Arts & Design

Povestile Venetiei

25 apr 2008 162 afişări
Din aceeaşi categorie
Povestile Venetiei
Povestea strazilor, a podurilor si a pietei San Marco
Sunt sute, intortocheate si vechi, cu iz usor de mucegai si ne-am pierdut printre ele pentru ca asa am vrut. Spre piata San Marco sunt zeci de indicatoare, prin urmare daca nu-ti doresti nu te vei pierde atata timp cat urmezi placutele si suvoiul de turisti care se revarsa toti ca niste fluvii, odata ajunsi in imensa piata San Marco, ca intr-o mare de porumbei.
In prima dintre cele trei zile in care am vizitat Venetia am vut sa ajungem si noi in Piata San Marco. Din intimitatea strazilor cu pereti decojiti de timp, magazine cu masti si sticla de Murano, restaurante si gelaterii, ne-am revarsat in marea de turisti. Eu mai fusesem in Venetia, surpriza nu a fost atat de mare pentru mine dar am putut sa o privesc pe mama mea care coplesita s-a asezat pe un fel de banca improvizata si cu ochii pe jumatate inchisi s-a lasat in voia sunetelor de clopot care se auzeau din Turnul Clopotului inalt de aproape 100 de metri, a galagiei turistice si a fluturarilor neobosite ale aripilor de porumbei.
Apoi a deschis ochii, a zambit frumos si am plecat sa vizitam Basilica San Marco cu podeaua sa incredibila din mozaic colorat si sa cumparam bilete pentru a vizita imensul Palat al Dogilor. Am trecut prin apartamentele dogilor, prin salile de judecata, printr-una dintre cele mai mari incaperi din lume, Sala del Maggior Consiglio care adapostea aproape o mie de nobili venetieni, pana am trecut peste "Puntea Suspinelor" numita asa de la lacrimile si oftaturile cu care detinutii ce-si luau adio de la viata erau dusi catre inchisorile reci.
A doua zi ne-am lasat pierdute in cautarea unui muzeu pe poduri mici si artizanale din piatra, batute de mii de oameni si de secole de ploi - pe langa noi treceau oameni, pe sub noi gondolieri, iar deasupra porumbeii si soare mult.
In pretul biletului (13 euro) cu care aveai acces la Palatul Dogilor si in muzeele din piata San Marco intra si accesul la Ca' Pesaro, un palat in stil baroc care gazduieste Muzeul de arta moderna al Venetiei cu lucrari de arta de la inceputul sec. 19 si locul unde au avut loc bienalele internationale de arta moderna.
In drum spre Santa Croce unde se afla Ca' Pesaro am ajuns si pe podul Rialto, cel mai vechi pod al Venetiei ce se inalta peste Canal Grande, si de aici am luat gondola.

Scaune de catifea, Casanova si gondolierul
Gondolierii nu sunt toti tineri si frumosi si nici nu iti vor canta serenade, in plus s-ar putea sa nu fie nici prea amabili cand ii intrebi de pretul (80-100 euro) pe care-l il cer pentru o jumatate de ora de plimbare romantata pe micile canale venetiene si totusi... Ne-am decis sa ne plimbam cu gondola aproape de apus, cand orasul era imbracat intr-o lumina blanda, usor frivola in care mi-as fi dorit sa vad plimbandu-se frumoase venetience in asteptarea noaptilor decadente. Gondolierul nostru avea ochii albastri si trasaturi tipice de italian care atunci cand fusese mai tanar probabil ca fransese multe inimi. Am cotit din Canal Grande spre Casa lui Casanova, moment in care l-am intrebat pe gondolierul nostru de serenade, de povesti de dragoste si baluri mascate. Mi-a raspuns "Numai in filme. In viata reala, daca vrei serenada platesti 50 de euro, exista companie specializata pe serenade". Am fost putin dezamagite, crezusem ca mai exista sarutari furate pe sub balcoane si cantece plutind pe "strazile" fluide ale Venetiei. Nu am fost totusi prea surprinse, la urma urmei cu secole in urma plimbarile cu gondola nu erau platite in euro, nu existau barci taxiuri si Venetia nu era asa o afacere turistica profitabila. In ciuda realitatilor inevitabile, plimbarea in scaune de catifea, apusul venetian si engleza cu accent italienesc a gondolierului au avut darul sa ne binedispuna. In plus e uimitor sa vezi dexteritatea cu care gondolierii isi dau prioritate pe canalele inguste si reusesc sa se strecoare pe dedesubtul podurilor joase - din cate am inteles e nevoie de ani de educatie pentru a-si putea lua brevetul de gondolier.

Una si o mie de nopti venetiene
Noaptea, Venetia devine alta, parca isi pune una din acele masti si cape pe care le vezi in vitrine la fiecare colt. E misterioasa si isi inchide majoritatea strazilor pentru turistii care nu se mai incumeta sa se avante in intunericul stramt. Am mers si noi pe carari batatorite si sigure, de data aceasta, si am trecut pe langa barulete intime in care oamenii stateau in picioare si discutau la un pahar de vin (aici nu exista cluburi in adevaratul sens al cuvantului).
Piata San Marco este noaptea luminata de jur imprejur si atat de diferita de infatisarea din timpul zilei. Porumbeii dorm si se aud valsuri executate de o trupa de artisti imbracati in frac care in timpul zilei nu reusesc sa te atinga, acoperite de galagie. Am luat loc pe scaunele ce impanzesc marginile pietei si am privit timp de cateva minute valsul unui cuplu in varsta, al unui tata cu fiica sa si atmosfera de epoca pe care o respirau putinii oameni stransi in San Marco. Am ales apoi sa ne plimbam pe "faleza", din piata am mers prin port pentru a ajunge la Ferrovia, unde eram cazate.
A inceput o ploaie marunta si in incercarea de a ne ascunde de ea am trecut din nou in labirintul strazilor venetiene si ne-am pierdut. Am cerut ajutorul unui venetian, un personaj cu o haina lunga de piele, care ne-a spus sa mergem dupa el si a luat-o in fata foarte grabit si antisocial. Pe langa noi a trecut un copil cu bicicleta si astfel am aflat de la "ghidul" nostru ca in Venetia primesti amenda daca te plimbi cu bicicleta sau chiar si cu rolele.
Eram aproape de a iesi la liman cand i-am adresat intrebarea " Cred ca e totusi ciudat sa locuiesti aici toata viata" , s-a uitat la mine revoltat si mi-a raspuns fara emfaza ceva care mi-a ramas in minte si care e valabil pentru toti turistii care spun ca Venetia miroase urat si ca e un loc comercial pentru turism in masa: "Nimeni nu intelege acest oras, fiecare piatra pe care calcati e aici de secole intregi, acest oras are o istorie unica in lume. Cei care locuiesc acum aici sunt adevarati burghezi cu mosteniri lasate din generatie in generatie. Nu cred ca intelegeti ce istorie poarta Venetia."
Avea dreptate, am intuit insa ceva din farmecul vechi al orasului pe urma, cand am stat ferite de ploaie pe podul Rialto si am ascultat un artist cantand aria de Giacomo Puccini, Nessun Dorma si mai tarziu cand in drum spre hotel am luat un vaporetto (autobuz pe apa) si am privit printre perdele date in laturi cum in incaperi opulente burghezi moderni luau masa la lumina lumanarilor.

De vizitat
Piata San Marco si podul Rialto
Campo Santa Margherita, cunoscut mai putin de turisti, plin de restaurante si cafenele si mici buticuri de carti si ziare, locul este folosit pentru diverse festivaluri
Cartierul evreiesc (in apropiere de Ferrovia) - pentru galeriile sale de arta si pentru istorie
Ca' Pesaro, Palazzo Mocenigo (ambele in zona Santa Croce), Ca d'Oro - sunt printre nenumaratele muzee si expozitii care pot fi vizitate in Venetia