Style

New in the city

22 apr 2018 436 afişări de Alina-Elena Vasiliu, Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie
Când afară e vreme numai bună de explorat oraşul, vă invităm în călătoria noastră la pas prin Bucureşti. După Afaceri Premium trece în revistă – la propriu – noutăţile lunii aprilie şi vă invită să alegeţi la care dintre ele vreţi să fiţi părtaşi. Găsiţi mai jos o selecţie a evenimentelor care îşi merită locul în agenda acestui sezon.

 

Stăpânul propriului destin

Brandul de cosmetice La Mer lansează Moisturizing Cool Gel Cream, cu o formulă uşoară, care linişteşte şi calmează tenul. Puţini sunt cei care să nu cunoască brandul La Mer, însă nu mulţi îi cunosc istoria. Călătoria La Mer a început când fondatorul său, Dr. Max Huber, a suferit arsuri în timpul unui experiment eşuat. Atunci el s-a hotărât să îşi creeze propriul destin. Fizician în timpul zilei, astronom şi visător în timpul nopţii, el a căutat să elibereze puterea vindecătoare a mării pe care o iubea atât de mult. Inspirat de lumea oceanului, Huber a fermentat alge marine, bogate în substanţe nutritive, alături de alte ingrediente naturale. După 12 ani şi 6000 de experimente s-a născut Crème de la Mer – şi pielea lui Huber s-a refăcut vizibil. De atunci, crezul şi ADN-ul brandului au rămas aceleaşi.

 

La vremuri noi, meniuri noi

Pentru chef Joseph Hadad, care deţine în Bucureşti restaurantul Joseph şi braseria Caju, bucătăria e mai mult decât o farfurie gătită corect, preparatele sale fiind o combinaţie de inovaţie şi ştiinţă.

De această dată, chef Joseph Hadad vrea să-şi surprindă clienţii cu un meniu nou pregătit minuţios, cu ingrediente premium şi o simfonie de gusturi, forme şi culori în farfurie. De altfel, este una din strategiile chef-ului să schimbe meniul de două ori pe an.

Vara sunt date la o parte preparatele calorice, precum piureurile cu unt sau cărnurile cu conţinut mai mare de grăsime, în favoarea celor uşoare. Când vine iarna, se face din nou rotaţia, iar alimentele care sunt adevărate plăceri vinovate revin în scenă.

Noul meniu al restaurantului Joseph cuprinde specialităţi precum Simfonia verde, creată exclusiv din legume, cu nu mai puţin de 25 de ingrediente, sau preparatul Pani Puri, cu creveţi Black Tiger. În meniu îşi face loc peştele Dover Sole filetat chiar la masă, în timp ce gama de deserturi este înnobilată de crema catalană sau Chocolate Wave, o combinaţie de arome îmbietoare.

Cei dornici să testeze pe papilele lor gustative aceste preparate o pot face începând din aprilie, la restaurantul Joseph Hadad din Bucureşti.

 

Spot the light

Ediţia a patra a evenimentului Spotlight – Bucharest International Light Festival are loc în perioada 12-15 aprilie 2018. Şase artişti din Spania, Italia, România, Germania şi Rusia vor transforma faţada Palatului CEC de pe Calea Victoriei prin proiecţii de video mapping. Inspirată de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, tema proiecţi-ilor de video mapping din acest an este „United we shine“.

Spotlight – Bucharest International Light Festival strânge anual peste 150.000 de spectatori. Lucrări artistice, instalaţii şi sisteme de iluminare arhitecturală din diferite ţări transformă în fiecare an clădiri emblematice ale Capitalei, precum Biblioteca Centrală Universitară, Muzeul Naţional de Artă al României, Teatrul Odeon sau Cercul Militar Naţional. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Festivalul Luminilor de la Berlin.

 

Vinuri la modă

Pe 19 aprilie, la restaurantul Le Bistrot Français din inima Capitalei va avea loc o cină însoţită de o degustare a vinurilor casei Chanel -  Château Canon, Saint-Emilion şi Château Rauzan-Ségla, Margaux. Puţini ştiu că acţionarii casei de modă Chanel sunt pasionaţi de vinuri şi au cumpărat un Chateaux în zona Bordeaux din Franţa. Chef Sorin Miftode de la restaurantul Le Bistrot Français va creiona un meniu care să complimenteze vinurile Chanel, cele două elemente ale cinei - preparatele gastronomice şi licorile - urmând a se potenţa reciproc. Ascuns pe străduţele din centrul Bucureştiului, pe undeva aproape de Ateneu, restaurantul Le Bistrot Français a devenit o destinaţie pentru cunoscătorii de vin şi de preparate fine.

 

Tehnologie la superlativ

La Paris, în oraşul luminilor, Huawei a lansat la finalul lunii martie cele mai noi modele de smartphone ale grupului sub umbrela P20, care vor fi disponibile pe piaţa din România începând cu luna aprilie. Momentan (pe 21 martie, la data la care a fost editat acest text) informaţiile disponibile despre noile modele sunt puţine, deşi întrebările pasionaţilor sunt multe, de la proprietăţile camerei, la rezoluţia ecranului. Despre noile modele şi despre lansare veţi putea citi în următoarea ediţie a După Afaceri Premium.