După Afaceri

A apărut noul număr din După Afaceri Premium. "Ce am învăţat eu din cărţi - dar şi din viaţa reală - e că, din când în când, nu trebuie să te lupţi cu timpul pentru că, uneori, chiar are răbdare"

25 apr 2019 866 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Am citit recent o carte, la recomandarea unei amice. Mă aşteptam să fie beletristică, dar n-a fost să fie, iar cum eu nu las o carte după ce am lecturat chiar şi câteva pagini, am dus-o la bun sfârşit. Cartea se intitulează „De ce nu se îngraşă franţuzoaicele“ şi e scrisă de Mireille Guiliano, fostul CEO al Veuve Clicquot pe piaţa din SUA şi unul dintre executivii de top de la momentul acela ai grupului LVMH, cel mai important jucător de pe piaţa de lux din lume, ce deţine printre altele brandul Louis Vuitton. Dincolo de subiectul cărţii, care e dezvăluit încă din titlu, ce mi-a plăcut a fost faptul că autoarea spunea - pe bună dreptate - că franţuzoaicele nu doar că nu se îngraşă, dar sunt precum vinul şi brânza bună. Mai exact, timpul se scurge în favoarea lor.

Într-o lume tot mai obsedată de elixirul tinereţii fără bătrâneţe, franţuzoaicele par a sfida regulile. Şi nu pentru că au găsit cheia tinereţii veşnice, ci pentru că nu se luptă cu timpul, care refuză să se oprească, ci şi l-au făcut aliat.

La prima vedere pare o platitudine. Am zis-o şi eu, cu siguranţă au zis-o şi alţii. Şi totuşi, când te plimbi prin Paris, prin sudul Franţei, prin satele din zona Bordeaux, vezi oameni extrem de fericiţi, care îşi trăiesc viaţa şi îşi arată vârsta. Franţuzoaicele get-beget ar renunţa mai degrabă la o operaţie estetică pentru un pahar de vin şi la o şedinţă de mers la sală pentru un croisant cu unt dimineaţa sau un desert la cină, când deja nu mai e de mult o oră acceptabilă să mănânci, darămite zahăr. Şi totuşi nu se îngraşă.

În aceeaşi perioadă cu micuţul roman „De ce nu se îngraşă franţuzoaicele“ am mai citit un altul, „Cum să opreşti timpul“ al lui Matt Haig. De această dată e vorba de cineva care a găsit - fără să vrea - secretul tinereţii (aproape) veşnice. Şi, culmea, şi-a dat seama că nu vrea să trăiască pentru totdeauna. Morala cărţii era că trebuie să trăieşti în prezent şi să te bucuri mai degrabă decât să alergi după cai verzi pe pereţi. (Citiţi în interiorul revistei o poveste a unui business care poartă chiar acest nume şi care chiar e despre cai pe pereţi. Nu mereu verzi însă.)

Şi ca să revin la morala cărţii, ştiu că e mai uşor de zis decât de făcut, dar pare că francezilor le-a ieşit, şi chiar bine. Pentru că arta de a trăi frumos ei au inventat-o, ei sunt „bon vivanţii“. Apoi au venit şi italienii cu a lor „la dolce vita“ şi „il dolce far niente“. Şi au trăit cu toţii fericiţi până la adânci bătrâneţi, cu vinuri bune, paste, pizza şi macarons.

Ce am învăţat eu din cărţi - dar şi din viaţa reală - e că, din când în când, chiar nu trebuie să te lupţi cu timpul pentru că, uneori, chiar are răbdare.

Cristina Roşca este Editor-şef După Afaceri Premium