Gastronomie

Adrian Filiuţă este Master Sommelier, un fel de maestru al vinului. Sunt mai puţin de 250 de astfel de „magicieni“ în lume, iar românii pot fi număraţi pe degetele de la o mână, şi mai rămân degete

04 oct 2018 1053 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Este Master Sommelier, un fel de maestru al vinului. Sunt mai puţin de 250 de astfel de „magicieni“ în lume, care să fi deconspirat toate secretele licorii lui Bacchus, iar dintre aceştia, românii pot fi număraţi pe degetele de la o mână. Şi mai rămân degete.

Adrian Filiuţă a făcut înconjurul lumii înainte de a se stabili la Londra şi apoi la Sydney, la capătul celălalt al mapamondului, în Australia unde locuieşte şi astăzi. A plecat de mulţi ani din România, însă îşi aminteşte că aici a început totul.

„Totul a început când aveam 17 ani şi lucram sezonier în restaurantele de pe litoralul românesc pentru a face nişte bani de buzunar“, îşi aminteşte el. A continuat în domeniu pentru a-şi putea finanţa studiile şi perfecta totodată limba engleză, fără să se gândească prea mult la carieră, după cum recunoaşte acum.

„Mai târziu am avut posibilitatea să călătoresc lucrând pe vase de croazieră şi cred că acesta a fost cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla.“ Descrie perioada aceea ca o experienţa intensă şi interesantă. În doi ani a trecut prin 40 de ţări şi a legat prietenii de o viaţă.

„Apoi m-am stabilit în Londra, unde am obţinut un job de barman la unul din restaurantele lui Tom Aikens, un celebru bucătar (care la 26 de ani a primit două stele Michelin, fiind cel mai tânăr bucătar britanic cu această distincţie - n. red.)“.

Acolo a descoperit cu adevărat pasiunea pentru vin, inspirat de somelierul casei, Gearoid Daveney, care se pregătea pentru examenul de Master Sommelier. „Mi-am zis că e carieră pe care aş vrea să o urmez.“ Ceea ce s-a şi întâmplat. După câţiva ani în Londra, următoarea oprire a fost Sydney, Australia. A început acum şapte ani la Merivale, „o afacere de familie, lider în domeniul ospitalier“, pe o poziţie de sommelier.

„Aici, sub mentoratul lui Franck Moreau (primul Master sommelier din Australia), am avansat fiind unul dintre somelierii seniori ai companiei.“ Merivale este o afacere de familie fondată acum 60 de ani de familia Hemmes. Businessul a debutat în domeniul modei, pentru a se extinde ulterior în sectorul ospitalităţii unde astăzi grupul are un portofoliu format din 70 de branduri şi localuri - restaurante, baruri, terase, cuburi sau hoteluri, toate în Sydney. „Jobul meu a evoluat enorm în ultimul an, odată cu creş­te­rea exponenţială a companiei Merivale. Doar în ultimele şase luni au fost deschise trei restaurante noi.“ Responsabilitatea sa include crearea listei de vinuri, achi­ziţia acestora, recrutarea personalului şi instruirea lui, pregătirea şi logistica din spatele fiecărei lan­sării. „De asemenea, am răspunderea de a educa staff-ul - peste 2.000 de oameni -, prin programe de training şi dezvoltare, în tot ce înseamnă vin şi servirea acestuia.“

Într-o anumită măsură, crede că pasiunea pentru vinuri i-a fost insuflată acasă, fiind mai degrabă o moştenire de familie dat fiind că bunicii săi au avut multă vie pe lângă Vaslui. „Îmi amintesc că mergeam în fiecare toamnă în vacanţă la cules. Nu aveam voie însă în beci unde erau butoaiele cu vin ce fermenta. Vinul era întotdeauna pe masă de când îmi aduc aminte. Nu a fost nimic comercial, era vin de casă aşa cum făcea toată lumea.“

Adevărata pasiune s-a născut când, îndrumat de Gearoid Daveney, a început cursurile WSET (Wine and Spirits Education Trust) la Londra. Au urmat apoi multe zile, luni sau ani de studiu, care au culminat cu titlul de Master Sommelier, obţinut anul trecut. „Acest titlu implică un efort deosebit, pasiune şi dedicare. Cu siguranţă e un titlu foarte dificil de obţinut, însă nu imposibil.“ Sunt patru niveluri de certificare (Intro, Certified, Advanced şi Master). Organizaţia Court of Master Sommeliers  (CMS ) e non-profit şi nu oferă cursuri, doar îndrumă candidaţii spre atestare. „Totul se bazează pe self-study şi mentorat. Însă efortul cel mai mare e atunci când treci de Advanced. De acolo până la Master e un salt cuantic, să zic aşa.“ Examenul se ţine doar o dată pe an şi se poate intra numai pe bază de invitaţie. Constă în trei probe - degustare, teorie şi practică - şi îl poţi completa din trei încercări. „Am trecut de degustare din prima încercare, în 2016, iar următorul an am trecut de celelalte două probe, devenind al 248-lea MS din lume.“ Acum face parte din CMS Oceania şi e rândul său să fie mentorul candidaţilor care se pregătesc.

„Ceea ce mă fascinează la lumea vinului e ca se leagă foarte strâns de pasiunea mea pentru călătorii.“

De altfel, spune că cele mai frumoase momente din jobul său sunt cele când are ocazia să viziteze o regiune viticolă pentru prima dată. „Când simţi aerul, mergi prin vie, cunoşti oamenii, înţelegi vinul cu adevărat.“ Dificil e când lucrezi ore lungi în restaurant, când e trecut de miezul nopţii şi ştii că trebuie să fii înapoi la prima oră.

Australia are o cultură bogată când vine vorba de vin. „In­dustria viniviticolă prosperă, contribuind cu peste 40 de miliarde de dolari la economia Australiei.“

Producătorii sunt în prima linie când vine vorba de tehnologie şi procesul de vinificare, spune Adrian Filiuţă. Mai mult, Australia este o ţară tânără, cu o cultură diversă şi deschisă la tot ce e trendy şi nou. „Consumul de vin e în creştere, acum în vogă sunt vinurile făcute cu minimă intervenţie şi din culturi organice şi biodinamice.“

Deşi e destul de departe de România, este la curent cu ce se întâmplă şi pe piaţa de vin locală. A lucrat cu vinurile Davino şi SERVE, pe care le descrie ca fiind „de calitate ridicată“.

„Eu sunt încrezător în potenţialul vinului românesc. Se pare că momentan România îşi redefineşte identitatea în materie de vin şi văd că mulţi producători urmăresc trendurile din piaţa internaţională. Mi-aş dori sa văd mai multă atenţie şi cercetare acordate soiurilor autohtone.“

Nu exclude gândul de a se întoarce şi recunoaşte că şi-ar dori să investească într-o podgorie şi să facă el însuşi vin. „Însă mai întâi sper ca România să se îndrepte pe plan politic.“

Vinul său preferat? Şampania. Mai ales grower champagne - un vin spumant făcut de mici producători locali. „Un vin pur care reflectă autenticitatea locului. Poate fi consumat în orice moment al zilei.“

Despre vin, spune că e un stil de viaţă. Prin vin poţi călători şi descoperi noi culturi şi oameni. E mai mult decât o băutură. Vinul are puterea să facă legătura între oameni.

„Încurajez pe oricine să se aventureze în lumea vinului, recompensa plăcerii e magnifică.“