După Afaceri

Editorial După Afaceri Premium: V-aţi putea îndrăgosti de un robot umanoid?

25 oct 2019 517 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

La prima vedere, pare o întrebare uşor de ironizat sau ignorat, pare o glumă sau, în cel mai bun caz, o chestiune ce nu necesită mult timp de gândire. Răspunsul este nu, iar motivele pot fi multe. Simplu, pentru că e robot. Pentru că nu are suflet sau conştiinţă. Sau multe altele. Există însă, chiar şi în zilele noastre, oameni care s-au căsătorit cu şerpi, diferite alte animale, chiar cu Turnul Eiffel sau cu un personaj din desene animate. Da, sunt excepţii, poveşti ilare, dar există.

Mi-am amintit de ele şi mi-a venit în minte această întrebare după ce am citit recent o nouă carte a scriitorului britanic Ian McEwan, cunoscut poate cel mai bine pentru „Atonement“ („Ispăşire“), operă ecranizată de Joe Wright cu Keira Knightley şi James McAvoy în rolurile principale. Deşi toate cărţile semnate de el au fost menite să pună pe gânduri, să şocheze sau să scandalizeze, aceasta - „Machines like me“ („Maşinării ca mine“) - lansată în 2019, aduce în prim-plan un subiect aflat dacă nu pe buzele, atunci în mintea multora.

Ce se va întâmpla atunci când roboţii vor putea înlocui oamenii. El nu o gândeşte din perspectiva - cel mai des dezbătută - a joburilor, ci se întreabă dacă aceste maşinării vor putea ajunge la „rangul“ de fiinţe, dacă vor putea cu inteligenţa lor superioară (cognitivă, nu emoţională) să cucerească minţile şi sufletele oamenilor. La început ar putea fi vorba de curiozitate doar, dar mai departe?

Aceeaşi întrebare şi-o punea, mai mult sau mai puţin voalat, şi Yuval Harrari în Homo Deus. Acesta ducea gândul mult mai departe, dar eu o să mă opresc momentan aici.

M-a speriat iniţial ideea, m-a pus pe gânduri apoi şi continui să sper că nu se va petrece asta. Nu în timpul vieţii mele cel puţin. Dar dacă totuşi e să fie aşa, am găsit deja soluţia.

Dacă cumva în timpul vieţii mele roboţii vor veni să-mi ia jobul şi vor avea capacitatea necesară (şeful meu spune că jurnalismul e minimum 80% muncă şi doar restul talent, eu nu sunt neapărat de acord, nu în cazul meu cel puţin), dacă vor veni să-mi „fure“ prietenii şi relaţiile, dacă vor avea inteligenţa necesară, atunci eu mă voi muta în Zanzibar.

E o insulă în estul Africii unde oamenii iau lucrurile „pole-pole“, încet-încet. Aici cred că e cea mai mare nevoie de roboţi din lume, pentru că oamenilor nu prea le place să muncească, nu în ritmul şi stilul în care suntem noi obişnuiţi. Şi totuşi, sunt sigură că roboţii ar ajunge să „ruginească“ cu un cocktail în mână pe plajă. Şi până să ajungă aici, în acest colţ uitat de lume, vor avea alte destinaţii de „bifat“, aşa că voi fi în siguranţă o vreme. Îmi voi lăsa în urmă toate device-urile şi mă voi conecta cu natura, înainte de a mă conecta la internet.

Desigur, e o viziune puerilă şi e o glumă, dar ce am vrut să zic de fapt e că există locuri în lume unde viaţa se scurge altfel. Unde deadline-urile sunt mai puţin presante, timpul este mai puţin grăbit, iar device-urile sunt pur şi simplu mai puţine. Da, poţi trăi - măcar o vreme - fără internet şi telefon, parol că poţi! Pole-pole (încet-încet) te vei obişnui. Şi apoi, Hakuna Matata (nicio grijă)! Viaţa merge înainte!

Cristina Roşca este Editor-şef După Afaceri Premium