Ceasuri & Bijuterii

Mecanism elveţian, ADN transilvănean

17 oct 2026 20 afişări de Ramona Cornea
Din aceeaşi categorie

Ceasul este unul dintre puţinele obiecte de lux care pot păstra, la propriu, o poveste peste generaţii. La Târgu-Mureş, Constantime Watches încearcă să construiască o astfel de poveste, combinând mecanisme elveţiene cu componente realizate local şi cu o identitate inspirată din Transilvania.

Timpul a venit cu multe variante de lux, iar luxul se oglindeşte de foarte multe ori în instrumentul care măsoară timpul. Un ceas poate să măsoare secundele, dar poate, în egală măsură, să creeze o poveste. Într-un atelier din Târgu-Mureş, Constantin Alin Mureşan lucrează la o astfel de poveste: un brand de orologerie construit de la zero.

„Constantime nu a pornit, de fapt, ca un business. A pornit din pasiunea mea pentru ceasuri şi din fascinaţia pentru tot ceea ce înseamnă mecanică, mecanisme şi designul unui ceas. Întotdeauna m-a atras ideea că într-un obiect atât de mic pot exista atât de multă inginerie şi precizie şi, în acelaşi timp, atât de multă expresie estetică. La început nu m-am gândit la piaţă, la vânzări sau la construirea unui brand. Pur şi simplu am vrut să înţeleg mai bine cum este construit un ceas şi, treptat, am început să mă întreb dacă aş putea crea unul care să exprime propriile mele idei“, a spus Constantin Alin Mureşan, ceasornicar şi fondator al Constantime Watches.

Primele etape au fost mai degrabă un proces de învăţare şi experimentare decât unul comercial: mecanică, design, prototipare, realizarea şi finisarea componentelor şi găsirea soluţiilor tehnice potrivite, explică el. „Abia în momentul în care ceea ce făceam a început să capete o identitate proprie am realizat că această pasiune poate deveni un proiect mai mare şi, în cele din urmă, un brand.“

Această evoluţie a dus la Constantime Genesis, primul model al brandului şi ceasul în care a încercat să contureze pentru prima dată această identitate.

„Pentru mine era important ca un ceas creat la Târgu-Mureş să nu încerce să imite ceea ce există deja în orologeria elveţiană, ci să poarte ceva din locul în care s-a născut. De aici vine şi legătura Constantime cu Transilvania, pe care vreau să o dezvolt şi să o fac recognoscibilă în fiecare model pe care îl vom crea.“

De la cadrane şi ace realizate in-house până la o viitoare carcasă produsă local, Constantime Watches încearcă să pună Transilvania pe hartă nu doar prin numele brandului, ci şi prin obiectul în sine.

„Pentru mine, ordinea a fost importantă: mai întâi a existat ceasul, apoi a apărut businessul în jurul lui. Cred că tocmai de aceea Constantime a rămas foarte personal – nu a fost construit pornind de la întrebarea «ce putem vinde?», ci de la întrebarea «ce ceas mi-aş dori să construiesc şi ce poveste despre locul din care vine aş vrea să poarte?»“, povesteşte el.

Constantime foloseşte în prezent mecanisme elveţiene, însă în jurul acestora încearcă să construiască, pas cu pas, cât mai multă valoare adăugată locală.

„În momentul de faţă, abordarea mea este să folosesc mecanisme elveţiene, iar în jurul acestora să dezvolt cât mai mult posibil producţia în România. Nu cred că este realist să vorbim, cel puţin deocamdată, despre un ceas realizat integral în România, însă există componente importante pe care le putem produce local şi acesta este unul dintre obiectivele Constantime.“

Cadranele şi acele sunt deja realizate in-house, în atelierul din Târgu-Mureş, iar curelele sunt produse în Transilvania de un artizan local. Următorul obiectiv?

„Lucrăm la dezvoltarea unei carcase cu design propriu, pe care dorim să o producem tot în România“, spune ceasornicarul.

Este o construcţie care nu se poate face peste noapte. România are companii şi specialişti capabili să producă piese de precizie, însă nu există încă un ecosistem dedicat orologeriei comparabil cu cel elveţian. Pentru un brand precum Constantime, asta înseamnă nu doar să găsească furnizori, ci uneori să dezvolte împreună cu aceştia procese pentru componente pe care nu le produc în mod obişnuit.

„Provocarea nu este neapărat lipsa capacităţii tehnice. România are companii şi oameni capabili să realizeze piese de precizie, însă nu există încă un ecosistem specializat în orologerie comparabil cu cel elveţian.“

De aceea, pentru Mureşan, producţia locală nu este doar o problemă de aprovizionare. Este parte din identitatea brandului. Legătura cu Transilvania ar trebui să se vadă în locul în care sunt făcute ceasurile, dar şi în design, materiale, finisaje şi poveştile pe care acestea le vor purta mai departe.

„Pentru mine, această dezvoltare locală nu este doar o chestiune de producţie. Face parte din identitatea Constantime.“

Direcţia Constantime este, aşadar, una graduală: mecanism elveţian, dar o proporţie din ce în ce mai mare din valoarea adăugată a ceasului creată în România.

„Nu vreau să folosim originea românească doar ca element de marketing.“ În industria orologeriei, volumele mici pot părea, la prima vedere, o limitare. Pentru Constantime, nu este cazul, după cum spune fondatorul businessului. Brandul nu este construit în jurul ideii de a produce cât mai mult, ci în jurul unor serii limitate, în care fiecare piesă poate primi atenţie individuală. Este o filozofie apropiată de cea a obiectelor artizanale: creşterea nu înseamnă neapărat mai multe piese, ci mai multă valoare în fiecare produs.

„Creşterea brandului nu o văd neapărat printr-un număr tot mai mare de ceasuri produse, ci prin creşterea valorii pe care o putem integra în fiecare dintre ele. Pornind de la experienţa acumulată cu Constantime Genesis, vrem să dezvoltăm permanent partea tehnică şi artizanală: de la cadrane şi tehnici de realizare şi finisare tot mai speciale până la finisarea şi personalizarea mecanismelor şi utilizarea, în viitor, a unor calibre diferite.“

Seriile mici lasă şi loc pentru experiment. O tehnică nouă, un finisaj diferit sau o componentă specială pot fi introduse fără constrângerile producţiei industriale de volum.

„Din această perspectivă, limitarea cantitativă poate deveni un avantaj competitiv. Cred că putem creşte Constantime în jurul seriilor mici, nu renunţând la ele. Ele păstrează autenticitatea brandului şi caracterul fiecărui model, dar păstrează şi ceva foarte important pentru mine personal: plăcerea de a lucra atent la fiecare ceas

CONSTANTIME care se creează. Mi-aş dori ca, indiferent cât va evolua brandul, această relaţie directă cu fiecare ceas să nu dispară.“ Clientul ţintit de brandul de ceasuri nu este definit de o singură categorie. Poate fi colecţionar, antreprenor sau pur şi simplu pasionat de ceasuri. Elementul comun este mai degrabă dorinţa de a avea o relaţie personală cu obiectul pe care îl poartă şi cu povestea din spatele lui.

„Pentru noi este important ca alegerea unui Constantime să fie una personală. Faptul că lucrăm în serii foarte mici face ca fiecare model să fie întâlnit rar şi îi oferă proprietarului sentimentul că a ales ceva care îl reprezintă.“

Constantime îşi propune să meargă într-o direcţie intimă între obiect şi om: proprietarul să ştie cine a conceput ceasul, unde a fost realizat şi ce se află în spatele lui.

„Cred că tocmai această combinaţie dintre raritate, poveste şi alegere personală este ceea ce va defini în timp comunitatea din jurul brandului“, explică Constantin Alin Mureşan.

Un exemplu despre felul în care Constantime priveşte orologeria este ceasul personalizat realizat pentru Nadia Comăneci. Ideea a apărut în urma unei discuţii cu Thomas Moldovan, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, despre împlinirea a 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice, obţinut de Nadia Comăneci la Montreal. Ceasul a fost realizat la cererea şi cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi i-a fost înmânat Nadiei Comăneci la gala aniversară de la Oneşti, oraşul său natal.

Provocarea nu a fost doar aceea de a pune o dedicaţie pe cadran, povestea a trebuit să intre în designul propriu-zis. Unul dintre detaliile centrale se află în zona secundarului, la ora 9, unde a fost reinterpretată celebra tabelă de la Montreal. Pentru că aceasta nu era pregătită tehnic pentru nota 10.00, după exerciţiul Nadiei a afişat „1.00“. Numărul de concurs al gimnastei a fost, de asemenea, integrat în design. Pe cadran apare şi globul pământesc, ca simbol al dimensiunii internaţionale pe care a căpătat-o performanţa.

„Pentru mine, acesta este şi unul dintre lucrurile frumoase pe care le poate face orologeria: să transforme o poveste şi un moment din timp într-un obiect care va continua să le poarte peste ani. Din acest motiv, realizarea ceasului pentru Nadia Comăneci a avut o semnificaţie aparte pentru mine şi pentru Constantime“, spune Mureşan.

Poate cea mai interesantă parte a poveştii Constantime nu este cea de astăzi, ci ceea ce fondatorul îşi imaginează că va rămâne din aceste prime modele peste trei decenii. Nu doar un ceas românesc, ci o bucată din povestea unei perioade în care la Târgu-Mureş începea să se construiască ceva.

Îşi imaginează un colecţionar care va scoate peste 30 de ani un Constantime din cutie şi va putea recunoaşte Transilvania nu doar din numele brandului, ci şi din design, detalii şi felul în care a fost construit ceasul.

„Mi-ar plăcea, de asemenea, ca ceasul să păstreze urmele felului în care lucrăm astăzi: în serii mici, cu multă muncă realizată în atelier şi cu atenţie acordată fiecărei piese. Poate că tehnologia va fi foarte diferită peste trei decenii, dar cred că tocmai această componentă umană îi va da valoare. Iar dacă acel colecţionar va spune «acesta este un CONSTANTIME din primii ani», mi-ar plăcea ca afirmaţia să aibă o semnificaţie. Să însemne că ţine în mână nu doar un ceas care a trecut prin timp, ci o piesă din începuturile unei poveşti româneşti de orologerie care a reuşit să continue.“

Deocamdată, Genesis este primul capitol. Urmează alte modele, alte tehnici şi o identitate pe care Constantime încearcă să o definească tot mai clar în jurul Transilvaniei. Povestea este încă la început, iar ceasul nu este încă despre trecut. Este despre ceea ce poate deveni.

Constantin Alin Mureşan, fondator, Constantime Watches: „Pentru mine, ordinea a fost importantă: mai întâi a existat ceasul, apoi a apărut businessul în jurul lui. Cred că tocmai de aceea Constantime a rămas foarte personal – nu a fost construit pornind de la întrebarea «ce putem vinde?», ci de la întrebarea «ce ceas mi-aş dori să construiesc şi ce poveste despre locul din care vine aş vrea să poarte?»“.