VOIS România este unul dintre cei mai mari angajatori din domeniul IT&C din România, având un focus puternic pe dezvoltare de aplicatii, IoT, cloud, servicii digitale, analiză de date, ingineria reţelelor de telecomunicaţii şi securitate cibernetică. Unul din obiectivele sale principale de recrutare este atragerea şi angajarea de studenţi în ultimii ani de studiu sau tineri absolvenţi din zona IT pentru a dezvolta ingineri de software, oferindu-le, timp de trei luni, module de pregătire intensivă în dezvoltarea de aplicaţii (programare, devops, asigurarea calităţii), metodologii de lucru Agile, precum şi alte competenţe tehnologice şi de business.
Despre programul NEXT
De mai bine de cinci ani, VOIS derulează programul NEXT, prin care şi-a propus să colaboreze cu universităţi cu profil tehnologic şi ligi studenţeşti, prin intermediul cărora să poată interacţiona, identifica şi atrage studenţi talentaţi, care îşi doresc un traseu accelerat de învăţare şi angajare.
VOIS are un parteneriat cu Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, cu care colaborează periodic, şi, mai recent, a încheiat un parteneriat cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi.
Programul NEXT are trei componente principale: Academia NEXT, prin intermediul căreia VOIS angajează, pregăteşte şi dezvoltă studenţi pentru arii tehnologice cu potential de afaceri; componenta de cercetare şi dezvoltare, prin care VOIS susţine mediul academic în activităţile de cercetare în zona tehnologică, oferindu-i perspectiva mediului de afaceri; componenta de creştere şi dezvoltare de talente, care constă în susţinerea de cursuri de tehnologie, participări la conferinţe şi zile de cariere sau şcoli de vară organizate în mediul academic.
Un atu important, care diferenţiază programul NEXT de ofertele altor companii adresate studenţilor, este faptul că VOIS angajează studenţii cu contract pe o perioadă nedeterminată imediat după ce aceştia au trecut prin procesul de selecţie iniţial. Astfel, studenţii au ocazia să îşi dezvolte noi aptitudini, au flexibilitatea de program necesară pentru a-şi încheia studiile şi toate avantajele unui loc de muncă pe termen nelimitat.
În plus, studenţii de profil IT doritori de practică pot accesa internship-urile VOIS din echipa de inginerie si operaţiuni de reţea pe timpul verii.
Programul NEXT - rezultate
Prin programul NEXT, VOIS a angajat 50 de studenţi şi tineri absolvenţi în 2024. Anul acesta, alţi 32 de studenţi s-au alăturat companiei până în prezent, iar echipele NEXT au prezentat deja peste 21 de noi roluri pentru juniori la târguri studenţeşti de primăvară.
Academia NEXT 2024 a cuprins module de educatie in afaceri, dezvoltare de aplicatii, cloud, securitate cybernetică şi inteligenţă artificială, livrate pe parcursul a trei luni, după care studenţii angajaţi au fost alocaţi pe primele lor proiecte de business.
În plus, echipa VOIS a susţinut 9 workshop-uri pe subiectele IoT, dezvoltare de aplicatii, Java, cloud, project management, solution architecture şi consiliere de carieră la Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti şi are planuri ambiţioase de a extinde cursurile şi academiile şi in mediul universitar din Iaşi.
Mihnea Costoiu, Rector Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti: “Parteneriatul nostru cu VOIS România reflectă un angajament comun pentru pentru formarea viitorilor specialişti în tehnologie. Programul NEXT oferă studenţilor noştri nu doar acces la educaţie practică, ci şi oportunitatea de a se integra rapid în proiecte relevante pentru industrie. Prin acest proiect, VOIS România se alătură partenerilor noştri selecţi şi vizionari, alături de care ne propunem să construim o punte solidă între educaţie, industrie şi inovaţie.”
Despre VOIS România
VOIS România este un centru de excelenţă în tehnologie, parte a Vodafone Intelligent Solutions, compania internaţională care sprijină operaţiunile globale ale Vodafone prin furnizarea de soluţii tehnologice avansate.
Cu o echipă de aproximativ 3300 de angajaţi, VOIS România este unul dintre cei mai mari angajatori din domeniul IT&C din România şi continuă să se extindă. Compania oferă oportunităţi de carieră în mai multe arii tehnologice, având un focus puternic pe dezvoltarea de aplicatii, IoT, cloud, servicii digitale, analiză de date, ingineria reţelelor de telecomunicaţii şi securitate cibernetică.
