Travel

Cum s-au transformat nişte ruine sau foste cabane de vânătoare într-unele dintre cele mai frumoase locuri de cazare din România? Galerie foto

19 nov 2015 14847 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Aceleaşi feţe. Zilnic. Aceleaşi maşini, aceleaşi blocaje. Hainele sunt la fel. Ce ai tu are şi cel de lângă tine. Auto­matisme. Pentru aceia care văd însă dincolo de tipare, evadările nu înseamnă pă­trunderea într-o cutie mai mare, cu şi mai mulţi pereţi. Cei care aleg să se rupă nu se duc în hoteluri în care mobilierul este la fel peste tot. Dacă poţi să stai în orice cameră fără să-ţi dai seama de vreo diferenţă, dacă îţi aparţine acel spaţiu, dar la final nu te alegi cu nimic, în­seamnă că eşti doar un turist. Doar cutia e diferită, nimic altceva. Dacă eşti însă prieten cu oamenii care-ţi dau cheia de la casa lor, atunci eşti oaspete.

„Cred că cel mai complicat în restaurare şi în dezvoltarea unui concept nou, de reconversie este să te abţii, să eviţi decizii rapide şi spectaculoase. Am dorit să realizăm o conversie atentă a clădirii, astfel încât spaţiul să devină în mod natural un spaţiu primitor, uman, fără spectacol şi artificialităţi şi totuşi interesant şi autentic“, spun reprezentanţii caselor de oaspeţi din Cincşor, un sat din partea de vest a Braşovului. Aceste case sunt de fapt fosta şcoală şi parohie evanghelică din sat care împreună cu Biserica Fortificată formează un ansamblu istoric, tipic pentru satele săseşti din Transilvania.

„Biserica - şcoala - parohia - comunitatea reprezintă esenţa spiritualităţii şi a culturii săseşti. Din cauza plecării masive a saşilor după 1989, ansamblul nu a mai putut fi întreţinut de comunitatea locală.“

Biserica Fortificată a fost pentru prima dată menţionată în 1421, iar fosta parohie evanghelică datează de dinainte de 1624. Şcoala evanghelică este ceva mai tânără, clădirea datând din 1910. Toate cele trei clădiri sunt deţinute acum de firma Kultur Project, o companie controlată de o familie de şasi din Cincşor care azi locuieşte în Germania.

„Pentru acea vreme, clădirea şcolii evanghelice din Cincşor a fost foarte modernă şi ca stil surprinzătoare pentru un sat transilvănean. Şi ea a fost abandonată, devenind după 1989 maldărul de gunoi al satului. Restaurarea ei a scos la iveala frumuseţea ei marcată de simplitate, funcţionalitate, eleganţă, reducerea ornamentului la esenţă.“

Procesul de restaurare al acestor proprietăţi începe în 2010 şi continuă şi în ziua de azi, dar mulţi dintre cei care deja au fost oaspeţii acestor locuri s-au transformat în prieteni.

„Restaurarea şi transformarea celor două clădiri - fosta parohie şi fosta şcoală - într-o casă de oaspeţi are la bază un concept, o idee simplă. Respectul pentru spiritul şi stilul clădirilor impune coordonatele conceptului Caselor de oaspeţi din Cincşor. De fapt, Casele de oaspeţi Cincşor nu au turişti, ci oaspeţi ai casei.“

Resuscitarea acestor „inimi“ ale comunităţii nu este însă un lucru uşor, nu când peste aceste case au trecut sute şi zeci de ani de uitare.

„Dificultăţile cele mai mari au constat în găsirea unor meşteri pricepuţi în restaurare. Meseriile vechi s-au pierdut, iar cei care le mai exercită o fac în străinătate. De aceea proiectele de restaurare şi de conversie în Casa de oaspeţi au durat relativ mult (2010 - 2014).“

Odată salvate, aceste inimi nu puteau fi populate cu obiecte străine, cu mese colţuroase sau cu fotolii cu schelete de oţel.

„Multe obiecte provin din familie şi din colecţia privată. Dar în Casele de oaspeti de la Cincşor avem şi foarte multe «objets trouves» sau «obiecte orfane». Într-un fel, obiectele şi-au gasit locul. Oamenii din zonă ni s-au adresat, ne-au oferit spre păstrare obiecte dragi lor care însă nu-şi mai găseau locul într-o casă nouă sau în familie. În alte cazuri am găsit obiecte valoroase pur şi simplu aruncate sau uitate de foştii proprietari. Fiecare obiect în casa noastră are istoria lui, povestea lui specială.“

Iar oaspeţii care vin aici şi intră în contact cu obiectele care au înfrumuseţat alte vremuri coc pâine cu cei ai casei, învaţă să gătească straşnic şi apoi pot lua şi câteva cursuri de fotografie ca să documenteze mai bine ce au făcut. Pot merge să respire aer curat în Sighişoara sau în Sibiu şi nici Braşovul nu este departe. Iar dacă vremea este urâtă şi rea, în casă este cald şi bine şi nimic nu este mai potrivit decât o carte bună cu un vin pe măsură. Oaspete, nu turist, om, nu neapărat un centru de profit.

„Oaspeţii noştri apreciază această abordare. Cei care vin pentru prima oară la noi sunt surprinşi. Nu se aşteaptă la o asemenea experienţă într-un mic sat din Transilvania. Mulţi dintre ei se întorc şi între timp ne-au devenit prieteni. Cea mai frumoasă confirmare pentru noi este când îşi aleg să-şi serbeze cele mai personale evenimente din viaţa lor la noi“, mai spun cei care au grijă de casele din Cincşor.

Norocul pentru căutătorii de astfel de comori este că experienţe de acest calibru nu mai sunt la fel de greu de găsit ca altădată. Nu sunt pe toate drumurile, tot diamante sunt, dar dacă este un lucru bun legat de această societate pusă pe fugă este că măcar este bine informată.

Domeniul Mănăsia, situat la mică distanţă de Bucureşti, este un alt exemplu. Cu o istorie care începe în 1640, frumoasa proprietate a avut o viaţă zbuciumată. A trecut prin mâinile mai multor oameni bogaţi, dar a ajuns să fie şi comandament al trupelor sovietice, grădiniţă, liceu, IAS.

„De la fosta grădiniţă s-au mai găsit pe unele uşi plăcuţele metalice care identificau funcţiunea camerelor, cum ar fi de exemplu cancelarie sau izolator“, spun reprezentanţii Domeniului Mănăsia.

Din 2006, domeniul intră în proprietatea Ariadnei Lowendall Dănilă, iar de atunci circa 2,5 milioane de euro au fost investite pentru a recrea gloria de altădată a proprietăţii.

„S-au păstrat uşile de lemn de stejar. Mobilierul clasic, şemineul, obiectele  şi piesele de decor sunt cumpărate de la licitaţii de obiecte de artă din Franţa, Austria, Da­nemarca şi România. Pardoselile fie de lemn, fie de plăcuţele de ciment, scara principală, liftul, sunt elemente noi“, explică reprezentanţii Dome­niului Mănăsia.

Ideea de la care s-a pornit în refacerea domeniului a fost de a realiza un dialog estetic între diversele perioade istorice ale conacului.

„S-a dorit relatarea în limbaj contemporan a poveştii unor vremuri trecute. Proiectarea a ţinut cont şi de funcţionalitatea necesară pentru activitatea actuală. S-a reuşit transformarea unei reşedinte de vară familiale într-o locaţie premium pentru evenimente care poate găzdui peste 150 de persoane.“

După aproape 10 ani de muncă, Domeniul Mănăsia îşi retrăieşte acum tinereţea şi este gata să-şi primească oaspeţii pentru alte câteva sute de ani. Şi face asta cu masă bogată, plină de legume din grădina proprie, cu consommé de vită, ravioli cu hribi, miez de nucă şi parmezan, cu piept de porc marinat cu piure de co­nopidă şi cu o tartă cu cremă de lămâie, bezea şi sorbet de zmeură. Boierie gustativă, nu bucate făţarnice ca fata babei din poveste.

Hadar Chalet, Buzău, este un alt proiect care a trecut printr-o schimbare la faţă înainte de a ajunge locul de azi.

„Iniţial construită ca şi cabană de vânătoare în 1985, clădirea şi proprietatea au fost refăcute şi îmbunătăţite în anii 2000. Din 2013 a intrat în circuitul turistic iar în 2014 interiorul a trecut printr-o redecorare importantă, urmând trendurile internaţionale şi în special tematica chalet (cabane de lux din Alpi, în special întâlnite în staţiunile de schi)“, spune Oana Toma, care alături de sora ei Adriana se ocupă de managementul domeniului.

La Hadar Chalet se doreşte încoronarea unui alt fel de lux, a luxului confortabil, a luxului care-l înconjoară şi-l linişteşte pe oaspetele locului, nu luxul băţos care-l ţine treaz şi grijuliu ca într-un muzeu.

„Am studiat foarte multe cărţi de profil, dar am făcut şi vizite de studiu în Austria pentru a putea crea nu numai o cameră, ci o trăire, un sentiment de apartenenţă. Astfel, au fost alese culori elegante pământii, mobilă şi parchet din lemn masiv, saltele extraordinare şi corpuri de iluminat potrivite. Contribuie şi accesoriile de decor: şeminee, lumânări nenumărate, paturi călduroase, perne confortabile şi obiecte similare cu cele găsite în casele din care ne-am inspirat. Cel mai important însă pentru atmosferă rămân serviciile discrete: întotdeauna încercând să ghicim dorinţa şi nevoia oaspetelui înainte ca el să trebuiască să o comunice“, mai spune Oana Toma.

Iar după un somn bun, poate merge o plimbare prin pădurile din zonă, iar apoi la Hadar Chalet este un meniu gustos făcut cu bunătăţile din ferma proprie, un meniu gândit de casă astfel încât să-i fie uşurată munca oaspetelui.

„Nu avem meniu à-la-carte, dar ca orice gazdă bună gătim proaspăt din cele mai bune ingrediente şi luăm în considerare regimuri speciale“, mai spune Oana Toma.

Şi parcă nimic nu se potriveşte mai bine cu acest ritual al luxului confortabil decât un pahar de vin bun, un lemn trosnind în foc şi o carte veche cu miros de dulceaţă în mâini. Şi ciclul se poate relua la infinit.

Răsfăţ pentru oaspeţi curioşi, nu pentru turişti oarecare.