Travel

Reportaj din Transilvania. Cu peisaje demne de o pictură impresionistă, cu dealuri domoale, presărate cu viţă-de-vie sau cu turme de oi. O Toscana în miniatură

19 sep 2017 3148 afişări de Cristina Rosca
Din aceeaşi categorie

Bisericile din satele săseşti din Transilvania te trimit cu gândul către Germania, însă peisajele, bucatele şi tradiţiile sunt pur româneşti. În timp ce maşina trecea printre dealurile molatece din inima ţării, mă pregăteam emoţional pentru o nouă călătorie. Ce nu ştiam însă era că va fi o călătorie în timp, în vremuri de poveste.

 

Personal, Transilvania mi s-a părut mereu că a fost răsfăţată de zei. Cu peisaje demne de o pictură impresionistă, cu dealuri domoale, pre­sărate cu viţă-de-vie sau cu turme de oi încremenite parcă în loc. O Toscana în miniatură. Cu o arhitectură aparte, diferită de restul ţării. Cu casele aliniate la stradă, pictate în culori pastelate. De la exterior par nişte cetăţi în miniatură. La interior însă, mobila din lemn masiv este pictată manual cu motive tradiţionale şi asortată cu decoruri colorate din acelaşi film.

Cu tradiţii din moşi-strămoşi şi cu bucate rupte parcă dintr-un basm cu mese regeşti ce au durat trei zile şi trei nopţi.

Nu degeaba Prinţul Charles a fost cucerit iremediabil de această regiune din inima ţării unde timpul pare că s-a oprit în loc acum câteva zeci de ani. În continuare, o parte din drumurile din sate sau cele care leagă aceste aşezăminte de câmpurile întinse şi cultivate cu de toate sunt din pământ bătătorit. Exact ca pe vremuri. Şi, în continuare, căruţele cu doi cai putere te poartă pe drumuri unde bolizii cu herghelii sub capotă nu au întotdeauna acces.

În timp ce în marile oraşe ale ţării timpul înseamnă bani, iar dezvoltarea se măsoară în zgârie-nori, în Transilvania timpul se luptă să stea pe loc.

Am ajuns (din nou) în satele săseşti din Trasilvania pentru a înţelege un pic mai bine şi pentru a gusta din ceea ce înseamnă săptămâna Haferland. La jumătatea lunii august, an de an, turişti români şi străini din toată lumea se adună în regiune alături de saşii întorşi acasă pentru a petrece ca altădată. Petrecerea durează mai ceva ca în poveşti, şapte zile (şi şapte nopţi), perioadă în care se poate merge la slujbă în bisericile fortificate din zonă, se poate dansa şi cânta alături de localnici, se pot viziona filme, piese de teatru şi expoziţii dedicate. Se întreprind plimbări pe dealurile din zonă, pe jos sau cu bicicleta. Şi, nu în ultimul rând, se degustă preparatele tradiţionale din zonă, de la lichiu (cel mai popular desert din regiune) la ciorba de borboane (care este de fapt o ciorbă de agrişe cu stafide şi carne), reţetele fiind transmise din generaţie în generaţie pentru a fi lăsate moştenire peste timp. Fie că este vorba de un picnic pe dealurile din Saschiz, cu satul care se aşterne la picioare, de un mic-dejun tradiţional în curtea bisericilor fortificate din zonă sau de o cină copioasă la gazdele din sate, un lucru este cert: o masă în Haferland este un adevărat festin.

Regiunea săsească din Tran­sil­vania a fost denumită „Ţara Ovăzului“ sau Haferland, întrucât localnicii obişnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru. Sau cel puţin aşa spune povestea. În continuare agricultura este o activitate de bază în această zonă unde vara câmpurile se colorează în diferite tonuri de galben, semn că cerealele sunt gata să fie recoltate.

Peisajele sunt încununate cu satele liniştite presărate din loc în loc. Şi în fiecare sat se ridică semeaţă o biserică fortificată. Multe sunt astăzi mai degrabă muzee, însă prind viaţă în timpul Săptămânii Haferland când găzduiesc slujbe sau concerte de orgă.

În vara anului 2012, Michael Schmidt, preşedintele Automobile Bavaria şi al Fundaţiei Michael Schmidt, şi Peter Maffay, fondatorul Fundaţiei Tăbăluga, au iniţiat proiectul „Săptămâna Haferland“, un festival menit să promoveze cultura şi tradiţiile săseşti. Intenţia lor a fost de a promova cultura săsească şi turismul în zona cuprinsă între Rupea şi Sighişoara, denumită „Ţara Ovăzului“ sau Haferland. An de an festivalul a reuşit să atragă tot mai mulţi oameni. Câteva mii de români şi străini vin în Criţ, Viscri, Meşendorf, Roadeş sau Saschiz pentru o călătorie în trecut.

Prima mea oprire în această incursiune în Haferland a fost la Rupea, unde la poalele cetăţii m-am înfruptat cu pâine şi sare, un obicei străvechi împărtăşit de două localnice îmbrăcate în portul popular pe care îl primiseră moştenire de la bunici şi străbunici şi care reuşise să treacă testul timpului. Iile de un alb imaculat şi fustele atent cusute nu purtau urmele timpului. O pălărie însă se vedea roasă de vremuri, deşi îşi purta cu mândrie vârsta. Ne-am oprit apoi la un atelier de brodat şi ţesut din sat unde doamna Maria încerca să reproducă o serie de modele primite moştenire de la strămoşi. Broderii, carpete sau prosoape. Învăţa singură sau cerea ajutorul bătrânilor satului pentru a duce tradiţia mai departe.

Am plecat din Rupea luând cu mine în dar o broşă lucrată manual. Am mers la Criţ, punctul de pornire al unei curse pe bicicletă către satul vecin Meşendorf. Recunosc, a fost o provocare la care am spus pas. Din lipsă de echilibru pe două roţi. Şi de curaj în a mă lua la întrecere cu dealurile din zonă. Pentru că, indiferent cât de domoale ar fi, m-ar fi doborât. Aşa că am pornit pe patru roţi către Meşendorf unde am vizitat biserica fortificată, am ascultat un scurt recital la orga încă funcţională şi am pornit mai departe cu căruţa către picnicul de pe dealurile din apropiere unde singura muzică pe care o puteam asculta era cea a naturii.

Criţ, Roadeş sau Meşendorf sunt trei dintre satele din Ha­ferland care se dezvoltă puternic în ultimii ani ca urmare a iniţiativelor unor antreprenori locali sau străini îndrăgostiţi de Transil­vania. Ele merg pe urmele „fratelui mai mare“ Viscri, un sat a cărui faimă a făcut înconjurul lumii datorită deciziei Prinţului Charles de a-şi cumpăra şi restaura o casă aici, o casă pe care o vizitează frecvent.

Iniţiative similare au însă loc şi în alte sate din zonă. Muzicianul Peter Maffay a descoperit în 2008 pitorescul sat Roadeş, cu impu­nătoarea biserică fortificată, cu ocazia unei călătorii în patria sa natală, România. L-a găsit puternic afectat de emigraţie, şomaj şi sărăcie. Peisajele idilice şi pitoreşti precum şi legătura emoţională cu acest loc l-au convins să investească în zonă. Fundaţia Peter Maffay (în România Fundaţia Tăbăluga) a recondiţionat casa de oaspeţi Tăbăluga care primeşte aici an de an copii fără posibilităţi materiale, care provin din medii defavorizate. Aceşti copii, alături de turişti locali sau străini vin aici să îşi petreacă vacanţele. La rândul său, Michael Schmidt, preşedintele Automobile Bavaria şi al Fundaţiei Michael Schmidt, alături de soţia sa, a refăcut casa parohială din Criţ întocmai după planurile originale. Şi mobilierul este tot fidel acelor vremuri. Atenţia la detalii face din această casă tradiţional săsească un concurent al hotelurilor de cinci stele din oraşele din apropiere.

Şi nu este singura din zonă, iar altele încep treptat să îşi deschidă porţile. Pentru turiştii ca mine curioşi să descopere tehnica de pâslit papuci şi reţeta dulceţii de lapte. Alte două dintre secretele Ha­ferlandului.

Cum să faci papuci de pâslă am aflat la Viscri, şi nu e uşor deloc. Reţeta pentru acest tip de dulceaţă nu am descoperit-o. Mi-am confirmat însă că gustul inconfundabil oferă papilelor gustative o experienţă demnă de o patiserie cu stele Michelin. Şi, ca meniul să fie complet, am cumpărat dulceaţă de lapte din Saschiz, după ce am reuşit să dau jos toată dulceaţa degustată în ziua anterioară cu o plimbare pe jos până la cetatea din sat. Iar de acolo ai cea mai bună privelişte. Întregul Saschiz ţi se aşterne la picioare. Ah, şi la întoarcere am mai cumpărat ceva, un vas din ceramică realizat local. Şi apoi am plecat spre Bucureşti. Şi am încălecat pe o şa şi v-am spus povestea aşa.