Arts & Design

Care e portretul colecţionarului român de artă şi ce loc ocupă sculptura în preferinţele sale: "Spre deosebire de pictură, sculptura necesită mai mult spaţiu şi nu e colorată"

04 oct 2019 771 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Dificultăţile legate de colecţionarea sculpturilor, care au mai degrabă un caracter muzeal, fac ca această expresie artistică să aibă o popularitate ceva mai redusă spre deosebire de pictură, de exemplu. Chiar şi aşa, acesta este mediul care exprimă cel mai bine traumele prezentului, motiv pentru care sculptura urmează să aibă pentru prima dată un pavilion dedicat în cadrul ediţiei de anul acesta a Art Safari.

„Personal, deşi nu sunt un adept al expoziţiilor organizate pe criterii de mediu, am acceptat invitaţia de a realiza o expoziţie despre sculptură, deoarece am convingerea că acesta este mediul care exprimă cel mai bine traumele cu care se confruntă societatea contemporană, traume moştenite istoric, dar şi traume specifice, aparţinând prezentului“, spune Dan Călin, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Con­tem­porană şi curatorul Pavilio­nului Central „Repvblica. Despre umbre în sculptură“ din cadrul Art Safari 2019.

Cea de-a şasea ediţie a Art Safari, cel mai mare eveniment dedicat artei din România, va avea loc în perioada 27 septembrie - 6 octombrie 2019, într-o clădire-monument - Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piaţa Universităţii.

„Spre deosebire de pictură, sculptura ocupă mai mult loc în spaţiu, e mai greu de transportat şi nu e colorată. Aceste argumente ajută la înţelegerea tipului predominant de colecţionar din România: în general persoane care, dincolo de orice judecată referitoare la gust, au mijloace modeste sau, în cazul celor cu posibilităţi mai mari, au o viziune limitativă asupra rolului pe care îl poate juca arta în economia spaţiului locativ.“

Colecţionarea serioasă a sculpturii se face dincolo de bibelou, are o dimensiune inerent muzeală, spune Dan Călin. Astfel, evenimente precum Art Safari se transformă în oportunităţi ideale şi destul de rare pentru a interacţiona cu sculptura. Special pentru pavilionul Repvblica. Despre umbre în sculptură de la Art Safari, Dan Călin a selecţionat o fotografie legată de creaţia brâncu­şiană, care de altfel nu aparţine artistului. E o imagine din Târgul fânului, oborul de vite din Târgu Jiu, aşa cum era el înainte de instalarea Coloanei infinitului acolo. Fotografia de 6 x 9 cm e realizată de Ştefan Georgescu-Gorj­an, genialul inginer care a fost, practic, co-autor al acestei lucrări incredibile – Coloana. În centrul fotografiei, pe locul amplasamentului actual al sculpturii, Brâncuşi a schiţat cu stiloul un fel de coloană, de fapt un vortex ascensional, un zbor al liniilor către cer, explică Dan Călin.

„Constantin Brâncuşi, sculptor, intelectual, performer, mistic, este o personalitate aparţinând culturii universale, iar complexitatea sa nu a fost metabolizată în România nici până azi.“

Dincolo de Brâncuşi, Dan Călin spune că sculptura ca gen autonom a apărut în România odată cu statul modern, deci târziu în secolul al XIX-lea.

„Această întârziere, mai mare chiar decât în cazul picturii de şevalet, vine (parţial cel puţin) din faptul că influenţa ortodoxiei a creat un vid iconoclast, bazat pe porunca a doua din Exod – «să nu îţi faci chip cioplit».“

Acest lucru s-a schimbat în paralel cu cristalizarea ambiţiilor europene ale Principatului, apoi Regatul României, sub Carol I.

„Modelul era cel al sculpturii de for public, cu caracter identitar şi mobilizator, în combinaţie şi în simultaneitate cu o artă de interior, burgheză, cu caracter decorativ, moale.“

Tandemul monument/plastică mică a rămas activ până târziu, în perioada postbelică, spune Dan Călin. Realismul socialist a consfinţit aceste tendinţe, cu un plus de atenţie faţă de statuara monumentală de interior (muncitori, colhoznice, eroi ai revoluţiilor bolşevice etc.).

Abia apoi au urmat epigonismul bâncuşian, respectiv o sculptură-obiect cu substrat conceptual, în timp ce anii ’70 au impus un alt model venit din plastica de plein-air occidentală, anume simpozioanele de sculptură (pia­tră, lemn) în aer liber.

„Sculptura contemporană nu mai există ca atare, decât la artiştii conservatori, care nu au asimilat tendinţele conceptualiste ale secolului trecut. În general, sculptura a devenit acum unul dintre mijloacele discursive ale unui discurs sincretic, în care naraţiunea, contextul, contextualitatea sunt determinante.“

Dincolo pavilionul de sculptură, ediţia de anul acesta a Art Safari mai are câteva nou­tăţi absolute, şi anume un pavilion expoziţional dedicat artei tinere - Pavilionul Super­con­temporan Young Blood. Arta timpului, o zonă generoasă pentru cursurile de artă şi atelierele de creaţie pentru copii, un parteneriat cu Institutul de Management al Artei pentru dezvoltarea cursurilor de artă şi dezbaterilor pe această temă cu speakeri din ţară şi de la marile muzee internaţionale, dar şi o nouă experienţă oferită iubitorilor de artă – tururile nocturne.

„Da, pentru prima dată, la cererea publicului, Art Safari va putea fi vizitat şi noaptea, iar experienţa vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) şi muzică live“, spune Ioana Ciocan, director general Art Safari Bucureşti.