După Afaceri

Cheile de la castel: TOP 5 palate de închiriat

19 iul 2014 16238 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Legendele spun că într-un castel din Germania, Frumoasa din Pădurea Adormită a aţipit preţ de un secol întreg. Poate că şi vremurile tăcute de atunci i-au permis acest „lux“, dar între timp viaţa în castelele din basme a devenit tot mai „gălăgioasă“, condimentată cu spa-uri luxoase, sesiuni de vânătoare cu şoimi sau bucate neomenesc de bune.

Chateau de Mirambeau, Mirambeau, Franţa

Chateau de Mirambeau, un loc între pământ şi mare, între întinderi uriaşe de viţă-de- vie, are o istorie de aproape o mie de ani, a trecut prin asedii, prin dominaţii franceze şi engleze, a fost aproape distrus de atacuri. Toată această corvoadă istorică se termină însă în 2002 când castelul este complet renovat şi redat unui public avid de experienţe aristocrate, dar cu o minte acaparată de tentaţiile acestor vremuri.

Dormitorul Contelui şi Contesei, de exemplu, are o suprafaţă de 70 mp, un pat de 1,8 metri, pereţi acoperiţi în mătăsuri, mobilă veche, băi de marmură, dar şi un vestiar generos în care să încapă toată moda zilelor noastre.

Este însă foarte posibil ca oaspeţii să nu zăbovească foarte mult în camere,fie ele şi regale, având în vedere că pe lângă acest castel au răsărit piscine interioare şi exterioare, răcoroase ca roua dimineţii, dar şi saune, jacuzziuri şi hammamuri fiebinţi ca răsuflarea unei guri de dragon.

Poate că armăsarii nu mai au aripi ca pe vremuri, dar dacă vreţi oricum să ajungeţi la cer puteţi pleca într-o călătorie cu balonul cu aer cald, pentru ca la final să daţi uitării toată această senzaţie de plutire prin intermediul unui ospăţ obscen de aromat şi bogat în calorii.

Castelul Amberley, West Sussex, Marea Britanie

La mai puţin de 60 de mile de Londra, unul dintre cele mai cosmopolite oraşe din lume, se găseşte o altă poveste de castel, veche de 900 de ani, şi anume Amberley Castle. Ţesături  fine şi mobilă grea îmbracă toate cele 19 dormitoare de lux care sunt adăpostite în acest loc.

Grădini superbe înconjoară castelul, iar prin ele se plimbă în voie păuni şi câteva exemplare de alpaca. Într-un cuvânt, tot locul este chintesenţa luxului britanic rafinat, însă cu stropi de actualitate. Terenuri de tenis, o pajişte pentru croquet şi un meniu care arată că o operă de artă vin să binedispună „majestăţile voastre.“

Castelul Sababurg, Hofgeismar, Germania

Şi pentru că am început cu Frumoasa din Pădurea Adormită poate că ar fi bine să ştiţi că al său castel „trăieşte“ şi azi şi poate-şi duce în spate chiar cei mai frumoşi ani.

Castelul Sababurg, Hofgeismar, Germania

Castelul se numeşte Sababurg, iar istoria sa începe în 1334. La începutul secoului al XIX-lea, castelul a fost abandonat, şi la fel ca personajul amintit, a stat cam 100 de ani adormit, dar acum pulsează de viaţa tânără care-i curge printre cărămizile de sute de ani. Castelul include un hotel, un restaurant şi o cafenea şi este poate unul dintre puţinele locuri din zilele noastre în care te poţi simţi ca un membru al unei familii regale, dar cu tot confortul necesar.

Peckforton Castle, Cheshire, Marea Britanie

Tot în Marea Britanie, pe la 1840 începe o altă poveste regală, denumită Castelul Peckforton, care are 48 de dormitoare, hectare întregi de pădure şi o pivniţă croită parcă pentru un delir bahic contemporan. Nu-i de mirare că palatul izolat, transformat în hotel în 1988 a fost folosit ca loc de filmare pentru  mai multe filme celebre, cum ar fi Robin Hood, Sherlock Holmes, Dr. Who.

Motto-ul castelului este “Mănâncă, Dormi, Iubeşte şi Joacă-te.”, iar joaca înseamnă vânătoare cu un şoim pe braţ, lecţii de tras cu arcul sau cu puşca şi expediţii pe poteci nebătătorite de pădure la cârma unei “creaturi mitice” pe patru roţi şi cu sute de cai putere sub capotă.

Ashford Castle, Mayo, Irlanda

În Irlanda cea verde, stă ascuns în buza unui lac un castel, pe numele său Ashford din Mayo, unul dintre locaţiile de vacanţă preferate de actorul Pierce Brosnan.

 Pe lângă sporturi acvatice se pot practica şi golful, echitaţia sau trasul cu arcul.

După toată această alergătură, în restaurantul castelului unul dintre cei mai buni bucătari din toată Irlanda cea verde se întrece în combinaţii sofisticate de ingrediente de sezon pentru o experienţă gastronomică demnă de oaspeţi de viţă nobilă.