Travel

GALERIE FOTO. Cum arată insula elenă Creta: are plaje ce rivalizează cu cele din Caraibe, munţi ce se apropie de 2.500 de metri, oraşe pitoreşti şi o gastronomie ruptă din rai

19 iun 2019 3254 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

La prima vedere ai putea crede că eşti în insulele din Caraibe sau chiar în Bora Bora. Imaginile paradisiace cu munţi ce se înalţă vertiginos până ce ajung cu „capul în nori“, în timp ce la „picioare“ li se aşterne marea cu toate cele 50 de tonuri de albastru ale sale, te duc automat cu gândul la o destinaţie exotică. Şi totuşi, ai parte de acest peisaj idilic la mai puţin de două ore de zbor de Bucureşti, în bătrâna Europa, mai exact în însorita Grecie. Nu e de mirare că zeilor le-a plăcut aici - în Creta.

Mitologia spune că Zeus, zeul cerului, al tunetelor şi fulgerelor, „tatăl“ tuturor zeilor, s-a născut în Creta unde şi-a şi petrecut prima parte a vieţii. Fiind înconjurat de atâta frumuseţe a naturii, mă întreb (în zadar) cum de a mai plecat vreodată.

Peisajele - care pentru mulţi sunt apropiate de cum îşi imaginează a fi Paradisul, vremea blândă (în cele mai multe zile), gastronomia al cărei renume a făcut deja înconjurul lumii şi nu în ultimul rând oamenii veseli şi relaxaţi îi conving pe mulţi să se mute aici. Nicidecum să plece de pe insulă.

Nordicii care emigrează în Creta spre exemplu sunt consideraţi a fi refugiaţi meteorologici, pentru că ei vin după soare. Şi nu sunt singurii. An de an, insula primeşte circa 5 milioane de turişti, cei mai mulţi din Germania, Marea Britanie şi Franţa. Din total, aproximativ 2 milioane ajung în Creta prin Chania (a se citi Hania), una dintre cele două porţi aeriene de acces, alături de Heraklion. Mai sunt însă şi cei care vin cu feribotul din Atena sau din alte insule. Cei mai mulţi sosesc însă pe calea aerului. Din Bucureşti există avioane de tip charter care zboară în Creta, însă din această primăvară operatorul aerian low-cost Ryanair a lansat şi primele curse directe de linie între România (Bucureşti) şi Chania. Zborul este operat de două ori pe săptămână, miercurea şi duminica, şi durează mai puţin de două ore. Nici nu îţi dai seama cum trece timpul dacă te laşi purtat de val şi admiri peisajul pe fereastră. Sau, dacă nu stai la geam, îţi poţi imagina cum arată insula, deşi aproape întotdeauna realitatea e mai reuşită.

Primul contact pe care l-am avut cu Creta, cea mai întinsă insulă a Greciei şi a cincea cea mai mare din zona Mediteranei, a fost în timp ce avionul Ryanair îşi începuse coborârea spre aeroportul din Chania. La orizont se profilau munţii semeţi la poalele cărora se întindea liniştită marea. Ce m-a surprins la prima vedere a fost că undeva în mijlocul mării, în sudul „extrem“ al Europei, unde e cunoscut că soarele străluceşte în cele mai multe zile din an, mai multe culmi se înălţau „ameninţătoare“ spre cer. Şi mai mult decât atât, erau îmbrăcate în alb, şi nu doar pe alocuri.

Am aflat ulterior, după ce am păşit pe pământ cretan, de ce mi s-a părut că munţii sunt atât de aproape: pentru că cele mai semeţe vârfuri se înalţă până la circa 2.500 de metri altitudine, motiv pentru care, nu de puţine ori, sunt îmbrăţişaţi de nori albi şi pufoşi. Iar zăpada îi îmbracă uneori până aproape de vară, cum e cazul şi-n acest an.

Dar Creta nu e doar despre munţi şi ape cristaline, deşi cele două sunt ingrediente de bază în reţeta pe care insula o are şi o aplică pentru a-i cuceri pe vizitatori şi pentru a-i convinge să se întoarcă. Peste 35 de milioane de măslini cresc în Creta, alături de circa 5 milioane de portocali. Din peisaj nu lipsesc nici lămâii, legumele şi alte fructe.

„Diversitatea peisajului şi suprafaţa generoasă a insulei îi fac pe localnici să nu se simtă de fapt ca pe o insulă. Şi dacă ne gândim doar din punct de vedere al vegetaţiei, avem aici un continent în miniatură“, spune Vicky Arvelaki, jurnalist specializat în realizarea de filme documentare despre Creta. Sunt oameni care îşi petrec întreaga viaţă aici, care nu păşesc nici măcar o dată în afara graniţelor insulei, adaugă ea.

Cu o lungime (distanţa est-vest) de 260 de kilometri şi o lăţime (nord-sud) maximă de doar 60 de kilometri, Creta are trei tipuri de climă - tropicală, subtropicală şi alpină, influenţată fiind de cele trei continente la intersecţia cărora se află: Europa, Asia şi Africa. Poziţia geografică favorabilă este cea care a dat această varietate a vegetaţiei.

„Totul e în armonie aici, vegetaţia, fauna. Tocmai datorită acestei armonii nu avem boli care să distrugă natura“, spune Petros Marinakis, proprietarul grădinii botanice de pe insulă, grădină dezvoltată de el de la zero şi care anual este vizitată de 45.000 de oameni. Aceasta şi-a deschis porţile în 2010 şi de atunci îşi primeşte musafirii - localnici şi turişti deopotrivă.

„Era octombrie 2003 când un incendiu a pornit într-un sat din apropiere din cauza unui cablu electric. Focul s-a întins rapid şi ajutat de un vânt venit dinspre Africa a mistuit tot. După 24 de ore în care am privit neputincioşi şi nu am putut face nimic, noi localnicii am pierdut 200.000 de măslini. Unii dintre ei erau printre cei mai vechi din Europa şi chiar din lume“, povesteşte antreprenorul. Unii dintre măslini erau ai lui şi ai familiei sale.

Şi-a pus atunci întrebarea ce poate face mai departe. S-a gândit dacă să replanteze măslini, dar a decis să nu. Şi-a dat seama totodată că în zilele noastre, oamenii sunt tot mai puţin conectaţi la planetă, trăiesc în cutii şi gândesc la fel. Sunt mai conectaţi la internet decât la natură. „Lumea nu mai ştie cum arată un măslin şi cum arată un portocal. Nu ştie dacă roşia e o plantă sau creşte într-un copac.“ Atunci a decis să construiască de la zero grădina botanică ce se întinde pe circa 20 de hectare şi care găzduieşte 200 de tipuri de ierburi aromatice, 155 de tipuri de pomi fructiferi (există o varietate mult mai mare de soiuri dat fiind că spre exemplu în cazul portocalului, considerat un tip de pom fructifer, există 10 varietăţi diferite) şi multe alte tipuri de arbori şi plante sau flori. Ce este unic este faptul că specii aduse din toate colţurile lumii - de la avocado la mango, verbină, cimbru, guava sau litchi - cresc aici în aer liber, nu în sere.

„Am creionat acest proiect din 2003 până în 2010 când ne-am deschis porţile, iar de atunci muncim în continuare.“ Iar o parte dintre produsele grădinii - toate organice - sunt folosite în bucătăria restaurantului deschis în incinta grădinii botanice. Şi nu oriunde, ci cocoţat pe culmea unui deal de unde poţi avea o vedere panoramică ce te lasă fără cuvinte, dar care cu siguranţă nu-ţi ştirbeşte foamea. Mai ales că toate ingredientele sunt locale, iar ce nu provine din grădina proprie este achiziţionat de la artizani şi producători din zonă.

„Restaurantul a fost gândit pentru a respecta dieta cretană şi filosofia de viaţă a localnicilor, filosofie care are cinci idei de bază. Există studii care arată că locuitorii insulei au o speranţă de viaţă mai mare, iar în parte asta se datorează dietei.“ Bucătăria locală este parte a celei mediteraneene, dar este totuşi diferită.

Cei cinci piloni de bază ai bucătăriei cretane sunt uleiul de măsline - folosit în cantităţi generoase şi care asigură jumătate din energia de peste zi, legumele - cât mai multe şi mai variate, ingredientele locale şi de sezon, lipsa reţetelor - mai exact acestea se pot schimba în funcţie de produsele disponibile într-un anumit moment şi un pahar de vin (doar unul) la fiecare masă. Grecia este un im­portant producător de vin, iar Creta nu face excepţie, 11 soiuri de struguri găsindu-se pe insula care găzduieşte 60 de crame. Iar vinurile locale sunt gândite pentru a se potrivi perfect cu bucătăria cretană, fie că e vorba de o plăcintă de fenicul cu spumă de lapte sau de un alt fel de mâncare tradiţional ce include năut, portocale şi carne afumată. Yamas! (Noroc şi poftă bună!)

Grădina botanică este o oprire neconvenţională mai ales pe o insulă cunoscută pentru plajele care nu mai au nevoie de filtre sau Photoshop, pentru oraşele cu influenţe veneţiene cum este Chania - construit parcă pentru a da perfect în poză - şi munţii care se înalţă semeţi pe fundal. Şi totuşi, e o pată de culoare într-o mare de albastru (nuanţa mării) şi alb (zăpada culmilor muntoase).

Insula oferă însă mult mai mult decât atât, mai exact peste 250 de canioane, multe văi şi câteva lacuri, dintre care unul natural. Există însă şi lacuri artificiale, destinaţii perfecte pentru un weekend departe de agitaţia de pe plajă sau din oraşe. Agia, aflat la mai puţin de 30 de minute de Chania, este un astfel de exemplu, lacul oferind găzduire pentru circa 200 de specii de păsări - unele protejate pentru că sunt pe cale de dispariţie.

Localnicii spun că ai nevoie de câteva săptămâni ca să descoperi insula în ansamblul său, iar o săptămână îţi e suficientă pentru a gusta pe îndelete regiunea Chania. Dacă nord-estul Cretei se remarcă datorită siturilor arheologice (în frunte cu Knossos), nord-vest-ul este gazda unora dintre cele mai frumoase plaje din Grecia şi chiar din Europa. La mai puţin de două ore cu maşina de teren ori cu feribotul de Chania, se află Balos, o plajă spectaculoasă ce se remarcă prin faptul că o limbă de pământ desparte marea. Nu chiar ca-n Biblie, dar totuşi impresionant. Nu degeaba este inclusă pe lista locurilor ce nu trebuie ratate în Creta.

Iar dacă ajungi la Balos cu barca, prima oprire va fi pe insula piraţilor - Gramvousa - care poate fi o surpriză chiar mai mare dat fiind că se află la o aruncătură de băţ de mult mai cunoscuta Balos şi a „crescut“ în umbra ei. Din vârf, de la castel (sau ce a mai rămas din el), te simţi stăpânul lumii. În zare se văd munţii, iar la picioare se aşterne marea, mai cristalină şi mai albastră ca oriunde.

Am înţeles că sunt multe alte plaje în Creta mai fotogenice chiar ca Naomi Campbell, dar eu nu am ajuns să văd decât încă una - Elafonisi. Criticii spun că alături de Balos e „crème de la crème“. Cu al ei nisip roz (culoare dată de corali şi scoici) şi cu apa turcoaz, Elafonisi este fără îndoială candidata perfectă pentru „miss Plaja“. Lupta e strânsă însă pe insula ce pare să fi fost binecuvântată de zei pentru a deveni destinaţia ideală. De vacanţă, dar şi de viaţă. Sau cel puţin aşa susţin localnicii.

Nu pot decât să vreau să mă conving pe pielea mea.