Ca orice în viaţă, şi când vine vorba de călătorii, cele mai frumoase experienţe sunt cele la care te aştepţi mai puţin. Am plecat către oraşul polonez Gdansk crezând că-mi va plăcea. De fapt, nu m-am îndoit de asta nicio clipă. Şi totuşi, nu mă aşteptam ca după trei zile în care am vizitat oraşul, staţiunea Sopot - cu ieşire la Marea Baltică - şi castelul Malbork, parte din patrimoniul UNESCO şi considerat a fi cea mai mare fortăreaţă de cărămidă din lume, să zic cu mâna pe inimă că rivalizează cu cele mai frumoase city-break-uri din Europa. Cine ar fi crezut?
Gdansk, aflat la circa trei ore cu trenul de Varşovia şi la doar 40 de minute de zbor de capitala Poloniei, este o combinaţie reuşită de tot ce are Europa mai frumos. A împrumutat arhitectura olandeză, veselia şi culorile cartierului Nyhavn din Copenhaga, fără să piardă nimic din aerul boem al urbelor germane din apropiere. Acelaşi oraş aflat la Marea Baltică are o importanţă istorică strategică. Aici a început cel de-al Doilea Război Mondial. Tot aici au apărut şi primele fisuri în blocul comunist, mişcarea Solidaritatea fiind cea care a dat tonul democraţiei în regiune. În anii ’80, circa 12 milioane de oameni au ajuns membri ai mişcării, la fel de mulţi ca cei care erau membri ai Partidului Comunist la acea vreme.
Cu 20 de ani înainte de căderea Zidului Berlinului, angajaţii şantierului naval din Gdansk începeau o grevă ca răspuns la majorările de preţuri anunţate de guvernul comunist. O serie de oameni mor şi alţii sunt arestaţi. Zece ani mai târziu, în 1980, o nouă serie de greve izbucnesc în Polonia şi ajung la Gdansk. În anii aceia, şantierul naval era cel mai mare angajator din zonă, cu 17.000 de salariaţi, producând vase pentru export, în special pentru URSS. Grevei i se alătură în total 700 de fabrici din ţară care ajung să ceară guvernului - în comun - 21 de lucruri, printre care unele doleanţe erau politice, altele economice şi unele sociale. Guvernul acceptă, dar urmează un deceniu agitat înainte de căderea Cortinei de Fier. Pentru implicarea de la acea vreme, Lech Walesa primeşte Premiul Nobel pentru Pace, iar oraşul rămâne în memoria colectivă ca cel care a avut curajul să dea startul schimbării.
„Este un oraş al liderilor“, spune Marcin Grodzki, un profesor polonez care m-a însoţit în această incursiune în cultura şi istoria zonei. El face referire la faptul că în Gdansk s-a născut Lech Walesa, cel care a fost primul preşedinte al Poloniei după căderea comunismului. Astăzi, părerile despre el sunt împărţite în ţara sa, fiind acuzat că a colaborat cu Securitatea în ’70, însă există mulţi care spun că acţiunile sale din acea perioadă şi din anii ’80, când s-a aflat printre conducătorii mişcării Solidaritatea, au dus ţara către capitalism. Tot în Gdansk s-a născut şi Donald Tusk, cel care deţine acum poziţia de Preşedinte al Consiliului European după ce timp de şapte ani a fost premierul Poloniei.
„Lista personalităţilor care s-au născut în oraş e completată de scriitorul Gunter Grass, care a primit Premiul Nobel pentru Literatură, de filosoful Arthur Schopenhauer şi de fizicianul Daniel Gabriel Fahrenheit“, spune Agnieszka Syroka, o localnică crescută în Gdansk, care de circa două decenii povesteşte turiştilor care vin aici despre lume şi viaţă. Are un dar de a istorisi şi un entuziasm atunci când o face că aproape ai crede că e prima dată când narează. A spus povestea oraşului Gdansk de mii şi mii de ori, dar nu pare că s-a plictisit. Se vede că îi place să se plimbe pe străduţe şi să spună istoria pietrelor, a caselor, a oamenilor. Dar chiar şi fără intermediari, oraşul te cucereşte atunci când îşi spune singur povestea. Şi nu e scurtă şi nici uşoară.
Eu nu sunt o fană a muzeelor de istorie. Îmi place să mă plimb mai degrabă alene pe străzi sau printre colecţii de artă, îmi place să admir frumuseţea văzută prin pensula marilor artişti sau prin ochii unor arhitecţi iscusiţi.
De aceea, prima dată când am auzit de Muzeele Solidarităţii şi al celui de-al Doilea Război Mondial, ambele în Gdansk, am stat puţin pe gânduri dacă să merg sau nu. Fusesem anterior în două lagăre de concentrare - în Buchenwald în Germania şi la Auschwitz, în sudul Poloniei, lângă Cracovia. Ştiam că sunt o lecţie de istorie necesară, dar experienţa e apăsătoare, mai exact cred că e imposibil să pleci de acolo altfel decât pe gânduri.
Am cugetat îndelung înainte de a decide să merg la un muzeu despre cel de-al Doilea Război Mondial. La fel şi la unul despre comunism şi mişcarea Solidaritatea. Am decis să o fac însă după ce am primit câteva recomandări şi încurajări de la persoane de încredere, şi recunosc că amândouă au fost unele dintre marile surprize ale vizitei. Nu doar că am petrecut acolo - în fiecare dintre ele - mai multe ore care practic au zburat, dar aş mai fi putut să stau încă pe atât dacă aveam timp. Da, e o experienţă apăsătoare, dar ce au reuşit polonezii să facă aici (locuitorii se mândresc cu faptul că Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial a fost construit recent, la fel ca Muzeul Solidarităţii, de o companie locală) e de fapt şi o experienţă multisenzorială. E vorba de o călătorie în timp, de o lecţie de istorie, geopolitică şi umanitate. Da, se vorbeşte mult despre Polonia în acele vremuri, dar nu numai.
Spre exemplu, Muzeul celui de-al Doilea Război Mondial e structurat pe trei niveluri: trecut, prezent şi viitor. Trecutul e la subsol, la etajul -2, şi nu pentru că e îngropat, ci pentru că viitorul e mereu în faţă, mereu cel către care trebuie privit, cu speranţă. De aceea, nivelul superior este despre educaţie.
Cel de-al Doilea Război Mondial a izbucnit acum 80 de ani, pe 1 septembrie, la 4:45 dimineaţa, în Gdansk. O navă nemţească ce părea venită într-o vizită de curtoazie a atacat noaptea, după cum spun localnicii pentru care războiul e încă un subiect tare sensibil. Circa 85% din oraş a fost distrus în acei ani în care clădirile istorice au fost rase de pe faţa pământului, odată cu cei care locuiau în ele.
Astăzi oraşul pare că îşi trăieşte a doua tinereţe, casele sunt colorate în tonuri pastelate, iar ornamentele sunt la locul lor. Nimeni nu a uitat trecutul, dar locuitorii trăiesc în prezent şi privesc către viitor. Fie că te plimbi printre străduţele din centrul istoric, fie că o iei „la vale“ pe malul râului, fie că traversezi podul principal către insula care renaşte şi ea sub „bagheta“ unor investitori care vor să o readucă la gloria de altădată cu clădiri moderne şi totuşi în armonie cu cele de peste râu, Gdansk este o poveste. O poveste care are multe pagini, dar care continuă să se scrie şi astăzi. Zeci, poate chiar sute de restaurante dau viaţă - la orice oră - oraşului. Zeci, poate chiar sute de magazine şi galerii îi invită pe călători să cumpere o bijuterie din chihlimbar. Această răşină pietrificată este simbolul oraşului. Chihlimbarul, despre a cărui vechime se crede că ajunge până la 50 de milioane de ani, se găseşte în zona Mării Baltice, mai exact în Polonia, Lituania şi Rusia. „Există şi chihlimbar de Caraibe, dar e tânăr, are doar 16 milioane de ani, iar diferenţa se vede atunci când e lustruit“, spune Agnieszka Syroka. De altfel, pentru a fi folosit în bijuterii, acest material trebuie lustruit şi doar aşa îi descoperi adevărata valoare. Dacă ai noroc, în interior găseşti elemente de vegetaţie sau chiar insecte, dar cazurile sunt rare. De cele mai multe ori e doar un joc de bule de aer, de umbre şi lumini, după cum s-a pietrificat. Per total, există circa 200 de nuanţe ale
chihlimbarului, ce variază de la alb-gălbui pentru cel găsit la mare adâncime, la verzuliu de la clorofilă. Cea mai cunoscută culoare este cea aurie, similară cu cea a cognac-ului. Valoarea nu e diferită în funcţie de culoare, ci de formă, mărime şi aspect. Ca să ştii dacă e chihlimbar şi nu doar o copie din plastic, trebuie pus în apă sărată, şi atunci pluteşte, oricât de mare ar fi bucata. Ah, iar dacă îi dai foc, va arde domol, va deveni mai maleabil, iar în aer se va ridica un miros delicat de tămâie.
„Chihlimbarul e simbolul oraşului. De aceea, la fiecare două case una are un magazin la parter care vinde bijuterii sau alte piese pe bază de chihlimbar“, spune Marcin Grodzki. El adaugă că dacă ar fi să descrie Gdansk-ul ar zice că e un oraş-port cunoscut pentru comerţ. Este uşa Poloniei către lumea largă. „Este diamantul coroanei.“
Asta după ce, multă vreme, a fost un oraş independent, cu statut special. Poate şi pentru că prin 1400 a făcut parte din Liga Hanseatică, o alianţă comercială şi militară a mai multor oraşe cu ieşire la Marea Nordului şi la Marea Baltică. Era încă de atunci o putere comercială.
„Ne place să glumim şi să zicem că Gdansk a făcut parte din UE încă dinainte ca alianţa să se inventeze“, spune Marcin pentru a sublinia importanţa istorică a oraşului. Poate şi de aceea Hitler şi-a început aici atacul, pentru că voia să deţină controlul asupra acestui punct geostrategic-cheie pe harta Europei.
La o plimbare prin oraş, Agnieszka Syroka prezintă istoria fiecărei clădiri. Unele sunt renascentiste, unele medievale, altele se remarcă din cauza (sau datorită) arhitecturii comuniste. Oraşul e un puzzle, iar istoria i-o poţi citi pe pereţi. De altfel, ghidul ştie să îţi spună cât de vechi e un imobil doar după ce îi priveşte cu atenţie cărămizile. Asta dacă sunt la vedere. Dacă nu, dacă sunt acoperite de vopsea pastelată, atunci clar sunt clădiri refăcute în ultimele decenii.
„Avem încă cea mai mare moară, cea mai mare macara istorică şi cea mai mare biserică de cărămidă din lume, ce datează din secolul al XIV-lea“, spune ea cu mândrie. Biserica Sf. Mary, căci ea este cea care scrie istorie, a fost afectată de război, dar nu distrusă. Între timp a fost refăcută, iar din turnul ei, de la peste 80 de metri înălţime (circa 400 de trepte) vezi cum oraşul se aşterne la picioare. Şi e la fel frumos de sus, ca şi de jos. Doar că la înălţime auzi doar muzica pe care o „cântă“ clopotele, pe când jos ai norocul să asculţi live cântăreşti de toate vârstele. Îi găseşti la fiecare colţ de stradă. Unul mângâie o vioară, altul îmblânzeşte un saxofon. De la primele ore ale dimineţii şi până târziu în noapte în Gdansk se aude o muzică domoală care dezmiardă simţurile.
O vizită la Gdansk nu poate fi completă fără o călătorie la plajă. De fapt, acesta este unul dintre oraşele din „trinitate“. Gdansk, Sopot şi Gdynia alcătuiesc un tot unitar. În timp ce Gdansk vine cu istoria şi frumuseţea clasică, Gdynia este centrul industrial al zonei, iar Sopot este cea mai căutată staţiune de pe litoralul polonez. Apa nu este cristalină şi turcoaz ca în Mediterană, dar nu e nici agitată, ci mai degrabă primitoare. Digul de 512 m - cel mai lung dig de lemn din lume - merge până departe în mare de unde se pot admira micuţa marină, plaja cu nisip fin şi hotelurile de la buza apei. Nu sunt multe de făcut în Sopot dincolo de plajă şi o plimbare relaxată prin oraş. Iar un prânz la mal de mare, cu vântul care îţi testează rezistenţa coafurii şi cu pescăruşii care se ceartă aprig lângă, este de neratat.
Şi, pentru a completa acest „tablou“ cu ceva mai multă istorie şi cu un strop în plus de frumuseţe - de parcă nu era destulă - castelul Malbork se află la nici o oră depărtare. În regiune sunt peste 100 de castele, toate construite de cavalerii teutoni aduşi aici de regii polonezi în secolul al XIII-lea pentru a creştina păgâna regiune ce apoi va deveni Prusia.
De departe cel mai impunător dintre toate castelele Poloniei e Malbork, parte din patrimoniul UNESCO şi considerat a fi cea mai mare fortăreaţă de cărămidă din lume.
Iniţial, construcţia se întindea pe 21 de hectare, dar vremea şi războaiele şi-au spus cuvântul, astfel că acum doar două castele dintre cele trei din complex mai sunt în picioare. După cel de-al Doilea Război Mondial doar 30% din construcţie mai era întreagă. Astăzi, după renovări multiple - o parte încă se fac - acest loc aminteşte de gloria de altădată. Îl poţi admira doar de la exterior, poţi petrece ore în şir la interior - ascultând istoria locului, poţi să te relaxezi pe un şezlong la soare în curtea castelului sau poţi mânca la unul dintre restaurantele din complex. Indiferent de opţiune, Malbork este menit să încununeze această zonă.
Amplasat pe malul unui afluent al Vistulei, castelul pare desprins dintr-un tablou. Ca de altfel întreaga zonă.
