În primele şase luni din 2012, compania a avut afaceri de 165,89 milioane lei şi un profit de 3,57 milioane lei.
"Vom urma aceeaşi strategie de creştere atât în valoare, cât şi în volum, dar cu prudenţă şi ţinând cont, ca şi până acum, de factorii de presiune economică şi mai ales de tendinţele de consum. Miza o reprezintă tot segmentele de piaţă dinamice, aflate pe un trend ascendent, în care noi intenţionăm să ne extindem", a declarat, într-un comunicat, directorul comercial al companiei, Irina Măndoiu.
În 2012, Albalact a dublat capacitatea fabricii Rarăul din Câmpulung Moldovenesc pentru producerea brânzei de vaci, care a adus Albalact pe locul 2 în topul producătorilor de brânză proaspată de vaci, cu o cotă valorică de 9%. Compania mai deţine o unitate de producţie în localitatea Oiejdea din judeţul Alba.
Albalact este unul dintre primii trei producători de lapte şi produse lactate din România şi cea mai mare companie cu capital majoritar românesc din industrie, potrivit datelor proprii. Compania produce peste 80 de sortimente de lactate sub mărcile Fulga, Zuzu, Fruzu, De Albalact şi Rarăul.
Pentru acest an, producătorul de lactate şi-a planificat un profit net de 13,86 milioane lei, cu 90% mai mare faţă de câştigul obţinut în 2012. Albalact a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 343,8 milioane lei, în creştere uşoară faţă de valoarea din 2011, şi un profit net de 7,3 milioane lei, cu 27% mai mare.
Albalact controlează pachetul majoritar de acţiuni (99,01%) al societăţii Rarăul Câmpulung Moldovenesc, specializată în domeniul producţiei de brânzeturi, sub brandul omonim Rarăul.
Compania este controlată de omul de afaceri Raul Ciurtin, care deţine indirect 42,53% din acţiunile Albalact, prin două firme înregistrate în Cipru, Crisware Holdings (26,86%) şi Croniar Holdings Limited (15,67%).
În acţionariat se mai regăseşte fondul de investiţii RC2, înregistrat şi el în Cipru. Fondul deţine 25,45% din acţiunile Albalact.
Compania este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi la cotaţia de vineri a acţiunilor are o capitalizare de 96,9 milioane lei (21,9 milioane de euro).