Proprietăţi

CNADNR semnează contracte de supervizare de aproape 10 mil. euro pentru 66 de kilometri de autostrăzi

28 iun 2011 305 afişări de Andreea Neferu
CNADNR semnează contracte de supervizare de aproape 10 mil. euro pentru 66 de kilometri de autostrăzi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat astăzi două contracte de supervizare a unor tronsoane de pe Coridorul IV paneuropean, valoarea totală a acestora ridicându-se la 39 de milioane de lei (9,3 milioane de euro). Astfel, asocierea formată din firmele Via Desgin, Omicron-Amepro şi Consitrans a luat un contract de 20,7 milioane de lei (4,9 milioane de euro) fără TVA pentru supervizarea celor 38,8 kilometri ai autostrăzii Nădlac-Arad, în timp ce consorţiul firmat din Search Corporation, Consulgal şi Consultores de Engenharia e Gestao a primit supervizarea a 27,4 kilometri ai autostrăzii Lugoj-Deva, pentru suma de 18,4 milioane de lei fără TVA (4,4 milioane de euro).

Ambele contracte sunt finanţate în proporţue de 85% din Fondul de Coeziune, restul banilor venind de la guvern. Supervizarea unor lucrări în construcţie constă atât în supravegherea lucrărilor propriu-zise, precum şi oferirea de asistenţă tehnică.