Pentru bunicul patern, bunica nu a fost niciodată nici Elena (numele ei din buletin), nici Lenuţa (cum o ştiau vecinii şi cunoscuţii), nici mami sau buni sau alte apelative pe care le auzi în cuplurile care au adunat suficienţi ani de istorie. Pentru bunicul, bunica a fost mereu - în public sau acasă - „Regina Angliei“.
Au fost căsătoriţi undeva la 40 de ani şi cred că ar mai fi adunat încă pe-atâta dacă ar fi avut timp. Bunicul, pentru că bunica trăieşte şi astăzi. El a plecat însă subit, fără suferinţă îndelungată şi fără preambul. Fără să îşi ia la revedere de la oricare dintre noi şi mai ales de la ea. Au trecut aproape 20 de ani de atunci, dar bunica nu s-a recăsătorit niciodată.
Îl menţionează frecvent şi astăzi pe cel care i-a fost soţ şi recunoaşte că nu a fost perfect - nici pe departe, dar spune că o certitudine are. A iubit-o mult. Iar dacă o întrebi care a fost secretul relaţiei lor, o să răspundă că răbdarea. Din partea ei, bineînţeles. :)
Eu astăzi sunt o romantică incurabilă şi cred că ei mi-au insuflat crezul că se poate. Într-o cameră plină de oameni, ochii bunicului mereu o căutau pe ea. Spunea că a fost dragoste la prima vedere şi la toate cele care au urmat. Cum să nu-l crezi?
Mi-am amintit de ei citind o poveste scrisă de Roxana (pe care o veţi regăsi în paginile următoare ale revistei) despre cum un cuplu de tineri a ales să îşi integreze în propria pereche de verighete pe cele ale bunicilor. Şi nu prin topirea şi refolosirea aurului, ci prin folosirea verighetelor efectiv.
Gândul mi s-a dus instantaneu la propriii mei bunici şi ştiu că ar fi fost o modalitate bună de a le celebra povestea şi de a o face să trăiască şi peste ani. Eu personal nu cred în instituţia căsătoriei, dar cred în simbolistica pe care ei au dat-o unor verighete pe care le poartă şi astăzi fiecare dintre ei. Unul aici, iar celălalt departe.
Relaţiile s-au schimbat în ultimele decenii. Căsătoriile se fac şi se desfac în viaţa de zi cu zi mai repede parcă decât cele oficiate de „Elvis“ în Las Vegas. Facebook-ul a devenit un fel de detectiv particular universal, iar serialul Sex and the City e un fel de biblie sau poate un manual pentru descifrarea tainelor iubirii.
Într-o lume unde relaţiile se fac şi se desfac pe Social Media, în care dragostea se măsoară în like-uri şi în numărul de poze tăgguite, poveşti precum cea a bunicilor mei par fix asta. Poveşti.
Atât de utopice şi totuşi atât de necesare.
