Un hotel cu design minimalist, de inspiraţie japoneză, şi o vilă în stil Art Nouveau, cu o istorie de peste un secol, au pus România pe harta celor mai frumoase proiecte de design hotelier şi de restaurant din lume. Complexul Privo din Târgu Mureş a reuşit astfel să îi convingă pe membrii juriului World Luxury Hotel Awards să îi acorde anul trecut premiul „Global Winner - Best Luxury Design Hotel“, în timp ce revista Wine Spectator din SUA i-a oferit pentru lista sa de vinuri prestigiosul „Award of Excellence“.
Hotelul Privo şi Villa Csonka, parte a aceluiaşi complex din inima oraşului Târgu Mureş, au fost inaugurate acum doi ani şi jumătate, însă povestea lor începe acum zece ani. De fapt, istoria Villei Csonka începe în 1904 şi este demnă de un roman. „Casa a fost proprietatea lui Géza Csonka, unul dintre cei mai celebri artişti fotografi de la începutul secolului al XX-lea, un pionier al sportului, care datorită caracterului său temerar a ajuns membru în comisia Legislativă a Consiliului Orăşenesc. Casa Csonka este de altfel prima clădire rezidenţială Art Nouveau a oraşului, fiind începută în 1904, cu trei ani înainte ca stilul Secession să se afirme în forţă“, povesteşte Adina Plopeanu, proprietarul şi managerul complexului.
Artistul nu a apucat să locuiască în această vilă, care a devenit de-a lungul anilor casă pentru muzicieni precum Metz Albet, pentru jurişti şi personalităţi ale locului. În anii ’50 regimul comunist a naţionalizat Casa Csonka şi a folosit-o timp de 40 de ani ca sediu al Casei Pionierilor şi apoi ca grădiniţă. Familia Plopeanu a cumpărat casa monument istoric şi un teren de circa 5.000 mp din apropiere acum circa un deceniu. „Au fost multe idei de afaceri pentru acest complex, de la o clădire de birouri la spaţii de închiriat, şi de la o pensiune la proiectul actual. Ne-am decis să construim un hotel, ţinând cont de pasiunea mea pentru industria ospitalităţii şi de faptul ca urma să termin Facultatea de Turism din Cluj.“
Povestea, spune antreprenoarea, s-a întins pe o perioadă de un deceniu pentru că primul proiect nu a fost cel dorit, aşa că a fost organizat un concurs de idei, care a dat drept câştigător un hotel cu design minimalist, cu linii drepte, materiale inedite şi cu mult alb şi negru. „Am realizat că ne place designul minimalist, mai bine spus lucrurile simple, dar de valoare.“ A urmat inevitabila luptă cu autorităţile şi birocraţia pentru a construi lângă un monument istoric de grad A, îşi aminteşte Adina Plopeanu. „Toate poveştile acum mi se par amuzante, dar atunci a fost extrem de frustrant să te loveşti de atâtea probleme.“ Au fost însă şi întâmplări cu adevărat amuzante, mai exact, în timpul reabilitării vilei, constructorii au găsit într-unul dintre ziduri un manuscris de la 1976, intitulat „Testament lăsat demolatorilor“. „Acesta a fost scris de către un grup de liceeni de la Liceul Industrial de construcţii prin care au dorit să le dea câteva sfaturi următorilor constructori. S-a ţinut cont de sfaturile lor, iar vila este astăzi reabilitată şi readusă la forma iniţială din 1910.“
Ulterior, hotelul Privo a fost proiectat şi realizat pentru a integra această casă monument într-un complex complementar, unitar. Arhitectura şi designul interior al clădirii noi a hotelului sunt minimaliste, suprafeţele sunt calme şi întinse, materialele sunt naturale, dar şi high-tech, mai exact piatră, beton aparent, sticlă, serigrafii, corian, riflaje diverse. „Lumina naturală prezentă în toate spaţiile publice aduce un plus de confort şi pune în valoare jocurile de texturi imaginate de arhitecţi.“ Hotelul a fost proiectat de biroul de arhitectură DE3, care s-a ocupat şi de partea de design interior.
Rezultatul? Un hotel modern de 40 de camere şi apartamente, clasificate la 4 şi 5 stele, şi o vilă Art Nouveau care aduce în prim-plan dialogul dintre nou şi vechi. Vila are trei camere şi trei apartamente, fiecare cu un design unic, fiind mobilată cu piese originale Thonet şi Art Deco, vechi de peste 100 de ani şi recondiţionate. În total, o investiţie de 7 milioane de euro şi zece premii naţionale şi internaţionale câştigate în doi ani şi jumătate. Printre premii se numără „Global Winner - Best Luxury Design Hotel“ acordat de World Luxury Hotel Awards şi „Award of Excellence“ din partea Wine Spectator din USA pentru lista de vinuri (fiind singurul hotel din România care a primit acest premiu). „Anul acesta restaurantul este nominalizat la World Luxury Restaurant Awards şi suntem din nou în proces de evaluare a listei de vinuri din partea Wine Spectator. Mai mult, suntem la a doua nominalizare pentru World Luxury Hotel Awards. Şi la nivel naţional suntem finalişti la şase categorii la Romanian Top Hotel Awards 2016.“
Hotelul Privo are un restaurant de fine dining, cu 180 de locuri şi o bucătărie internaţională bazată pe ingrediente regionale interpretate într-o manieră contemporană. Meniurile restaurantului au fost semnate în primul an de la deschidere de Executive Chef Doru Pastramă, iar anul trecut de Executive Chef Martin White. Noul meniu, lansat recent, pe 19 mai, este realizat în colaborare cu Certified Master Chef Henrik Sebok şi cuprinde preparate precum Tournedos „Rossini“, realizat din foie gras, muşchi de vită din Argentina, tartă de cartofi, spanac sote, ciuperci Shiitake cu reducţie de vin de Porto. Ruloul din pulpă de miel, un alt preparat ce ţine capul de afiş pe noul meniu, este marinat în condimente mediteraneene şi este servit alături de cuşcuş, caise deshidratate, năut şi legume.
Şi, cum orice delicatesă merge mai bine cu un pahar de vin alături, Privo deţine o enotecă ce cuprinde o selecţie de peste 350 de etichete şi aproximativ 5.000 de sticle din toată lumea, din România în Portugalia şi din Chile în Africa de Sud. „Există o cameră pentru degustări şi o cameră dedicată depozitării şi tezaurizării pe termen lung. Sommelierul nostru Marius Danciu a realizat o selecţie de vinuri în concordanţă cu meniul restaurantului, care să acopere cât mai multe zone viticole ale lumii.“ Hotelul organizează periodic degustări de vinuri, cine gastronomice sau chiar evenimente la cramele din vecinătate.
Cei mai mulţi clienţi ai hotelului vin în Târgu Mureş în scop de business, fie că sunt români, nemţi, austrieci, italieni sau unguri. Totuşi, Adina Plopeanu vrea să dezvolte segmentul de leisure, de city-break, pariind pe activităţi atât în oraş, cât şi în afara lui. „Le vom oferi oaspeţilor posibilitatea de a vizita Sighişoara, salinele Praid sau Turda sau de a participa la o vânătoare de trufe în Transilvania. Mai mult, vom organiza workshopuri pentru degustări de vinuri şi show-uri de live cooking.“ Iar la finalul zilei, pe terasa hotelului, călătorii pot admira cum soarele apune peste oraşul Târgu Mureş care se întinde în zare.