O comandă online, factura la utilităţi, o plată la supermarket sau la piaţă, banii trimişi unui prieten după o ieşire în oraş. Sunt situaţii diferite, dar au un lucru în comun: toate pot fi plătite cu RoPay – instant şi gratuit, direct din aplicaţia băncii, chiar şi între bănci diferite, 24/7.
RoPay este serviciul naţional de plăţi instant cu mobilul, dezvoltat de TRANSFOND împreună cu băncile din România. Punctul de plecare este simplu: aplicaţia de mobile banking a băncii tale, care trebuie să fie participantă la RoPay.
Pentru consumatorii individuali, toate tranzacţiile RoPay sunt gratuite.
Funcţia de scanare QR RoPay poate fi accesată instant direct din ecranul telefonului printr-o simplă apăsare prelungită (Long Press) pe pictograma aplicaţiei de Mobile Banking la următoarele bănci – ING, BCR, BT, CEC, Raiffeisen - eliminând paşii intermediari de navigare.
Cumpărături online, plătite din aplicaţia băncii
La magazinele online care acceptă RoPay, alegi RoPay în pagina de plată. Dacă plasezi comanda de pe calculator, scanezi codul QR RoPay cu aplicaţia băncii. Dacă o plasezi de pe telefon, după ce selectezi RoPay eşti direcţionat către aplicaţia băncii, unde autorizezi plata.
În funcţie de integrarea disponibilă în magazin, plata online poate fi iniţiată şi cu numărul de telefon înrolat în RoPay Alias. Verifici detaliile şi autorizezi tranzacţia în aplicaţia bancară, fără să mai introduci alte date.
Un cod QR pentru cumpărăturile din magazin
RoPay poate fi folosit şi la comercianţii fizici care acceptă această metodă de plată. Scanezi cu aplicaţia băncii codul QR RoPay afişat la POS, verifici informaţiile şi confirmi plata.
Aceeaşi logică simplă se aplică şi facturilor care includ un cod QR RoPay: scanarea preia automat datele necesare, iar tu doar autorizezi plata.
Bani către un prieten sau de la un prieten, cu numărul de telefon
Pentru transferurile între persoane, RoPay Alias îţi permite să iniţiezi o plată folosind numărul de telefon al beneficiarului, asociat în prealabil contului său bancar.
Aşadar, când vrei să îţi achiţi partea din nota de plată sau să returnezi o sumă împrumutată, nu mai ai nevoie de IBAN. Selectezi numărul de telefon, introduci suma, verifici beneficiarul şi autorizezi transferul. Serviciul funcţionează inclusiv între bănci diferite care oferă această funcţionalitate.
Poţi, de asemenea, să ceri bani unui prieten, tot pe baza numărului său de telefon, dacă acesta este înrolat în RoPay.
Iar dacă vrei să schimbi contul asociat RoPay, o poţi face direct din aplicaţia de mobile banking a băncii preferate, prin opţiunea de înrolare. Noua asociere se activează instant.
Pentru afaceri: încasări disponibile imediat
Pentru comercianţi, RoPay înseamnă o modalitate suplimentară de a încasa de la clienţi, cu banii disponibili în cont în timp real, inclusiv în weekend şi de sărbători.
Acceptarea poate acoperi cumpărăturile din magazin, comenzile online sau plata facturilor. Companiile interesate pot discuta cu banca sau cu procesatorul de plăţi pentru a identifica soluţia potrivită activităţii lor şi condiţiile comerciale aplicabile.
Pentru micii comercianţi, un cod QR RoPay permite conformarea deplină cu reglementările legale în vigoare. Fie că este imprimat pe un suport fizic, generat din aplicaţia bancară sau afişat pe orice tip de dispozitiv, codul QR RoPay deschide calea plăţilor prin mijloace moderne, în cele mai avantajoase condiţii.
De unde începi
Dacă eşti consumator, primul pas este să verifici ce funcţionalităţi RoPay sunt disponibile în aplicaţia băncii tale. Dacă eşti comerciant, primul pas este o discuţie cu un furnizor care oferă acceptarea RoPay – bancă sau procesator de plăţi.
Informaţii despre utilizare, băncile participante şi tipurile de plăţi disponibile găseşti pe www.ropay.ro.
Funcţionalităţile disponibile diferă în funcţie de bancă şi de integrarea comerciantului sau a furnizorului.







