Arts & Design

Visurile Maiei Morgenstern: Dacă aş scrie o autobiografie, un titlu ar putea fi Şah. Cred că aş începe aşa: Tata îşi scotea ochelarii şi citea

05 oct 2017 1044 afişări de Alina-Elena Vasiliu
Din aceeaşi categorie

„Şah“. Aşa i-ar plăcea Maiei Morgenstern să se numească o eventuală autobiografie, dacă s-ar gândi să o scrie la un moment dat. E o chestiune de stare însă, de la o zi la alta, titlul ar putea să se schimbe. La fel şi începutul. Astăzi ar putea fi aşa: „Tata îşi scotea ochelarii şi citea.“ Mâine, cine ştie?

Am fi putut vorbi astăzi despre Maia Morgen­s­tern balerina, dacă visul iniţial din copilărie i s-ar fi îndeplinit. Poate că virtuozitatea de astăzi din actorie ar fi fost aceeaşi şi în dans, dar nu e decât o ipoteză. Părinţii ei au dus-o la cursuri şi au cerut opinia unor profesionişti, iar concluzia lor a fost că micuţa Maia era prea fragilă, prea vulnerabilă şi fără suficientă rezistenţă pentru balet, aşa că visul a fost abandonat. Actoria nu a fost chiar pasul imediat următor.

„Aş fi dorit să fiu pediatru. Cred că aş fi fost un medic pediatru bun, dacă aş fi avut destulă răbdare, tenacitate şi determinare să învăţ ceea ce ar fi trebuit. Ştiu şi eu?!...“, povesteşte Maia Morgen­stern.

S-a hotărât în cele din urmă să ia calea actoriei, profesie în alegerea căreia a avut un rol definitoriu tatăl său. De altfel, îşi aminteşte frecvent de părinţii ei - exigenţi, modelatori iscusiţi şi modele pentru ea astăzi. Dacă ar scrie o autobiografie ale cărei pagini să meargă pe urmele paşilor săi, începutul i-ar fi dedicat tatălui.

„E o imagine care îmi vine acum în minte, una dintre ultimele fotografii ale părinţilor mei, cu mama în prim-plan şi tata citind. Tata îşi scotea ochelarii când citea. De obicei, te gândeşti că îţi pui ochelarii şi începi să citeşti, ceea ce fac şi eu. Dar tata îşi scotea ochelarii şi citea. Cred că aşa aş începe. Un titlu ar putea fi Şah. Astăzi. Poate mâine o să mi se pară o prostie“, spune Maia Morgenstern.

Totuşi, gândul unei autobiografii este departe, iar actriţa spune că nu ar tăia copaci din pădure pentru a publica o carte a ei despre ea. Preferă să scrie în lumea virtuală, „cu litere de abur şi fum“.

Scrisul este o piesă importantă în viaţa Maiei Morgenstern, în orice formă ar fi el. De altfel, am cunoscut-o cu ocazia unui eveniment dedicat caligrafiei, la Muzeul Cotroceni, sub organizarea agen­ţiei de comunicare PiArt Vision, unde le-a vorbit copiilor despre mirajul scrierii de mână. Actriţa spune că îşi învaţă rolurile scriindu-le, pentru că aşa se imprimă mai bine în memorie şi rămân acolo mai multă vreme. Scenariile scrise pe foi sunt de aur, cu tot cu adnotările făcute de mână.

„Cele mai frumoase amintiri legate de scriitura de mână sunt scrisorile de dragoste pe care le-am primit de-a lungul timpului. Le recitesc şi acum, mai ales pe cele din partea unor oameni care au trecut în nefiinţă şi care mi-au lăsat nişte scrisori de dragoste sublime, privite din perspectiva trecerii timpului. De curând, am primit o scrisoare de dragoste şi de rămas-bun din partea fiicei mele celei mici, când a plecat de acasă. Şi eu am scris recent scrisori.“

Face din nou apel la părinţi şi îşi aminteşte ce piatră de încercare a fost pentru ea să-şi educe mâinile în spiritul unei caligrafii de care să fie mândră. A moştenit perfecţionismul de la tatăl ei, iar asta nu o putea lăsa să fie mulţumită cu puţin. Îşi aminteşte că mama ei reuşea să scrie foarte frumos şi foarte repede, iar tatăl scria de asemenea repede, însă numai el putea să-şi descifreze cuvintele. Faţă de Maia cea mică însă era intransigent în ceea ce priveşte acurateţea şi corectitudinea scrisului. Se rupeau multe pagini şi se lua de la capăt.

„Mai târziu, am folosit şi maşina de scris, dar mă încurca grozav, pentru că încercam să scriu repede şi se încurcau literele. În plus, eu fac greşeli şi mănânc litere, iar a începe să le şterg era foarte greu. Am renunţat destul de repede.“

A rămas totuşi la suportul hârtiei, cea care foşneşte şi care inspiră mai multă viaţă decât tehnologia. Maiei Morgenstern îi place să adoarmă cu cartea lângă ea şi se bucură enorm de exerciţiul lecturii la prima vedere.

Actriţa are trei copii - Tudor Aaron Istodor, Eva Leea Cabiria şi Ana Isadora, iar când vine vorba despre cărţi, le aseamănă cu aceştia, spunând că a alege o carte preferată din toate pe care le-a citit e ca şi cum ar trebui să aleagă între copiii ei. Când am întâlnit-o, purta în geantă volumul „Adepţii fanatici“, al lui Eric Hoffer. Spicuind dintre autorii care îi plac, amin­teşte de Thomas Mann - cu al său volum „Iosif şi fraţii săi“, şi Ioana Pârvulescu, pe care o citeşte cu plăcere.

Atunci când nu citeşte şi când nici nu joacă sau nu repetă, se refugiază în altfel de activităţi. Visul din copilărie, de a deveni balerină, îşi face simţite şi astăzi ecourile, astfel că Maia Morgenstern spune că dansează orice, oricând şi face sport.

„Îmi place grădinăritul, deşi n-aş putea spune că mă pricep. Am descoperit bucuria de a-mi cultiva propriul cuib. De asemenea, am o preocupare pentru dezvoltarea personală şi caut cu seriozitate ce aş putea să mai învăţ, ce ar răspunde şi ar corespunde nevoilor mele, sinelui. Asta îmi face foarte bine. Constat că e cazul să-mi mai schimb din mentalităţi, pentru că de multe ori ţâşnesc prejudecăţi de care nu sunt deloc mândră“, spune Maia Morgenstern.

Niciodată două zile consecutive nu sunt identice în viaţa ei, iar uneori constată că are nevoie să lase totul suspendat puţin pentru a recăpăta forţă şi a se regăsi pe sine. Un lucru preţios, de care se bucură din tot sufletul este compania prietenilor, în momentele de răgaz, când povestesc câte în lună şi în stele sau doar stau împreună.

Alături de prieteni sau de colegi, a călătorit mult până acum prin prisma meseriei. Nu are însă ADN de călător sau cel puţin până acum nu s-a manifestat. Cea mai recentă ieşire din ţară a fost în Varşovia, unde a mers cu un spectacol pentru scurtă vreme. După ce şi-au terminat treaba, colegii „au luat-o de guler“ şi au plimbat-o prin oraş, într-un periplu despre care spune că i-a făcut foarte bine apoi.

„Poate că s-a deschis o altă fereastră care, pentru mine, a fost închisă până acum. Mă duceam, îmi făceam treaba şi îmi dedicam întreaga energie evenimentului pentru care am fost chemată. Dar nu am fost o călătoare. Mult mai mult au însemnat pentru mine călătoriile imaginare.“

Din locurile pe care le-a văzut -reale, nu imaginare - cel mai mult i-a plăcut Cracovia şi ţări precum Grecia sau Portugalia. În România, gândul îi zboară la locuri mai puţin vizitate din Maramureşul istoric, pe care ea însă le-a văzut şi care au impresionat-o, dar şi la Delta Dunării, care iniţial o speria, din cauza labirintului de apă din care avea impresia că nu va mai putea ieşi. „Ei bine, şi Delta m-a fascinat.“

În seria călătoriilor imaginare, Maia Morgenstern „hoinăreşte“ pe cărările teatrului şi are proiecte noi pentru această toamnă. La Teatrul Evreiesc de Stat, unde este directoare, se pregăteşte dramatizarea romanului „Iuda“, al scriitorului israelian Amos Oz. Montarea va începe după Festivalul Internaţional de Teatru şi Cultură Idiş, a doua ediţie, organizată de Teatrul Evreiesc.

„Se vor juca spectacolele Varşovia: Ghid turistic, Şofer/ Pictor, Vizita bătrânei doamne, Visul unei nopţi de vară şi altele“, spune Maia Morgenstern, care face parte din distribuţia acestor piese.

Vorbeşte cu entuziasm şi îi sclipesc ochii la fiecare spectacol pe care îl pomeneşte. Însă la polul opus celebrelor versuri cântate de Edith Piaf, Maia Morgenstern admite că în gândurile ei sălăşluiesc câteva regrete, nu neapărat legate de actorie.

„Am tot felul de visuri neîmplinite, sunt suficiente lucruri pe care aş fi dorit să le fac şi nu le-am făcut.“

Dacă baletul e unul dintre ele, publicul e recunoscător pentru o Maia Morgenstern inegalabilă ca actriţă. În definitiv, tot pe scenă se trăiesc amândouă.