După Afaceri

A apărut un nou număr din După Afaceri Premium. "A venit un moment în care mi-am dorit o viaţă plictisitoare"

29 nov 2019 913 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Într-o nu ştiu care seară de miercuri, într-o nu ştiu care toamnă (vorba cântecului), în cunoscutul Bucureşti, un şofer de Uber mă întreba dacă sunt pregătită de club. Mă ducea de la birou către un restaurant din centrul Capitalei la o rezonabilă oră 19:30. Pe străzi lumea forfotea, dar nu pentru că se pregătea de club, ci pentru că abia ieşea de la birou şi se îndrepta spre un bar, restaurant sau chiar spre casă.

Fără prea mult chef de vorbă, întârziată fiind peste orice scuză (cam o oră plus), îi răspund monosilabic şoferului că a trecut vremea cluburilor pentru mine. Se simte lovit în amorul propriu şi mă întreabă ce vreau să zic cu asta. Dacă pentru mine a apus această eră, pentru el (care are aproape 50 de ani, după propriile-i spuse) ce ar mai rămâne din viaţă.

Mă întreabă câţi ani am. Îi răspund.

Încerc totodată să îi explic că nu ţine de vârstă afirmaţia mea, ci de faptul că la 18-20 de ani patru nopţi pe săptămână mă găseau în club până la 7 dimineaţa de unde plecam – nu de puţine ori – direct la cursuri. Au apus acele vremuri. Acum somnul e o activitatea sfântă, cam cum e mersul la biserică duminica pentru mulţi.

Mersul în club şi în general acest tip de activităţi nu mai prezintă interes. Nu mai caut distracţie de noapte - nu mai des de câteva ori pe an în cel mai bun caz -, ci prefer ca weekendul (şi nu numai) să mă găsească acasă, cu o carte bună şi un pahar de vin. Sau cu un serial şi un ceai aromat (potrivit cu vremea de afară). Zilele par mai lungi acum şi nopţile mai scurte, culmea.

A părut dezamăgit şi a încercat să mă convingă că nu e niciodată timpul trecut pentru distracţie. Mi-a spus că nu e nimic greşit să vrei să te mai simţi din nou tânăr dansând în club până la primele ore ale dimineţii.

Nu l-am contrazis pentru că, pe de-o parte are dreptate, iar pe de alta discuţia se prelungise peste capacitatea mea de socializare din seara respectivă. Cu vârsta am ajuns să nu mai ies în club pe de-o parte, dar nici să mai socializez de complezenţă, pe de alta. Nu mai apuc să vorbesc cu oamenii care-mi sunt prieteni, darămite cu cei care nu-mi sunt.

Am dansat multe nopţi până dimineaţa cu necunoscuţi de care nu am mai auzit niciodată apoi, am luat la rând toate deschiderile de baruri şi restaurante pentru o vreme, am discutat despre lume şi viaţă la cafele şi ceaiuri cu amici şi cunoştinţe. Mulţi, fără număr chiar. La 20 de ani aş fi spus că viaţa fără socializare e pustie.

Nu ştiu dacă are legătură cu vârsta. A venit însă un moment în care a merge acasă seara a devenit o formă de distracţie. A te vedea doar cu prietenii buni a devenit un lux.

A venit astfel un moment în care mi-am dorit o viaţă plictisitoare. Nu mă plâng. E posibil să fie o chestie trecătoare.

Dar plictisitor nu mai sună plictisitor.

 

Cristina Roşca este Editor-şef După Afaceri Premium