Dacă din punct de vedere tehnic, al alinierii procedurilor bursei de la Bucureşti la bursele internaţionale, Valentin Ionescu a făcut schimbări importante la bursă în acest an de când este director general, ce se întâmplă cu listarea unor companii de stat sau a unor companii private, capitol unde sunt mari restanţe?
"Noi avem un proiect, Petro, prin care încercăm să facem lobby, noi Bursa, pentru a determina statul să-şi listeze companiile pe bursă". Noi încercăm să-i convingem pe cei de la Guvern că Bursa este o alternativă şi la introducerea managementului privat la companiile de stat pentru că aceste firme, venind pe bursă, devin mai transparente şi mai performante.


