Ziarul de Duminică

Lecturi la prima vedere din Eminescu (XXIII)/ de Alex. Ştefănescu

31 iul 2015 49 afişări de Alex. Stefanescu

Presupusul idealism al poeţilor de altădată

 

Trecutul e măreţ, iar prezentul – meschin. Această credinţă a lui Eminescu nu i-a putut fi clintită niciodată, de nimic. În poemul Epigonii el glorifică modesta literatură română din secolul optsprezece şi prima jumătate a secolului nouăsprezece şi o tratează cu dispreţ pe aceea din timpul lui, care ar fi meritat cu adevărat glorificată.

Bineînţeles, Eminescu nu procedează ca un critic literar, ca Titu Maiorescu, de exemplu, care denunţase amatorismul poeziei pre-junimiste, găsind demnă de interes doar poezia lui Vasile Alecsandri şi pledase pentru un nou mod de a scrie poezie, printre preferaţii lui numărându-se chiar Eminescu. Cu alte cuvinte, poetul nu analizează textele în sine, ci evocă presupusul idealism al scriitorilor de altădată, în comparaţie cu mediocritatea afectivă a contemporanilor săi:

„Iară noi? noi, epigonii? ... Simţiri reci, harfe sdrobite,/ Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/ Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/ Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;/ În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;/ Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic// Şi de-aceea spusa voastră era sântă şi frumoasă,/ Căci de minţi era gândită, căci din inimi era scoasă, / Inimi mari, tinere încă, deşi voi sunteţi bătrâni./ S'a întors maşina lumii, cu voi viitorul trece;/ noi suntem iarăşi trecutul, fără inimi, trist şi rece;/ Noi în noi n-avem nimica, totu-i calp, totu-i străin!”

Eminescu se remarcă, în numeroase privinţe, prin clarviziune, dar în judecarea trecutului nu mai este deloc clarvăzător. Îl stăpâneşte o iluzie sau, mai exact spus, se lasă el cu voluptate în voia unei iluzii, dintr-o înnăscută dorinţă de măreţie. Poetul nu poate să-i considere personaje legendare pe oamenii din jurul său. De ce? Pentru că îi vede. Pe cei din trecut nu-i vede , ci doar şi-i imaginează pe baza unor informaţii filtrate de cronici şi legende.

Oamenii politici din vremea lui, pe care îi asculta, ca ziarist, vorbind în Parlament pe teme dintre cele mai prozaice sau despre care citea în presă că fac aranjamente suspecte nu puteau să-i inspire admiraţie. Îi inspirau, dimpotrivă, un dispreţ sincer. C. A. Rosetti (Constantin Alexandru Rosetti), care ar fi putut fi privit de poet ca un erou, pentru că după revoluţia din 1848, fusese urcat de turci cu forţa într-un tren, alături de alţi revoluţionari, şi dus în afara ţării, ca un proscris, C.A. Rosetti, deci, liberal cultivat, îndrăgostit de România, pe care voia să o modernizeze este portretizat caricatural de Eminescu. Pentru că era exoftalmic, are parte – în Scrisoarea III – de o reprezentare grotescă, este adevărat, foarte expresivă şi tocmai de aceea greu de uitat: „Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască/ Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască.”

Dacă ar fi trăit cu patru sute de ani în urmă, Eminescu n-ar fi fost încântat nici de Ştefan cel Mare şi ar fi avut, poate, nostalgia lui Alexandru cel Bun. Ne putem amuza imaginându-ne cum ar fi reacţionat dacă ar fi citit stenogramele – să le spunem aşa – discuţiilor dintre Ştefan cel Mare şi sfătuitorii săi apropiaţi.

În poemul Epigonii, scriitori fără valoare din trecut sunt omagiaţi numai pentru că sunt din trecut. Ţichindeal, Sihleanu, Bolliac şi toţi ceilalţi poeţi aşezaţi de Eminescu în panteonul poeziei nu mai reprezintă azi nimic pentru cititorul român. Dar Eminescu şi contemporanii săi, Caragiale, Slavici, Creangă sunt pentru toată lumea clasici aureolaţi de glorie. Tocmai despre această generaţie glorioasă, din care face şi el parte, Eminescu are o părere iremediabil proastă:

„Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri”... Ce eroare de apreciere! Luăm act de orbirea temporară a unui geniu. Orbire care a oferit unor autori insignifianţi dinaintea lui şansa nesperată de a rămâne nemuritori, prin înregistrarea lor în poemul Epigonii.

Din volumul cu acelaşi titlu, aflat în pregătire

Fotografia autorului de Eduard Enea

Citeşte şi: