crea spaţiu suplimentar în această zonă;
- Ne concentrăm pe sectorul energetic şi de transporturi, care sunt esenţiale pentru creşterea economică. În lunile care vor urma autorităţile vor demara vânzarea unor pachete semnificative în companii energetice de stat: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, Transgaz şi altele.
Preţuri la gaze, liberalizate în etape
- Împreună cu Guvernul vom restructura companiile din domeniul căilor ferate şi vom aduce capital privat;
- Preţurile la gaze vor fi liberalizate în etape, până în 2013 în cazul companiilor şi din 2013 în 2015 în cazul populaţiei;
- Ministerul Finanţelor Publice se va împrumuta de pe pieţele internaţionale până la sfârşitul primului semestru printr-o emisiune din cadrul programului MTN, ceea ce înseamnă în următoarele două luni;
Vigilenţă la inflaţie
- BNR trebuie să se uite în această perioadă dacă politica monetară este calibrată corespunzător pentru a atinge ţinta de inflaţie din 2012, întrucât efectele măsurilor de politică monetară au o anumită întârziere. Nu le spunem ce să facă, le spunem doar: "Aveţi grijă la inflaţie şi luaţi deciziile de politică monetară corespunzătoare";
- Scrisoarea de intenţie va fi analizată în boardul FMI, cel mai probabil, la finele lunii iunie. Ţintele cantitative au fost îndeplinite şi am ajuns şi la un acord privind politicile care trebuie aplicate în continuare.