Apoi în timp, mi-am dat seama că oamenii nu doar că au dreptul, ci au şi nevoie de relaxare. Aşa că acum plec de la birou uneori chiar pe la prânz vinerea şi lucrez din maşină până ajung la terenul de golf. De regulă, de primăvara până toamna, multe dintre week-end-uri sunt dedicate golfului, ceea ce înseamnă şi că plec din ţară, de regulă în Bulgaria, dar uneori aleg Spania sau Italia deoarece numărul mare de zboruri şi programul bun către multe destinaţii îţi permit să te bucuri de două zile pline de golf. Cel mai des ajung însă în Bulgaria unde vom organiza în acest an cea de-a opta ediţie a Turneului de companie Lenovo, acesta urmând a avea loc tot la Thracian Cliffs Golf and Beach Resort.
Fiecare weekend la golf este un weekend petrecut alături de familie pe care am convins-o nu doar să mi se alăture, ci şi să practice acest sport. Recunosc, nu a fost greu să-i conving. Nu există nicio plăcere să joci golf de unul singur. Mai ales că odată ce ai început, nu te mai laşi pentru că este un sport unde mereu ai ceva de învăţat, de perfecţionat.
Relaţia mea cu golful a început la sugestia unui prieten. Rămăsesem în Bucureşti peste weekend, iar el mi-a propus să mergem la Clubul Diplomatic pentru a lua câteva ore. După un an, eram în Turcia în vacanţa, într-un resort de cinci stele. Pentru a nu-i deranja pe ceilalţi am ieşit pe teren cândva la prânz, când afară erau 40 de grade. După ce am făcut câteva gropi în teren, un marshall a venit la mine şi nu m-a dat afară, dar mi-a sugerat să iau nişte lecţii private. Aşa a început totul. Apoi, cu fiecare ocazie mergeam la golf, seara după birou dădeam câte 200-300 de lovituri, iar apoi eram epuizat. Golful este un sport ca oricare altul, astfel că trebuie să te antrenezi permanent pentru a deveni mai bun. Dintr-un anumit punct de vedere golful seamănă cu pescuitul. Ai o lovitură bună din 100 şi despre aceea povesteşti.
Vorbim despre un sport care-ţi permite să stai 5-6 ore în aer liber, este o activitate socială.
Dar nu toate weekendurile le dedic golfului. Când rămân în Bucureşti îmi place să vizitez oraşul sau să citesc. Încerc să mă ordonez şi să citesc cam o carte pe lună. Ba chiar caut să-mi fac timp să citesc şi în timpul programului de muncă. Am aflat că oamenii de top îşi dedică zilnic 30 de minute la birou acestei activităţi. Prefer cărţile de business şi psihologie umană, nu mai am răbdare pentru altceva. Am de altfel un tic de călătorie şi de pe fiecare aeroport pe care ajung îmi cumpăr una-două cărţi. Apoi, la scurtă vreme, ele apar şi în limba română, aşa că am multe dubluri. Ultima carte pe care am citit-o este „De ce bogaţii devin mai bogaţi“ a lui Robert Kiyosaki, autorul cărţii „Tată bogat, tată sărac“. Cel mai mult mi-a plăcut „Arta subtilă a nepăsării“ de Mark Manson, dar trebuie să recunosc că mai am alte cinci cărţi începute printre care şi „Mindset“ de Carol Dweck, care spune că fiecare avem două minţi, una fixă şi o alta de dezvoltare, de creştere. Aceste cărţi îţi oferă o perspectivă diferită asupra omului şi a realităţii cotidiene.
Şi, pentru că a venit vorba despre realitate cotidiană şi weekend perfect, ultimul final de săptămână perfect a fost chiar cel care abia a trecut (11-13 mai - n.red.). Vineri am mers la Brand Minds, un eveniment senzaţional. Am continuat cu after party-ul lor, iar sâmbăta am început-o cu un tur privat la Art Safari. Seara am primit un telefon de la o cunoştinţă care mă întreba despre Brand Minds şi i-am spus că-mi pare rău că nu am apucat să discut cu antropoloaga Helen Fisher. M-a întrebat dacă nu vreau să merg să iau cina cu ea la restaurantul Caju, şi bineînţeles că am acceptat. Duminica a fost o zi în care am tras concluziile zilei anterioare, iar seara am luat cina la Il Villaggio. A fost un final de săptămână plin, cu multe de învăţat.
Un altfel de weekend perfect a fost cel când a mers cu munca la Atena pentru un eveniment, iar apoi am plecat către Mykonos pentru finalul de săptămână. Acolo am descoperit că grecii au vinuri albe seci foarte bune, perfecte pentru o porţie de fructe de mare. De felul meu eu beau vin roşu sec, preferându-le pe cele din Italia. Şi România are vinuri roşii foarte bune. În trecut beam whiskey, iar acum am trecut pe vin roşu, şi doar în weekend. Mai mult, deşi anterior nu-mi plăcea ginul, am citit un articol despre beneficiile acestei băuturi aşa că acum am mereu în casă.
Vinul roşu rămâne totuşi preferatul meu, iar localul Tasting Room este printre favoritele din Bucureşti atât pentru meniul de mâncare extrem de interesant, cât şi pentru cel de vinuri. Poţi savura un vin bun la un preţ rezonabil, ba chiar poţi aduce un vin pe care ei nu-l au şi plăteşti doar taxa de dop.
Pentru că se apropie vara, mă gândesc deja la vacanţa din luna iulie care mă va găsi pe un velier cu skipper care ne va purta printre golfurile din Grecia. Nu am mai făcut niciodată o astfel de vacanţă. Până acum destinaţiile mele preferate sunt Singapore, Lisabona şi Florenţa. Iar pe lista viitoare se află Japonia, Islanda şi Africa de Sud.
