Gastronomie

Federico Riezzo este un maestru al mixurilor care au la bază clasica băutură pe bază de apă, hamei şi malţ. Care este povestea magicianului?

21 ian 2019 696 afişări de Mădălina Dediu Panaete
Din aceeaşi categorie

Federico Riezzo este un italian autentic care trăieşte în Dublin, dar care călătoreşte în jurul lumii pentru a promova brandul de bere Peroni din poziţia de global brand ambassador al mărcii italiene. Pasiunea pentru această licoare l-a atras de pe drumul pe care pornise, acela de a deveni chef, şi l-a condus către lumea berii, acolo unde a devenit un maestru al mixurilor care au la bază clasica băutură pe bază de apă, hamei şi malţ. Care este povestea magicianului din spatele cocktailurilor Casa di Peroni?

Federico Riezzo s-a născut în Italia, într-o familie de antreprenori activi în industria ospitalităţii, de la părinţi moştenind pasiunea pentru ingrediente şi pentru combinaţiile de gusturi care antrenează papilele gustative. Şi nu-i de mirare că a fost pasionat de bucătărie, mai ales că în Italia la fiecare pas atenţia îţi este distrasă de aburi de pizza, risotto sau paste.

„Mi-a plăcut dintotdeauna să experimentez şi am început în zona culinară, mai ales că familia mea avea şi o afacere în zona ospitalităţii. În Italia am urmat cursurile pentru a deveni Chef însă, imediat ce am ajuns în Londra, am realizat că nu-mi pot adapta personalitatea la activităţile care se desfăşoară în spaţiul din bucătărie“, povesteşte Federico Riezzo, creatorul cocktailurilor Casa di Peroni, locul unde brandul Peroni aduce un colţ de Italia pe plan local. Ce este Casa di Peroni? Este un pop-up restaurant care timp de câteva săptă­mâni aduce laolaltă muzica bună, mâncarea tradiţională din Cizmă şi bere. Peroni, bineînţeles.

În Bucureşti, cea de-a patra ediţie a Casa di Peroni a fost găzduită până pe 30 noiembrie de restaurantul Roberto’s din cadrul hotelului de cinci stele Athénée Palace Hilton. Practic celebra cucina italiana, atmosfera relaxantă şi cea mai vândută birra italiană premium sunt ingredientele de bază pentru „il dolce far niente“. Nu-i de mirare că Federico Riezzo nu a renunţat la spiritul italian deşi a colindat lumea în lung şi în lat.

La zece ani, Federico Riezzo începea să facă cumpărături alături de familia sa pentru cafeneaua din oraşul natal, iar la 11 ani a început să gătească. A continuat să experimenteze cu diverse reţete până în adolescenţă şi îşi şi vedea viitorul în bucătărie.

Însă cariera i s-a schimbat la 180 de grade, deşi a rămas cumva să lucreze tot cu ingrediente, de data aceasta lichide.

Povesteşte că i-a plăcut dintotdeauna atmosfera şi energia din baruri şi îşi dorea să creeze constant băuturi personalizate pentru oaspeţi, să îi servească şi să îi facă să zâmbească. Astfel, a decis să abandoneze cariera de chef, să iasă din bucătărie şi să se mute în spatele barului. Spune că această decizie l-a făcut fericit.

„Iar dacă eşti pasionat de crearea cocktailurilor şi îţi place să faci oamenii să se simtă bine, aşa cum sunt eu, atunci ai cele mai importante calităţi necesare pentru a deveni un mixologist adevărat. Pasiunea, creativitatea şi serviciile sunt, pentru mine, cele mai bune ingrediente, alături de simţul umorului“.

În 2015 a început colaborarea cu Peroni Nastro Azzurro, ocazie cu care a început să călătorească foarte mult şi să cunoască oameni.

„Călătoresc cel puţin o dată pe lună însă, uneori vizitez ţară după ţară. Am vizitat o mare parte din Europa, precum şi zone din Asia, America şi Canada“.

În România, ambasadorul Peroni a venit de două ori, însă spune că nu a avut ocazia să viziteze prea multe locuri. Povesteşte totuşi că aici s-a simţit ca şi cum s-ar fi întors acasă, în Italia, datorită căldurii cu care a fost primit de către oameni.

Italia este cea care îi dă inspiraţia în a crea mixuri băuturi, mai ales că primul cocktail cu bere l-a făcut în 1996, cu aproape două decenii înainte de a lucra pentru cunoscutul brand din Cizmă. Atunci punea în pahar Peroni Classic cu Limonata, băutură pe bază de suc de lămâie, apă şi zahăr.

Pentru Casa din Peroni a creat însă mai multe cocktailuri, toate conţinând celebra bere italiană, cu o istorie de peste 150 de ani.

În meniul casei italiene se află Peroni la Primavera, Pegroni, Peroni Parma, Peroni Spritz şi Peroni Pesca. Dacă Peroni la Primavera este un

cocktail dulce, cu Peroni Nastro Azzurro, suc de lămâie, dar şi sirop de muşeţel şi floare de portocal, arome care te duc cu gândul la mirosul de pe străzile oraşelor din sudul Italiei, Pegroni este un cocktail sec, care conţine, pe lângă bere şi gin, vermut şi Campari, aceasta din urmă fiind o altă băutură celebră italiană. 

Peroni Spritz este la rândul un cocktail sec, în timp ce Peroni Parma are „amprentă“ de citrice, iar Peroni Pesca este fructat.

Toate acestea sunt mixuri inedite de arome care în final dau naştere unei băuturi noi, ce aduce în prim plan tot ce e mai bun din ingredientele pe care le conţine.

Însă, dacă tot vorbim de cocktailuri, care este deosebirea între un mixologist şi un barman?

„Dacă ne referim strict la definiţie, mixologistul este specializat în prepararea de cocktailuri, amestecarea ingredientelor, crearea de reţete proprii de lichioruri, siropuri etc., iar barmanul este persoana care îţi serveşte această băutură. Însă cred că liniile de diferenţiere devin din ce în ce mai difuze. Ambele profesii se bazează pe pasiunea pe care o ai pentru ospitalitate şi servicii“, consideră Federico Riezzo.

În cazul său, preferinţele pentru cocktailuri se schimbă constant. Spune că alege un cocktail în funcţie de momentul zilei, al săptămânii sau al anului, de situaţie, de oamenii care îi sunt alături în acel moment. Însă, dezvăluie că în ultimul timp au început să-i placă mai mult cocktailurile cu un conţinut scăzut de alcool, care sunt la fel de delicioase şi mult mai uşoare pentru a doua zi. De altfel, tendinţa către băuturi mai uşoare este un trend şi în România, unde cocktailurile care au la bază tării precum whisky, gin sau vodcă văd acum un concurent puternic din partea celor care conţin prosecco, vinuri sau lichioruri.

Cu toate că berea a devenit „asul său din mânecă“ atunci când pre­găteşte mixuri de băuturi, Federico Riezzo crede că fiecare licoare este specială.

„Totuşi, trebuie să fie ceva cu adevărat special în bere din moment ce ea este băutura alcoolică preferată din întreaga lume“.

Cât despre trendurile din zona de cocktail, Federico Riezzo spune că băuturile se aleg acum în funcţie de moment, de persoanele pe care le ai alături şi de mâncarea pe care o preferi.

„În materie de trenduri, aromele amărui sunt încă în topul pre­ferinţelor şi cred că, pe parcurs, vor fi alese de mult mai mulţi consumatori. Conceptul de Aperitivo devine din ce în ce mai cunoscut în întreaga lume, iar acest lucru nu este întâmplător. Aperitivo înseamnă o mâncare bună, o băutură cu un conţinut scăzut de alcool şi o companie plăcută“.

Şi pentru că aromele italieneşti se simt în fiecare pahar de Peroni Nastro Azzurro, de la masă nu puteau să lipsească mâncărurile din Italia, raiul pentru gurmanzi şi una dintre capitalele culinare ale Europei. În Cizmă nu poţi sta fără să guşti din mâncărurile care au devenit cunoscute în întreaga lume precum pizza sau pastele. Acestea nu puteau lipsi nici de pe masa unui italian „vero“.

„Tot ceea ce am nevoie este un Peroni Nastro Azzurro şi o pizza adevărată făcută în cuptor, pe un foc de lemne. Şi sunt un bărbat fericit. În urmă cu doar câteva luni am creat un cocktail pe bază de bere care să se potrivească cu şase meniuri diferite. Oamenii au fost foarte plăcut surprinşi. Mâncarea preferată este orice găteşte mama mea…(trebuia să precizez asta)“, încheie Federico Riezzo.

Cât timp Federico Riezzo lucrează la crearea de cocktailuri care animă papilele gustative, noi trebuie să ne întoarcem la scris în timp ce visăm la „il dolce far niente“.